vicepreședinte AMVVD

4 posts

Delegația AMVVD împreună cu sucursala Ialomița, în vizită de lucru

În această dimineață, președintele AMVVD Marius Apostol împreună cu vicepreședintele AMVVD Cristian Guștere și directorul administrativ Nicolae Petru au plecat spre Slobozia pentru a se întâlni cu președintele sucursalei AMVVD Ialomița Călin Mircea Popescu și a prezenta, în instituțiile MAI, MApN și Primăria Slobozia, asociația, scopul AMVVD – construirea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV), planul de activități al AMVVD.
Prima vizită de lucru a fost la Primăria Slobozia unde s-au întâlnit cu primarul Dragoș SOARE pentru a stabili diverse proiecte, o colaborare între instituție și sucursala AMVVD atât pentru dezvoltarea și promovarea valorilor neamului, cât și pentru recunoșterea meritelor veteranilor din TO. O întâlnire fructuasă în care s-a stabilit ajutorul de ambele părți. După această vizită delegația AMVVD a pornit către Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița unde a fost primită de către domnul colonel Costel Dobre promițându-ne și acum, dar și asigurarea că, pe viitor vom avea tot sprijinul pentru activitățile asociației, activități educaționale, culturale și umanitare.

O altă vizită a fost la Batalionul 117 Artilerie „Bărăganu” fiind întâmpinați de cdt. lt.col. Condoiu Cosmin, locțiitor mr. Mierlăcioiu Horia, plt.adj.pr. Tudose Ionel.

Delegația AMVVD s-a bucurat de o primire caldă, ca de la camarad la camarad, de discuții constructive, de aprecieri de ambele parți și de aceleași doleanțe de promovare a Armatei, istoriei României, valorilor militare și recunoașterea meritelor a veteranilor TO.

Un alt punct discutat a fost necesitatea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV-AMVVD), adeziunea militarilor de a deveni membrii AMVVD și convingerea că, ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Înainte de întoarcerea spre casă, delegația AMVVD s-a întâlnit cu membrii sucursalei AMVVD Ialomița pentru a se saluta, a discuta nevoile și problemele sucursalei, planul de activități pe anul în cus, anunțarea Adunării Generale Extraordinare.

ONOARE ȘI RESPECT!

10.03.2022 - Ajutoare pentru refugiații din Ucraina

DOROHOI. Sufletul unor copii scăpați din războiul Ucrainei se alină cu câte o jucărie de pluș sau o păpusă sirenă

„Vin cu rugămintea la un coleg, din Dorohoi, a ne întâlni și a merge împreună pentru a distribui ajutoarele. Mulțumesc!”, sunt vorbele coordonatorului de grup pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina.
Cu puțin timp în urma a primit telefon pentru a duce ajutoare la o familie care a luat in casă 17 persoane din Ucraina care au fugit din calea războiului. În acea zonă, Dorohoi, în zilele trecute, au venit câteva valuri de refugiați din Ucraina iar locurile de cazare special amenajateau fost ocupate. Astfel, multi localnici și-au deschis ușile caselor pentru a primi persoane din Ucraina.
Echipa de la AMVVD Botoșani, condusă de vicepreședintele Sorin Ioan Ciobanu, a ajuns la adresa dată în cererea de ajutor cu alimente. După ce au descărcat împreună cu persoanele care au fugit din calea războiului din Ucraina, au stat puțin de vorbă despre nevoi, despre posibilitatea a mai oferi, dacă este necesar, ajutor.
Două surori, mămici ucrainence cu copilași au ales să ceară azil în România și deja li s-au făcut formele de ședere. Speră să găsească de lucru și să le ofere micuților un trai liniștit.

Desene pe pereți la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov

După ani și ani, ne vom întoarce…așa a sunat promisiunea făcută în 2015! Și am revenit cu inima mică atunci când am avut copiii bolnavi și cu inima mare, atunci când am pus culoare și povești aici.

Spitalul de copii…nimeni nu își dorește să fie aici. Și totuși, fără voia noastră, ajungem.
De data aceasta, din nou cu folos, o secție renovată și utilată ne întâmpină albă și curată!
Despre temă, desene, revenim, acum spunem doar că ne așteaptă o zi de 12 februarie așa cum nu a mai fost !

O ediție aniversară, în care îmi vin în minte toate realizările din cele 24 de ediții anterioare!
25 de ediții în 7 ani, o mână ruptă și o singură frază care m-a adus aici: ” Doar tu puteai să scoți ceva bun din așa o suferință!!!”
Să rămânem sănătoși!

Pentru că suntem într-un spital, se schimbă puțin accesul, astfel încât impunem o limită de persoane. Și aceste persoane, musai să fie talentate. Cu mici excepții de adolescenți care deja știm ce pot din punct de vedere artistic, doar adulții au acces la acest eveniment. Până atunci, avem reguli stricte, suntem în spital, cu copii bolnavi, însoțitori supărați pentru durerea copiilor lor și nu ne permitem greșeli.

Organizatorul evenimentului, vicepreședinte AMVVD-Carmina Nicolescu- alături de membrii sucursalei vă mulțumesc pentru înțelegere și vă așteaptă, pe baza de înscriere și accept de această dată!

Carmina Nicolescu- vicepreședintele sucursalei AMVVD Brașov

„Povesti desenate pe pereți” la Brașov

„Povesti desenate pe pereți” este un eveniment aflat la cea de-a 24 a ediție în ultimii 7 ani, desfășurat astăzi la Grădinița cu program prelungit nr 3 din Brașov.


Organizatorul evenimentului, Carmina Nicolescu, vicepreședinte AMVVD sucursala Brașov, astăzi împreună cu o talentată echipă, a încheiat acțiunea începută cu o săptămână in urmă, în gradinita.

” Sunt onorată că azi îi am alături de mine pe Vlad Mihai- președinte AMVVD Brașov și pe Ciprian Tacea- vicepreședinte AMVVD Brașov. Alături de ei am inceput anul bine, cu gândul de a bucura sute de copii din grădinițe și școli”.


Următoarea acțiune este programata în data de 12 februarie 2022, la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Brașov, secția radiologie, spațiu complet renovat si utilat, unde avem bucuria de a colora povești , cuprinse in ediția cu nr 25!


Carmina Nicolescu- vicepreședinte AMVVD Brașov