ziua armateri romane

1 post

25 Octombrie – ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI

În fiecare an, pe 25 octombrie, sărbătorim Armata României şi îi comemorăm pe cei care, de-a lungul istoriei, au luptat pentru apărarea naţiunii şi a statului român. Ziua Armatei României este, pentru noi, un prilej de aducere aminte a sacrificiului românilor pentru păstrarea fiinţei naţionale, a independenţei şi integrităţii ţării noastre. În cel de-Al Doilea Război Mondial, militarii români au luptat cu vitejie pentru eliberarea teritoriului naţional, ziua de 25 Octombrie 1944 devenind un simbol al eliberării de sub ocupaţia străină a oraşului Carei şi a întregii Ţări.
Ne exprimăm, astăzi, recunoștința față de eroii-ostași ai tuturor timpurilor care au luptat sub Drapelul României și au plătit tributul suprem și aducem un omagiu supraviețuitorilor, veteranilor de război și ai teatrelor de operații. Dragostea și datoria lor față de țară reprezintă exemple durabile pentru generația de, azi și de mâine. Militarii români dovedesc că spiritul de sacrificiu, de camaraderie și de disciplină sunt valori însușite și trăsături de caracter definitorii ale poporului nostru.
Armata României, demnă de trecutul și de eroii săi, rămâne, pentru poporul român, același reper moral.
Armata este una dintre instituțiile fundamentale ale statului, care contribuie în mod decisiv la credibilitatea și prestigiul României în lume și care se bucură de respectul și încrederea cetățenilor.
Armata este aidoma unui organism viu, într-un proces continuu de transformare şi adaptare la realităţile strategice ale unui mediu internațional care evoluează constant. Prin urmare, trebuie să fim permanent preocupaţi de procesul de selecţie, educare şi pregătire a tuturor categoriilor de militari, pentru că resursa umană reprezintă valoarea supremă a armatei noastre.
Cu această ocazie, adresesăm felicitări elevilor şi studenţilor care au ales uniforma militară să găsească izvor de inspiraţie în conduita cadrelor militare dedicate serviciului în slujba patriei.
Transmitem un gând de preţuire şi militarilor în rezervă şi retragere, tuturor celor care şi-au servit țara cu credinţă şi care sunt gata să revină oricând sub drapelul naţional pentru a apăra valorile democratice şi fiinţa naţională. Activi, în rezervă sau retragere, suntem cu toţii militari, îndeplinim misiunile asumate, depășim împreună orice obstacol. România, fii puternică!
La Mulţi Ani Armatei României!