ziua veteranilor to

3 posts

AMVVD Iași: „În saloanele Centrului de Asistență Medico-Socială Bivolari am găsit poze cu doi militari ai teatrelor de operații care au plătit tributul suprem, viața, sub Drapelul României”

Semnificaţia Zilei Veteranilor TO pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan, care a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla. Peste trei zile, pe 14 noiembrie 2003, România a pierdut un alt militar în Afganistan, sublocotenentul (pm) Mihail-Anton Samuilă a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla, în teatrul de operaţii din Afganistan. Cei doi EROI de la Lupii Negri au fost decorați cu Ordinul „Virtutea Militara” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Astfel, AMVVD IAȘI – reprezentată de Cătălin Dobrea și Victor Vasilache – împreună cu preotul militar Valentin Pățăligă și cu militari din cadrul batalionului Lupii Negri s-au deplasat la Centrul de Asistență Medico-Socială Bivolari pentru a-și omagia EROII și a fi alături de „bunicii” care-i poartă în suflet și îi au alături, zi de zi, pe bravii veterani.

După slujba religioasă ținută la capela Centrului Bivolari pentru comemorarea celor ce au plătit tributul suprem în teatrul de operații Afganistan sub Drapelul României, sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi și sublocotenentul (pm) Mihail-Anton Samuilă, militarii veterani s-au deplasat în incinta Centrului și le-au servit buneilor o masă caldă. Unii dintre ei, cei care erau deplasabili, au servit fost serviți în sala de mese iar cei care nu s-au putut deplasa au fost serviți la pat.

Intrând prin saloane pentru a le oferii persoanelor vârstnice masa și a-i servi cu un suc și o prăjitură colegii noștri au parte de o surpriză cu mare impact emoțional. Au găsit, în saloane, expuse poze cu cei doi EROI și discutând cu sufletele cazate la Centrul de Asistență Medico-Socială Bivolari au constatat că mulți dintre ei cunoșteau semnificația zilei de 11 noiembrie, chiar dacă a fost instituită de puțini ani (n.n – 11 noiembrie – Ziua Veteranilor Teatrelor de Operații. a fost instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat și a fost a fost sărbătorită pentru prima dată în ţara noastră în anul 2014)

EROII NU MOR NICIODATĂ!

Ne omagiem EROII de ZIUA VETERANILOR T.O. . AMVVD Timișoara, prezentă la Păiseni – localitatea natală a eroului poet slt. p.m. Ioan Grosaru

Președintele AMVVD sucursala Timișoara dl. Onea Mihai, a ajuns la Suceava unde, cu sprijinul dl.Radu Ciprian Pop, în cadrul unui program al Radio Timisoara, pregătește pentru data de 11.11 a.c – Ziua Veteranilor teatrelor de operații, o donare de carte de circa 800 de titluri, școlii din localitatea Păiseni, localitatea natală a eroului poet slt. p.m. Ioan Grosaru.

‌Aceasta donare de carte se va desfășura într-un cadru mai amplu, devenit tradiție la Cornul Luncii, cu ocazia activităților de comemorare a Zilei Veteranilor TO și a sacrificiului depus de fiul comunității, faimos nu doar prin actul de eroism arătat în „proba focului” pe timpul misiunilor primite, dar și prin talentul remarcabil de a mânui cuvintele și a așterne pe hârtie metafore bine rânduite, scrise cu o sensibilitate remarcabilă de mâna care la nevoie știa să mântuiască și arma dar și penelul.
La activitate vor participa membrii ai AMVVD Timișoara, fiind invitați și militari din cadrul Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” din Timisoara, în frunte cu comandatul Brigăzii, comandatul Batalionului 32 Cercetare Supraveghere MIRCEA (Scorpionii Galbeni), comandatul Batalonului 313 Cercetare în Adâncime „Burebista” și alți camarazi, militari în activitate sau în rezervă, frați de suferință în aceeași misiune și care încă poartă pe mâini sângele prețios al eroului, în încercarea lor disperată de a-l păstra în viață până la sosirea MedEvac.

Amintim că, eroul Ioan Grosaru a căzut la datorie pe 21 septembrie 2007, în timpul unei misiuni în Irak, „Iraqi Freedom”, în cadrul Batalionul 32 Infanterie „Mircea”, cunoscut ca „Scorpionii Galbeni”, din Timişoara, dislocat în baza militară de la Tallil. Sublocotenentul (pm) era în misiune de patrulare într-un TAB în care se aflau şase „scorpioni galbeni”. Transportorul amfibiu blindat care a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat şi a luat foc. A fost decorat cu  Ordinul Național „Steaua României ” în grad de Cavaler pentru militari, cu însemn de război şi cu Medalia NATO non-art.

Astăzi, în amintirea eroului poet Ion Grosaru nu stă însă mărturie doar monumentul şi amfiteatrul ce-l înconjoară, ci şi Casa memorială „Ioan Grosaru” şi şcoala generală din sat care-i poartă numele, în holul căreia există o expoziţie permanentă cu obiecte personale şi militare ale eroului, printre care uniforma lui de „scorpion”, schije din tabul ucigaş din Irak, fotografii personale, cărţile de poezie şi proză (majoritatea tipărite post mortem) ale bărbatului cu minte căutătoare, suflet profund şi inimă mare. În comună se desfăşoară anual chiar şi un festivalul de poezie „Ioan Grosaru” şi mai presus de toate, s-a format o conştiinţă comună, mai ales în rândul copiilor satului, întru recunoştinţă faţă de eroii neamului.

Pe 11 noiembrie, VĂ INVITĂM, alături de AMVVD, în curtea CRRV, începând cu orele 14.00, pentru a omagia și sărbători ZIUA VETERANILOR T.O.

Asociaţia Militarilor Veterani Şi Veteranilor Cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD) se pregătește a omagia și sărbători ZIUA VETERANILOR TO – 11 noiembrie, la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV) , de lângă Mănăstirea Dealu.

Astfel, prin evenimentul propus INVITĂ COMUNITATEA, care conştientizează necesitatea unei cunoaşteri autentice a lumii şi a sinelui să se prindă în acest miraj al perceperii lumii și a perceperii valorilor, să ne fie alături, în curtea CRRV, și împreună să putem sărbători ZIUA VETERANILOR T.O., începând cu orele 14.00.

Activitatea vizează cunoașterea unei părți a ARMATEI ROMÂNE, respectul de neam, respectul față de eroii care au plătit tributul suprem -viața- , respectul față de militarii veterani ai teatrelor de operații, cultul pentru veteranii din TO.

Pentru că suntem datori față de camarazii noștri care și-au pierdut viața sub drapelul României, departe de țară, de familie, ne vom omagia eroii printr-un ceremonial militar și religios, de sfințire a TROIȚEI DEDICATĂ VETERANILOR T.O, dar nu ne vom opri aici și vă vom oferi și o paradă a plutonului de defilare AMVVD și a motocicliștilor veterani ce ne-au fost aproape și la alte activități, un survol de elicopter și alte activități ce vor pune în valoare viața, sacrificiul și mândria de a fi militar.

O altă surpriză atât pentru militari, cât și pentru civili, în parteneriat cu Primăria Aninoasa vom avea din nou un concurs de airsoft, în scop educativ-recreativ.

În desfăşurarea acestui eveniment, ce se vor implica Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD și Primăria Aninoasa, vom avea alături veterani cu experiență în Teatrele de Operații din rândul militarilor activi, în rezervă și în retragere din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, biserica, precum și de reprezentanți ai MAI și ai societății civile.

Vă așteptăm alături de noi, cu mic cu mare, de la militar la civil, de la adult la copil pentru a ne cinsti așa cum se cuvine EROII NEAMULUI ROMÂNESC și DATINA STRĂBUNĂ, memoria militarilor români ai teatrelor de operații care s-au jertfit sub drapelul României prin sfințirea TROIȚEI EROILOR TO din curtea CRRV- AMVVD, respectul de neam și cultură. 

Amintim că, semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan, care a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla. A fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militara” în grad de Cavaler, cu însemn de război. În perioada 1996-2019, România a pierdut 30 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 200 au fost răniţi.

Ziua Veteranilor teatrelor de operații a fost sărbătorită pentru prima dată în ţara noastră în anul 2014. 11 noiembrie – Ziua Veteranilor T.O. a fost instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. România s-a alăturat, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care, la 11 noiembrie, îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.

ÎMPREUNĂ NE CINSTIM DATINA STRĂBUNĂ și EROII NEAMULUI ROMÂNESC!