Articole

520 posts

AMVVD VASLUI a omagiat eroii Revoluției din 1989

Astăzi, sucursala AMVVD Vaslui, la invitația primăriei Vaslui, a depus o coroană de flori, la Cimitirul Eternitatea din municipiul, în memoria celor căzuți pe timpul Revoluției din 1989.

Cu ocazia împlinirii a 32 de ani de la Revoluția din 1989, delegația A.M.V.V.D. Vaslui, condusă de președintele Sucursalei, domnul Rusu Daniel, a depus o coroană de flori, în memoria eroilor Revoluției.

Onoare și respect!

„Spiridușii veterani” aduc la Iași magia sărbătorilor de iarnă, cu ajutorul Caravanei lui Moș Crăciun

Reluăm tradiția organizării Caravanei lui Moș Crăciun la Iași, după ce anul trecut, din cauza pandemiei, a lipsit.

Moș Crăciun prin ajutoarele sale – „spiridușii veterani” au ajuns, la familiile greu încercate ale unor camarazi pierduți și la veteranul Zmău Gheorghiță, camaradul de la „Lupii Negri” care, de ceva vreme, și-a găsit adăpost la Căminul de bătrâni ”Sfinții Argangheli Mihail și Gavriil” deținut de Hygeea Medica & Care, din cauza unei boli crunte.

Astfel, o părticică mică din membrii sucursalei AMVVD IAȘI – Dobrea Cătălin-președinte, Vasilache Victor-vicepreședinte, Levărdă Ioan-vicepreședinte, Roșu Liviu-vicepreședinte, Dragoman Boby-membru, Dobrea Cosmin -membru-, s-au transformat în „spiriduși veterani” ai Caravanei lui Moș Crăciun și au dus daruri, aducând un zâmbet pe chipul familiilor care i-au pierdut pe cei dragi, mult prea devreme.

Prima vizită a fost la familia veteranului Greu Virgil unde au fost întâmpinați și poftiți în casă de soție și fiică. Încă de la intrare au dat cu ochii de uniforma completă a camaradului, frumos aranjată, și de ruxacul purtat în ultima misiune. „Spiridușilor veterani” li s-au umplut ochii de lacrimi și au simțit că este poate cea mai grea misiune a lor după ce au văzut și plăcuțele de identificare a camaradului lor la gâtul fiicei. Au încercat să nu se lase copleșiți de emoții și să poată să aducă celor două gazde puțin din magia sărbătorilor de iarnă. Plecând de la familia veteranului Greu și-au dat seama că această „misiune” îi făcea să se simtă vulnerabili chiar dacă era una care le mulțumea sufletul.

Au încercat să-și recapete forțele făcând al doilea drum la veteranul Zmău Gheorghiță, camaradul care din cauza unei boli crunte se află internat. Iau dus darurile de Crăciun și salutul „Lupilor Negri”. Au reușit să aducă lacrimi de bucurie și zâmbet pe fața fostului coleg.  

Au pornit apoi spre familia lui Gabriel Anghel. Veteranul i-a părăsit recent, de aproximativ două luni și jumătate, ducându-se „să se înroleze în Armata Domnului” rămânându-i acasă soția, Mirela, care cu greu reușeste să facă față durerii. „Cât a trăit a fost un bun camarad, prieten pe care te puteai baza, un militar ce a contribuit cu un plus de valoare la imaginea Batalionului 151 I.”, spun în cor „Lupii Negri”  

 Încă aveau „sacul plin de cadouri” și trebuiau să ducă darurile Moșului la fata și nepoțelul camaradului Petrică Cristinel. Cu două luni în urmă veteranul Tudapal (așa-i spuneau colegii), străpuns de durere de moartea soției se ambiționa să trăiască pentru fiică și nepot. La sfârșitul lunii trecute inima lui a încetat să bată, plecând „în împărăția cerului” lângă soție. A lăsat acasă o fiică îndurerată și un nepot care aștepta de la bunicul lui căciula lui Moș Craciun plină cu daruri.  „Spiridușii veterani” i-au dus copilului, de doar câțiva anișori, cadoul mult dorit și garanția că este vegheat și apărat, cu ajutorul lor, de bunici.

Orele treceau și mai aveau drumuri de făcut. Știau că o mamă, deși au trecut 15 ani, încă își plânge fiul și așteaptă un semn de la el. Prin ei, „spiridușii veterani” doreau să-i aline sufletul și să-i aducă în casă puțin din magia sărbătorilor, așa cum sigur o făcea, dacă scăpa cu viață slt.(p.m.)  Bogdan Valerian Hâncu, din misiunea de luptă în teatrul de operații din Irak.

Drumurile nu aveau să oprească. Moșul le-a dat indicații precise. Trebuiau să mai ajungă acasă la un camarad care și el a fost greu încercat în ultima perioadă. Colegului Madvei Adrian i-au decedat ambii părinți la un interval de o lună jumătate. Are nevoie de sprijin și de susținere, să știe că nu este singur și mai are încă o familie la Iași, familia AMVVD.  

Prin ei, „moral, sufletește și emoțional, toate persoanele care fac parte din AMVVD IAȘI au fost alături de cei care i-au primit cu bratele deschise pe „spiridușii veterani”, în memoria camarazilor lor”, a mărturisit un membru al sucursalei AMVVD IAȘI.  

Pentru că mai sunt puține zile până la marea sărbătoare a nașterii Domnului și trecerea într-un an nou, AMVVD IAȘI vă urează sărbători fericite și încercați să vă aduceți în suflete, mereu, magia sărbătorilor de iarnă, dăruind.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

AMVVD Galați implicată în campania ”Facem share bunătății tale

Astazi am condus portocala (Sania lui Mos Craciun) până la Grindu (Pisica). 9 km de la drumul principal făcuti in peste 40 de minute (Felicitari CJ Tulcea) sa aveti Sarbatori Fericite!!! Am participat alaturi de seniorii de la DDV3 – Fashion Croșet si Mâini indemânatice la un impodobit de bradut, braduti oferiti copiilor din localitate.

In casa praznicala de langa biserica s-au adunat peste 20 de copii , mai mici sau mai mari si impreuna cu seniorii au cantat colinde impodobind cei 2 braduti.

Impreuna cu colegii de la AMVVD am pregatit 20 de pachetele. La Grindu am vazut cum arata bucuria in forma sa pură si asta a fost suficient pentru a ne multumi efortul depus. Se pare ca mai sunt copii care se bucura atunci cand primesc o carte sau o ciocolata.

Felicitari seniorilor galateni implicati. Dupa impodobitul bradutilor ei au oferit si pachete cu hrana neperisabila, hainute si jucarii!!!

Caravana „spiridușilor militari” ai lui Moș Crăciun de la AMVVD Bacău, continuă

A devenit tradiţie ca, în fiecare an, în preajma Crăciunului, AMVVD Bacău să se alăture Moşului în oferirea de cadouri pentru cei necăjiți. Degeaba sunt copii frumoşi, inocenţi, dar îndrăzneţi, curioşi, respectuoşi, deştepţi, şi isteţi dacă viața i-a adus, fără voia lor, să nu mai creadă în minuni, spiriduși și Moș Crăciun!

Astfel, astăzi, membrii sucursalei AMVVD Bacău, Raul Simion, Florin Sion și George Prisecariu, s-au transformat în „spiridușii militari” ai Moșului și au ajuns la o familie de 4 membri: tată, doi băieți și o bunică care este grav bolnavă, ca să doneze o combină frigorifică, hăinuțe și alimente. „Spiridușii militari” avut parte de zâmbete, lacrimi de bucurie și speranța copiilor că mai se pot exista minuni.

Membrii noştri i-au provocat să gândească, să-şi povestească năzdrăvăniile, să spună cum văd ei lumea. Dacă până acum nu mai credeau în magia sărbătorilor de iarnă, copiii au spus ca nu or să se mai îndoiască și or să aștepte mereu o minune.

La Tecuci, Moș Crăciun a fost adus de veteranii din AMVVD GALAȚI

Ultimele 5 zile au fost aglomerate pentru camarazii din Tecuci. Pe lângă planificarea activităților cotidiene, membrii noștri, conduși de vicepreședintele Lucian Bontea, au continuat seria activităților care se înscriu în registrul acțiunilor caritabile pe care le desfășurăm în această perioadă.

Prin ei, „veteranii faptelor bune”, peste 50 de copii s-au bucurat de sacoșele pline cu dulciuri care le-au îndulcit momentele zilei. Printre ei sunt elevi ai Școlii Gimnaziale Speciale „Constantin Păunescu” și ai Școlii Gimnaziale „St. O. Iosif” din Tecuci, proveniți din familii monoparentale sau cu venituri modice, dar regăsim și copii din familii cu mulți membrii și venituri mici.

Toate poveștile lor te marchează, chiar și a Simonei, o mămică cu șase copii, care pe lângă dulciuri și alimente a primit un pătuț si lapte praf pentru cel mic, însă pe noi ne-a marcat povestea Iuliei, o fetiță din clasa a 3-a, crescută fără tată, care la vederea lui Moș Crăciun s-a emoționat puternic. Moșul i-a lăsat dulciuri, o consolă de jocuri, un MP3 și jucării și a plecat de la ea cu multe zâmbete și o îmbrățișare.

Acțiunile „veteranilor faptelor bune” continuă.

E vremea colindelor!

ACȚIUNE EMOȚIONANTĂ PENTRU MICUȚII DIN CENTRUL DE ZI! Fiind vremea când fiecare dintre noi putem aduce un strop de bucurie celor pe care viața din diferite motive nu a fost așa darnică cu ei, anul acesta Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – sucursala Argeș împreună cu Asociația „Organizația Județeană Argeș” Basarab I a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Pitești au încercat să aducă zâmbetul pe fețele copiilor din cadrul Centrului de zi ,, Creștem Împreună” din Pitești.

Și iată că în cadrul Cercului Militar Pitești, o parte din copii din Centrul de zi au participat la un spectacol inedit unde și-au arătat, cu multă emoție, talentele deosebite pe care le au. Aceștia, alături de președinții celor două organizații și cadre didactice, au cântat plini de emoții, mai multe colinde de Crăciun alături de elevii Școlii Militare de Subofițeri și Maiștri Militari din Pitești.

Sub privirile încântate ale publicului, micuții au fost aplaudați și premiați cu surprize și cadouri de sărbători. Președintele Organizației „Salvați Copii”, Argeș, doamna Dumitra Sima a povestit că este alături de acești copii greu încercați și îi sprijină necondiționat atât în procesul de educație cât și cu alimente, produse igienico-sanitare și rechizite.

De asemenea, voluntarii asociației merg în școli și stau de vorbă cu cadrele didactice, urmărind evoluția copiilor iar în centru copiii beneficiază de toate condițiile optime procesului educațional, aceștia având rechizite, caiete și tablete.
La finalul acestei frumoase acțiuni am fost asigurați că și la anul vor fi prezenți alături de noi pentru a aduce frumoasele colinde și cântece de tradiționale dedicate sărbătorilor de iarnă.

,,Împreună, vrem să ajutăm”

Veteranii și militarii nemțeni au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină, scriu cei de la ziarpiatraneamt.ro și Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” (www.bg15mc.ro).

Membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”- SUCURSALA AMVVD NEAMȚ și militari ai Batalionului 634 Infanterie ,,Mareșal Jozef Pilsudski” au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Neamț, în cadrul campaniei intitulate ,,Împreună, vrem să ajutăm”.

Această acțiune își propune să vină în sprijinul persoanelor care trec prin momente dificile și au nevoie acest produs vital. Bonurile obținute în urma donației vor fi folosite în perioada următoare pentru achiziționarea unor produse alimentare, ce vor fi oferite unor persoane din grupuri vulnerabile.