Monthly Archives: ianuarie 2022

15 posts

Sărbătoarea ”Unirii Mici” în sucursalele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități

În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Așa cum ne-au obișnuit în fiecare an, membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități și-au făcut datoria morală și au sărbătorit acest eveniment în condiții de pandemie:

Sucursala AMVVD Alba a participat la slujba religioasă de Te Deum în amintirea făuritorilor Unirii din 1859 și au vizitat vernisajul ,,Alexandru Ioan Cuza” aflat în patrimoniul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia. Din partea sucursalei au participat președintele Albu Daniel împreună cu 2 membrii;

Sucursala AMVVD Arad a participat la activitățile desfășurate în garnizoană prin președintele sucursalei și membri ai asociației, alături de primarul Aradului.

Sucursala AMVVD Argeș a participat, la invitația comandantului garnizoanei Pitești, la depunerea de coroane la Monumentul Unirii cu o delegație formată din vice-președintele Dan Arsenescu și 3 membrii;

Sucursala AMVVD Bistrița a participat la activitățile dedicate Unirii Principatelor Române, luni 24 ianuarie, ora 12.00, în Piața Unirii din Bistrița, cu o delegație formată din membri ai sucursalei;

Sucursala AMVVD Botoșani a participat la o depunere de coroane la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Municipiu, la invitația prefectului și comandantului Garnizoanei Botoșani;

Sucursala AMVVD Brașov a participat la activitățile desfășurate în Piața Unirii din Brașov, începând cu ora 12:00 dar și la proiectul desfășurat în parteneriat cu Grădinița HePa și Clubul Sportiv Hac Long Trao Brașov având ca scop crearea unui spațiu alternativ de promovare a manifestărilor cultural-istorice în rândul copiilor, ca premisă a unei educații valoroase.

Sucursala AMVVD Constanța a sărbătorit Unirea Principatelor Române la Cimitirul International Mircea Vodă, unde a avut loc un Te Deum săvârșit de un Sobor de preoți sub coordonarea Părintelui Georgian Iordan. În Municipiul Constanța, ceremonia serbării a avut loc în Piața Ovidiu. Chiar dacă a fost frig, nimic nu ne-a oprit să serbăm această zi! La mulți ani, România!

La invitația MApN, Marius Apostol, președintele AMVVD a participat la Dealul Mitropoliei, Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din București la depuneri de coroane.

Membrii sucursalei AMVVD Ialomița au participat la parada militară desfășurată în Piața Unirii din municipiul Slobozia, organizată de Consiliul Județean și Primărie.

Sucursala AMVVD Prahova a participat luni, 24 ianuarie, începând cu ora 9:30, la o ceremonie de depunere de buchete de flori la Statuia lui Alexandru Ioan Cuza în fața Primăriei Ploiești cu o delegație formată din președintele AMVVD Prahova, Manta Norocel Florin și vicepreședinții Manea Gabriela, Sîrghie Octavian, Jianu Victor, Vișan Elena și Rapan Mihai;

Sucursala AMVVD Suceava a participat la Palatul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza împreună cu membrii din Fălticeni și Vatra Dornei la un ceremonial de depunere de coroane de flori, vizitarea Muzeului Alexandru Ioan Cuza, vizionarea programului artistic organizat de către copiii Școlii Gimnaziale Maria Cantacuzino și ai Clubului Copiilor Moldava coordonat de prof. Lenuța Rusu și prof. Chitan Maria, la finalul activității participanții prinzându-se în tradiționala Horă a Unirii în fața Palatului A.I. Cuza.

Activități similare au avut loc și în sucursalele AMVVD Vâlcea și Gorj:

Proiect cultural-istoric la Brașov: „Împreună în Mica Unire”

AMVVD sucursala Brașov organizează, alături de parteneri din Brașov, prima ediție a proiectului cultural – istoric „Împreună în Mica Unire”, având ca și scop crearea unui spațiu alternativ de promovare a manifestărilor cultural- istorice in rândul copiilor, ca premisa a unei educații valoroase.

Alături de Clubul Sportiv Hac Long Trao Brașov și Gradinita HePa, sucursala AMVVD și-a propus să atingă următoarele obiective:

  1. Organizarea unor ateliere educative , autentice, care sa sprijine interacțiunea trecutului cu prezentul , in rândul tinerilor.
  2. Incurajarea copiilor sa privească spre trecut , spre valorile nationale, spre istoria scrisa și trăită a strămoșilor noștri.
  3. Incurajatea comunicării între generații si aducerea lor împreună.
  4. Creșterea gradului de educație prin cunoaștere și comunicare;

Activitățile se desfășoară între orele 14.00-16.00, după următorul program:

  • primirea copiilor îmbrăcați în costume populare
  • prezentare video a Micii Uniri, pe înțelesul copiilor.
  • atelier de pictura
  • Hora Unirii
  • ospitalitate romaneasca: pâine cu sare
  • atelier de confectionat păpușele din ață( rosu, galben, albastru)

Coordonatorul proiectului este vicepreședintele sucursalei AMVVD Brașov, Carmina Nicolescu.

„Povesti desenate pe pereți” la Brașov

„Povesti desenate pe pereți” este un eveniment aflat la cea de-a 24 a ediție în ultimii 7 ani, desfășurat astăzi la Grădinița cu program prelungit nr 3 din Brașov.


Organizatorul evenimentului, Carmina Nicolescu, vicepreședinte AMVVD sucursala Brașov, astăzi împreună cu o talentată echipă, a încheiat acțiunea începută cu o săptămână in urmă, în gradinita.

” Sunt onorată că azi îi am alături de mine pe Vlad Mihai- președinte AMVVD Brașov și pe Ciprian Tacea- vicepreședinte AMVVD Brașov. Alături de ei am inceput anul bine, cu gândul de a bucura sute de copii din grădinițe și școli”.


Următoarea acțiune este programata în data de 12 februarie 2022, la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Brașov, secția radiologie, spațiu complet renovat si utilat, unde avem bucuria de a colora povești , cuprinse in ediția cu nr 25!


Carmina Nicolescu- vicepreședinte AMVVD Brașov

Delegația AMVVD la Batalionul 21 Vânători de Munte din Predeal

În cea de-a doua zi a vizitei de lucru efectuată în județul Brașov, delegația AMVVD a desfășurat o serie de activități la sediul Batalionului 21 Vânători de Munte din Predeal.

Delegația a avut o întâlnire cu militarii batalionului, marea lor majoritate veterani ai teatrele de operații, unde au fost prezentate realizările Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, acțiunile desfășurate la nivel local și național dar și activitățile viitoare.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate beneficiile de care se bucură membrii AMVVD, obținute prin negocieri cu parteneri din mediul civil, a fost prezentat formularul 230 și posibilitatea de a direcționa 3.5% din impozitul pe venit datorat statului, a fost prezentat stadiul lucrărilor desfășurate la Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani și nu în ultimul rând a fost prezentat noul președinte al sucursalei AMVVD Brașov, Vlad Mihai, membru al Batalionului 21 Vânători de Munte.

Batalionul 21 Vânători de Munte s-a înființat în orașul Baia –Sprie, la data de 31 ianuarie 1940. În lunga sa istorie batalionul a fost redislocat și reînființat de trei ori, și începând cu data de 17 noiembrie 1964, potrivit ordinului ministrului Forțelor Armate, Batalionul 21 Vânători de Munte s-a redislocat și reînființat în garnizoana Predeal.

Acest batalion a participat cu succes la cele două campanii militare din Est și din Vest pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

De-a lungul timpului, structura a avut și participări în teatrele de operaţii. În Irak două misiuni, în 2006 şi 2007 (UNAMI III și UNAMI IV) cu câte un detașament de valoare companie şi două misiuni în Afganistan în 2009 şi 2012 (ISAF III), cu structuri de nivel batalion.

Vizită de lucru a unei delegații AMVVD în județul Brașov

O delegație a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizbilități formată din președinte Marius Apostol, prim-vicepreședinte Dan Cosma și vicepreședinte coordonator Cătănescu Sorel efectuează zilele acestea o vizită de lucru în județul Brașov.

Avînd ca și obiectiv prezentarea în unitățile militare din județ a scopului și obiectivelor asociației, delegația a fost astăzi oaspetele Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” unde a primit tot sprijinul necesar din partea comandantului, colonel Ilie-Marian Dragomir, care și-a arătat deschiderea și sprijinul în prezentarea formularului 230, privind direcționarea a 3,5% din impozitul pe profit către Asociație, la nivelul brigăzii și al structurilor subordonate dar și pentru efectuarea reparatiilor necesare sediului sucursalei AMVVD Brașov.

Începând cu ora 18.00, delegația a participat la adunarea generală a sucursalei AMVVD Brașov, unde a fost aleasă o nouă structură de conducere, în urma voturilor membrilor sucursalei.

Astfel, în urma voturilor exprimate, structura de conducere a sucursalei Brașov a AMVVD are urmatoarea componență:

  • președinte: Vlad Mihai;
  • vicepreședinți: Iulian Ciurea, Gabriel Manea, Dumitru Paraschiva, Carmina Nicolescu, Cosmin Pop, Ciprian Tacea și Ana-Maria Stoica;
  • casier/secretar: Ignat Marius

Dorim mult succes noii conduceri în activitatea viitoare, epuizantă dar onorantă.

Împreună susținem veteranii!

Protocol de servicii stomatologice încheiat la Curtea de Argeș

Daca zilele trecute scriam de un acord pentru servicii stomatologice încheiat la Bacău, astăzi colegii de la Curtea de Argeș ne-au prezentat spre mediatizare protocolul pentru servicii medicale stomatologice negociat și încheiat în folosul membrilor AMVVD din Curtea de Argeș și nu numai, cu S.C. Modental Med S.R.L.

SC Modental Med SRL

Astfel, potrivit protocolului de colaborare încheiat, membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități și membrii de familie ai acestora vor beneficia de un discount de 15% la serviciile stomatologice executate în cadrul Modental Med din Curtea de Argeș.

Discountul oferit de Modental Med este condiționat, conform protocolului încheiat de sucursala AMVVD Curtea de Argeș, de prezentarea legitimației de membru al Asociației vizată pentru anul în curs.

Protocolul de colaborare poate fi consultat integral în secțiunea ”oferte locale” a site ului amvvd.ro.

Sucursala AMVVD Curtea de Argeș prin președinte Catană Petre.

Impreună suntem mai puternici!

Acord de servicii medicale stomatologice la Bacău

Ești din Bacău și ai nevoie de servicii medicale? Colegii din AMVVD sucursala Bacău au negociat pentru tine și pentru rudele de gradul I un acord de servicii medicale stomatologice prin intermediul cabinetului stomatologic situat în strada Ștefan cel Mare nr. 2.

Astfel, dacă ești membru AMVVD cu legitimația vizată la zi și ai nevoie de servicii stomatologice (inclusiv rudele de gradul I), te poti prezenta la CMI Dr. Elena CIURARIU, cu sediul în strada Ștefan cel Mare nr.2 din Bacău, unde vei beneficia de servicii de protetică, estetică dentară, chirurgie, parodontologie și implantologie.

Membrii AMVVD și rudele de gradul I ale acestora beneficiază de consultație gratuită și de o reducere de 20% din valoarea manoperei afișate.

Acordul poate fi analizat în detaliu pe site, la sectiunea oferte locale. Multumim colegilor din AMVVD sucursala Bacău.

Împreună suntem mai puternici!