Monthly Archives: martie 2022

42 posts

Batalionul 335 Artilerie ,,Alexandru Cel Bun” împlineşte 27 de ani de existența

În data de 30 martie 2022, Batalionul 335 Artilerie ,,Alexandru Cel Bun” împlineşte 27 de ani de existența. La ceas de sărbătoare, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), transmite membrilor sucursalei AMVVD Botoșani, camarazilor şi familiilor acestora, multă sănătate, putere de muncă şi să fiţi mereu la înălţime!

LA MULȚI ANI !

SCURT ISTORIC

La 1 aprilie 1888, prin înaltul Decret nr. 824, regele Carol I semna actul de naştere al bravului Regiment 33 Dorobanţi, care avea să se acopere de glorie nepieritoare în luptele pentru eliberarea Transilvaniei în 1916, în marea bătălie de la Mărăşeşti, precum şi în crâncenele încleştări ale celei de-a doua mari conflagraţii mondiale, în luptele de pe frontul de est – până în Crimeea – şi din Dobrogea până dincolo de Munţii Cehoslovaciei.

Numărul 33 reprezenta numărul de ordine al regimentului, la care se adăuga numele de ,,Dobrogea”, de unde-şi recruta trupele, păstrând astfel în armată cultul Drapelului şi tradiţiile Războiului de Independenţă.

Din aprilie 1894, în Dobrogea s-a înfiinţat un regiment de dorobanţi – Regimentul ,,Constanţa” nr. 34, iar vechiul regiment ,,Dobrogea” a luat denumirea de Regimentul ,,Tulcea” nr. 33, cu sediul la Tulcea.

Regimentul 33 Dorobanţi „Tulcea” este martor şi participant la primele evenimente interne şi internaţionale la care a fost angrenată România în acea perioadă. Astfel, în anii 1912-1913, când situaţia din Europa s-a agravat prin izbucnirea şi desfăşurarea războaielor balcanice, regimentul participă la prima sa campanie de la înfiinţare.

Ulterior, Regimentul participă pe rând la războiul pentru reîntregirea neamului, în campaniile din 1916 şi 1917, apoi, în cel de-al Doilea Război Mondial, la campania din est şi la războiul antifascist.

La începutul anului 1917, în urma reorganizării Diviziei 10 Infanterie, regimentul se transformă în Regimentul 33 Infanterie.

Prin Ordinul Marelui Stat Major cu nr. C.L. 0020 din 30.09.1961, Regimentul 33 Infanterie devine Regimentul 33 Infanterie Mecanizat, iar în baza Decretului Prezidenţial nr. 28 din 21.10.1974, primeşte denumirea de Regimentul 33 Mecanizat ,,Alexandru cel Bun”.

La 1 mai 1994, în baza Ordinului General nr. 3 al ministrului apărării naţionale din 21.04.1994, Regimentul 33 Mecanizat s-a desfiinţat, transformându-se în Brigada 33 Mecanizată, proces încheiat la 28 februarie 1995, când s-au înfiinţat toate unităţile subordonate.

În baza Ordinului ministrului apărării naţionale numărul O.G. 6 din 26.01.1995, în data de 30.03.1995 a luat fiinţă Divizionul 335 Artilerie din cadrul Brigăzii 33 Mecanizate – în garnizoana Botoşani, semnându-i-se astfel certificatul de naştere.

La 01.06.1996, prin Decretul Prezidenţial nr. 136 din 30.05.1996, Brigăzii 33 Mecanizate i-a fost înmânat Drapelul de luptă, prilej cu care a primit şi denumirea de ,,Alexandru cel Bun”. Divizionul 335 Artilerie a fost una dintre cele mai bune unităţi din cadrul Brigăzii 33 Mecanizate ,,Alexandru cel Bun”. În aplicaţii, exerciţii tactice, controale ale eşaloanelor superioare, exerciţii de alarmare – militarii divizionului au fost la înălţime.

În baza ordinului S/B/5/1530 a S.M.G. din 01.06.2002, Divizionul 335 Artilerie a devenit Divizionul 335 Artilerie (Nucleu) al Brigăzii 33 Mecanizate ,,Alexandru cel Bun”.

În marea majoritate, cadrele unităţii s-au mutat în alte unităţi, alţii în comandamentele eşaloanelor superioare, nucleul însă a continuat să-şi desfăşoare activitatea în garnizoana Botoşani.

În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 179 din 14.12.2004, începând cu data de 07.03.2005 Divizionul 335 Artilerie (Nucleu) din cadrul Brigăzii 33 Mecanizate ,,Alexandru cel Bun” a intrat în subordinea Brigăzii 15 Mecanizate Teritoriale “Podu Înalt”.

Începând cu 31.05.2005, Brigada 33 Mecanizată ,,Alexandru cel Bun” se transformă în Centrul 33 Instrucţie şi Depozitare. Astfel, singura unitate militară care continuă tradiţiile de luptă în garnizoana Botoşani rămâne Divizionul 335 Artilerie Mixtă, în subordinea Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt”.

În conformitate cu prevederile Dispoziţiunii S.M.G. nr. B5/S 621 din 28.03.2005, începând cu data de 01.06.2005 Divizionul 335 Artilerie (Nucleu) al Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt” se transformă în Divizionul 335 Artilerie Mixtă al Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt” Iaşi.

În baza Dispoziţiei Şefului S.M.G. B.5/S481 din 01.03.2006, începând cu data de 01.04.2006, Divizionul 335 Artilerie Mixtă al Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt”se transformă în Batalionul 335 Artilerie Mixtă al Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt”.

Conform ordinului numărul B/S 120 din 01.02.2008 al U.M. 01175 Iaşi, Batalionul 335 Artilerie Mixtă al Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt” s-a transformat în Batalionul 335 Artilerie al Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt”.

În conformitate cu prevederile adresei nr. I-24199 din 19.05.2009 a şefului U.M.02490 „I” Bucureşti, a raportului şefului Statului Major General nr. C.P. 2-3916 din 27.04.2009, la propunerea Comisiei de Heraldică şi Denumiri a Ministerului Apărării Naţionale, s-a aprobat denumirea onorifică şi însemnele heraldice pentru Batalionul 335 Artilerie, astfel:

  • denumire onorifică: „ALEXANDRU CEL BUN”;
  • însemn heraldic;
  • steag de identificare.

Pentru mai multe detalii urmăriți clipul de mai jos, un clip de prezentare a acestei unităţi din compunerea Brigăzii 15 Mecanizate, dislocată în Garnizoana Botoşani.

Imagini: Arhiva Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” și a Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”.Redactor, comentariu și montaj: cpt. Ovidiu Pălămidă.

CINE ESTE COMANDANT
AL BATALIONULUI 335 ARTILERIE „ALEXANDRU CEL BUN”

ocotenent-colonel Codruț-Ștefan OBREJA

Data naşterii: 12 octombrie 1980.

Naţionalitate: Română.

Stare civilă: Căsătorit, 1 copil.

Educaţie şi formare:

Studii militare:

  • 2018, Studii universitare de masterat – Conducere interarme Forţe Terestre – 2 ani – Artilerie și rachete, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București;
  • 2003, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, arma Artilerie și rachete;
  • 1999, Liceul Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc.

Cursuri militare:

  • 2014, Curs de operații de stabilitate, securitate, tranziție și reconstrucție post-conflict, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București;
  • 2014, Curs de operații în sprijinul păcii, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București;
  • 2013, Leader Development and Education for Sustained Peace Afghanistan Distance Learning Course;
  • 2012, Programul postuniversitar de formare profesională a ofițerilor de stat major de nivel brigadă multinațională, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București;
  • 2012, Curs intensiv de limba engleză, nivel avansat, Centrul de Învățare a Limbilor Străine, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București;
  • 2008, Curs de perfecționare în domeniul management resurse umane și mobilizare, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu;
  • 2007, Curs intensiv de limba engleză, nivel intermediary, Centrul de Limbi Străine al Statului Major al Forțelor Terestre, Sibiu.
  • 2004, Curs de bază artilerie și rachete, Școala de Aplicație pentru Artilerie Terestră și Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă”, Sibiu, 1 an.

Studii civile:

  • 2009, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Școala Postuniversitară de Management și Marketing Studii Academice Postuniversitare, specializarea Negocieri-Relații Publice, 2 ani;
  • 2007, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Master specializarea Managementul Resurselor Umane, 2 ani;
  • 2003, Universitatea București, Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, 2 ani.

Experiență profesională: Amintim că, începând cu 01.05.2021 a fost împuternicit Comandant al Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”, Botoșani;

02.2020, Șef al operațiilor și instrucției, S.3 Operații și instrucție, Comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, Iași;

11.2019, împuternicit Șef al operațiilor și instrucției, S.3 Operații și instrucție, Comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, Iași;

07.2018, Șef Birou planificare acțiuni militare și instrucție, S.3 Operații și instrucție, Comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, Iași;

10.2016, Ofițer student, studii universitare de masterat – Conducere interarme Forţe Terestre – 2 ani – artilerie și rachete, Universitatea Națională de Apărare “Carol I”, București;

11.2014, Ofițer 3 (și cu RPMP) în Biroul informare-recrutare, ulterior împuternicit Șef Birou informare-recrutare, Centrul Militar Zonal Iași al Statului Major al Apărării;

01.2013, Ofițer 3 în Biroul personal și soluționare cereri rezerviști, ulterior împuternicit șef Birou personal și soluționare cereri rezerviști și Șef Birou informare-recrutare, Centrul Militar Zonal Iași al Statului Major al Apărării;

12.2010, Comandant companie transport și depozitare armament și muniții, Batalionul 198 Sprijin Logistic „Prut”, Iași;

04.2008, Ofițer 2, S.1 Personal, Batalionul 198 Sprijin Logistic „Prut”, Iași;

2008, Ofițer 4/S.3 Operații, Batalionul de Infanterie (Coaliție Irak), Irak;

07.2004, Comandant secție tragere (aruncătoare cal. 120 mm), Batalionul 151 Infanterie „Războieni”, Iași;

07.2003, Comandant pluton, stat anexă, Școala de Aplicație pentru Artilerie Terestră și Artilerie Antiaeriană, „Ioan Vodă”, Sibiu.

Misiuni internaționale:

  • 2008, Batalionul de Infanterie (Coaliție Irak), Irak.

Exerciții multinaționale:

  • 2021, Scutul de Foc 21.I;
  • 2020, Dacian Lancer 20;
  • 2019, Saber Guardian 19.

Medalii distincții:

  • 2021, Veteran din teatrele de operații;
  • 2021, Emblema de Onoare a Forțelor Terestre;
  • 2018, Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15 de ani de activitate.

Sursa: http://www.bg15mc.ro/structura/batalionul_335_artilerie_alexandru_cel_bun/

ROMÂNIA – 18 ani de aderare oficială la NATO

La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO. Pe baza unei propuneri legislative, începând cu anul 2005, „Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie. 

România este un Aliat respectat, având contribuţii substanţiale în domenii importante pentru securitatea euro-atlantică. România şi-a menţinut implicarea activă în fundamentarea deciziilor NATO pe dimensiunile civilă şi militară, pe întreg parcursul procesului de maturizare organizaţională şi operaţională.

România a contribuit la procesul de stabilizare a Afganistanului încă din 2002, când ţara noastră s-a alăturat coaliţiei conduse de SUA, având drept scop reinstaurarea libertăţii în Afganistan şi înlăturarea terorismului din această ţară. După preluarea de către NATO a Forţei Internaţionale pentru Asistenţă de Securitate (ISAF), în 2003, România şi-a sporit gradual contribuţia la efortul Alianţei, situându-se în mod constant între statele care au contribuit semnificativ cu trupe, în paralel cu menţinerea participării la operaţia Enduring Freedom, condusă de SUA.

România  s-a implicat activ şi în programe de pregătire, punând la dispoziţia Misiunii NATO de Instruire din Afganistan (NTM-A) instructori militari şi jandarmi.
România a subliniat, în mod constant, preocuparea pentru regiunea Balcanilor de Vest. În acest spirit, ţara noastră s-a alăturat eforturilor de stabilizare a regiunii în contextul Misiunii NATO Kosovo Force (KFOR), creată în 1999.
România a susţinut, atât din perspectivă politică, cât şi din punct de vedere operaţional, activitatea Misiunii NATO de instruire a forţelor de securitate irakiene (NTM-I) şi, ulterior, activitatea Celulei de Tranziţie NATO. A detaşat personal diplomatic în cadrul NTM-I şi a realizat donaţii în vederea asigurării securităţii alegerilor din Irak, contribuind, totodată, şi la antrenarea ofiţerilor irakieni în cadrul structurilor de resort româneşti.
România a participat la operaţiunea Unified Protector (OUP) din Libia cu o unitate navală şi a pus la dispoziţia comandamentului Aliat ofiţeri de stat major pe toată durata operaţiunilor.
România participă la eforturile NATO de combatere a terorismului, eforturi vizând creşterea capacităţii de reacţie şi cunoaşterea cât mai amănunţită a fenomenului şi ameninţărilor teroriste, precum şi în scopul dezvoltării unor modalităţi adecvate de răspuns.
România a contribuit la consolidarea parteneriatelor NATO inclusiv prin implicarea activă în reţeaua ambasadelor Punct de Contact NATO (CPE) în ţările partenere.

Domeniile de interes particular pentru ţara noastră, cum ar fi apărarea antirachetă, securitatea energetică, parteneriatele, politica NATO a uşilor deschise au fost promovate corespunzător printre priorităţile NATO.
Dezvoltarea unei capacităţi de apărare a populaţiilor şi teritoriilor statelor Aliate împotriva atacurilor cu rachete balistice este un element-cheie în asigurarea securităţii colective. Participarea ţării noastre la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă reprezintă un succes, care contribuie semnificativ la consolidarea poziţiei României de Aliat de încredere la nivelul NATO. Proiectul bilateral dezvoltat alături de SUA reprezintă o contribuţie valoroasă la dezvoltarea sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice.

Astăzi, NATO constituie principalul furnizor de securitate pentru România şi reprezintă cel mai important cadru de dialog şi cooperare trans-atlantică în domeniul securităţii. La împlinirea a 18 ani de la aderare, putem afirma cu deplină convingere că asistăm la atingerea celui mai înalt grad de securitate din istoria contemporană a României, cu beneficii reale şi directe pentru siguranţa cetăţenilor români.

20 ani de când România a fost invitată să devină membru NATO

Aducem aminte că, la Summit-ul NATO de la Praga, desfășurat în perioada 21-22 noiembrie 2002, pe baza evaluării progreselor înregistrate de statele candidate, șefii de state și de guverne ai țărilor membre ale NATO au decis în cele din urmă invitarea României.

Câteva luni mai târziu, România a avut parte și de un moment solemn în care ambasadorii tuturor statelor membre au semnat Protocoalele de aderare la NATO pentru noi și celelalte șase state invitate să adere. Pentru acomodarea cu modul de lucru al NATO, statele invitate au fost implicate treptat în activitățile Alianței, prin participarea, ca observatori, la lucrările majorității structurilor aliate.

La două zile de la decizia istorică de la Praga, preşedintele SUA, George W. Bush nu a mai ezitat și a venit să viziteze România. În Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, Bush a promis că NATO va lupta mereu umăr la umăr cu România în cazul în care țara noastră va fi ameninţată sau atacată.

Obiective România în cadrul NATO

Apartenența la NATO, alături de Parteneriatul Strategic cu SUA și de apartenența la UE, reprezintă dimensiuni fundamentele ale politicii externe ale României. Alianța Nord-Atlantică este garantul principal al securității României, relația transatlantică reprezentând liantul strategic care conferă coerență și consistență acțiunilor NATO. În acest sens, România are în vedere consolidarea profilului țării noastre, de aliat responsabil și de încredere, în cadrul NATO,  prin participarea activă la dezvoltarea politicilor NATO, precum și prin contribuții la misiunile și  operațiunile Alianței. Întreaga noastră participare la activitatea Alianței urmărește asigurarea securității și apărării României și a regiunii din care facem parte, precum și întărirea NATO ca alianță de apărare colectivă

Sistemul de apărare antirachetă

Misiune-cheie şi obiectiv strategic al Alianţei Nord-Atlantice, dezvoltarea arhitecturii Aliate de apărare antirachetă transpune deciziile luate la ultimele Summit-uri NATO, având la bază principiile indivizibilităţii securităţii, solidarităţii şi apărării întregului teritoriu aliat.

Participarea României la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă reprezintă un succes al ţării noastre, care îşi consolidează astfel poziţia de aliat de încredere în cadrul NATO.

La Summit-ul NATO de la Varșovia (iulie 2016) a fost declarată capacitatea inițială operațională a sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al NATO. Acesta reprezintă un pas semnificativ în direcția unei BMD a NATO care oferă o capacitate mai avansată de apărare a populațiilor, teritoriilor și forțelor aliate în fața unui potențial atac cu rachete balistice. Decizia a fost posibilă prin transferarea acțiunilor de comandă și control (C2) ale sitului Aegis Ashore de la Deveselu către NATO, facilitatea găzduită de România reprezentând o parte semnificativă din această creștere a capacităților NATO în domeniu.

Participarea la misiuni și operațiuni sub egida NATO

România a avut în mod constant contribuţii substanţiale la misiunile și operațiunile NATO, în anumite teatre de operaţiuni implicându-se încă din perioada de pre-aderare. În prezent, România participă cu efective și mijloace militare la eforturile comunităţii internaţionale şi ale NATO în cadrul: Misiunii Resolute Support (RSM) din Afganistan, NATO – Kosovo (KFOR) și misiunea NATO in Irak.

Asistență pentru parteneri

România participă la eforturile de creștere a rezilienței și de sporire a capacităților de apărare pentru partenerii din estul și sudul Alianței. Este implicată în implementarea pachetelor de asistență stabilite de către Alianță pentru Georgia, Republica Moldova și Ucraina. A îndeplinit responsabilitățile de stat-coordonator pentru Fondul NATO de Sprijin pentru Apărarea Cibernetică a Ucrainei în prima fază a proiectului, încheiată în anul 2017. Participă la eforturile internaționale de combatere a terorismului.

În 2021-2022, România exercită responsabilitățile de Ambasadă Punct de Contact NATO (CPE) în Kuwait, respectiv în Finlanda. 

Statele membre NATO

În prezent sunt 30 de state membre. Ordinea cronologică de aderare a statelor este următoarea:

BELGIA (1949)

CANADA (1949)

DANEMARCA (1949)

FRANȚA (1949)

ISLANDA (1949)

ITALIA (1949)

LUXEMBURG (1949)

NORVEGIA (1949)

OLANDA (1949)

PORTUGALIA (1949)

REGATUL UNIT (1949)

STATELE UNITE (1949)

GRECIA (1952)

TURCIA (1952)

GERMANIA (1955)

SPANIA (1982)

REPUBLICA CEHĂ (1999)

POLONIA (1999)

UNGARIA (1999)

BULGARIA (2004)

ESTONIA (2004)

LETONIA (2004)

LITUANIA (2004)

ROMÂNIA (2004)

SLOVACIA (2004)

SLOVENIA (2004)

ALBANIA (2009)

CROAȚIA (2009)

MUNTENEGRU (2017)

MACEDONIA DE NORD (2020)

La mulți ani dle.mr.(rtr.) Iosif Cozma ROMAN!

Astăzi, lt.col.(r) Daniel Ioan Albu – președintele sucursalei A.M.V.V.D. ALBA împreună cu dl. col.(rtr.) Nicolae PANDURU președintele A.N.C.M.R.R Alba l-au vizitat pe veteranul de război Iosif Cozma ROMAN din cartierul Recea al municipiului Alba Iulia, pentru a-l sarbatori si a-i ura LA MULȚI ANI, la împlinirea venerabilei vârste de 99 ani.

Acesta s-a născut la 28 martie 1923 în localitatea Ciugud, fiind cel mai mic fiu dintre cei patru copii ai familiei. Încă nu împlinise vârsta de 20 ani când a fost încorporat în cadrul Regimentului 91 Infanterie, unitate în care se afla și fratele său care avea gradul de sergent.

Veteranul de război ne este o persoană dragă care are de povestit părți de istorie pentru că, păstrează încă vii în memorie luptele duse împotriva armatei maghiare în zona Aiudului.

Aici fratele său a fost rănit grav la picior, motiv pentru care a fost lăsat la vatră. Tot în acele lupte este rănit la mâini și eroul nostru, dar este internat și se reface în spitalul de la Craiova.

Alături de camarazii săi luptă la Oarba de Mureș, iar în continuare în Ungaria, ajungând până în M-ții Tatra din Cehoslovacia.

Pericolul morții i-a pândit la tot pasul, în luptele din Ungaria fiind rănit de o schijă la cap. Pe lângă aceste pericole iminente, înfruntă alături de ceilalti camarazi ororile războiului, foametea cruntă, frigul și mizeria dar reușește să le treacă cu bine, dovedindu-se un învingător.

Se întorc pe jos din Cehoslovacia, drum pe care îl străbat în câteva luni.

După lăsarea la vatră se căsătorește și își mărește familia cu doi copii, un băiat și o fată.

Întodeauna ne-a povestit cu mândrie ca la Alba Iulia a fost vecin cu Samoila MARZA, fotograful Marii Uniri de la 1918.

Multumim din suflet dl.mr.(rtr.) Iosif Cosma ROMAN pentru exemplul și lecția de viață pe care ne-o oferiti!

Vă promitem că vom fi alături de dumneavoastră și anul viitor pentru a vă sărbători la centenar!

La mulți ani și multă sănătate brav veteran!

🇷🇴
Foto: Ionuț VAIDEAN

Președintele sucursalei AMVVD Târgoviște, Dan Voicilă, invitat în Studioul TV Online Riposta pe Net

Jurnalistul Marius Dumitrache va vorbi despre rezistența ucraineană în fața invadatorilor ruși, marți, 29 martie, de la orele 19:00.

Astfel, a lansat invitația președintelui sucursalei AMVVD Târgoviște, col. Dan Voicilă de a i se alătura în Studioul TV Online Riposta pe Net Târgoviște și damboviteanul.com pentru a dezbate atât subiectele actuale, implicarea asociației în acordarea de ajutor refugiaților din Ucraina, cât și necesitatea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani de lângă Mănăstirea Dealu, Târgoviște.

Invitat de Răzvan Dumitrescu, președintele AMVVD Marius Apostol va vorbi la „SUBIECTIV”, începând cu orele 19.00.

Începem o nouă săptămână plină de activități. Suntem alături de alte asociații, centre pentru refugiații din Ucraina, cămine de bărâni, așezăminte sociale sau cererile de ajutor a oamenilor.

Printre toate aceste lucruri am încercat mereu să fim alături de jurnaliștii care ne-au invitat în diverse emisiuni sau care au dorit să discute cu și despre membrii asociației.

Astfel, președintele AMVVD Marius Apostol a fost invitat de jurnalistul Răzvan Dumitrescu, în data de 28.03.2022, la emisiunea „Subiectiv”, începând cu orele 19.00, în direct ca să dezbată subiecte arzătoare.

Emisiunea „Subiectiv” analizează cele mai importante subiecte ale momentului şi prezintă propriile opinii.

„Vom spune ce ne place sau nu ne place şi vom argumenta alegerile noastre. Şi deşi putem părea subiectivi în enunţul editorial, mai mult ca sigur că după ce veţi urmări emisiunea şi argumentele noastre, ne veţi da dreptate! Nu ne ascundem în spatele dicţionarelor de jurnalism. Într-o piaţă media în care toată lumea vorbeşte de obiectivitate, noi ne asumăm subiectivitatea.”, afirmă Răzvan Dumitrescu

Vă așteptăm să urmărim împreună ce se mai discută despre situația războiului din Ucraina, despre activitățile AMVVD din ultima vreme, despre sprijinul acordat de asociație pentru refugiaților ucraineni.

Cunoscutul polițist Popa Adrian s-a alăturat sucursalei AMVVD Buzău

Un politist emblematic al Buzaului, se alătură marii familii a veteranilor din T O din sucursala AMVVD BUZĂU. Popa Adrian este nou membru în marea familie AMVVD fiind repezentantul nostru în IPJ Buzău.
Polițistul de la Serviciul Rutier, Popa Adrian, în vara anului 2020 a suferit un accident fiind lovit de un autoturism pe care-l urmărea pentru că nu a oprit la semnale. Motocicleta a luat foc și s-a izbit violent de un taxi. Polițistul spune că deznodământul acestei situații putea fi dramatic pentru el dacă nu ar fi avut inspirația de a se arunca de pe motocicletă în momentul în care a fost lovit de șoferiță.

După acest incident a pus mai mult valoare pe viață și pe necesitatea de a exista centre în care să-și poată trata traumele fizice și psihice. Astfel, membrul AMVVD Buzău, de ziua Poliției Române, după înscrierea în asociație, fiind oprit în trafic, a primit tricoul cu însemnele AMVVD de la președintele sucursalei Buzău Dan Nadoleanu.

AMVVD îi urează bun venit în familia noastră! Onoare și respect!
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

AMVVD București alături de ASproAS

După ce săptămâna trecută (20 martie) ASproAS, reprezentat prin Ana Rădulescu, a trimis ajutor umanitar colectat de Herbert Paulischin (Volkshilfe) din Austria pentru Asociatia Militarilor Veterani AMVVD Botoșani sprijinind astfel refugiatii ucraineni din acest județ, ieri (26 martie) AMVVD București a dat o mână de ajutor celor de la ASroAS pentru a descărca ajutoarele primite din Austria, de această dată, pentru Centrul special amenajat pentru cei ce fug din calea războiului, din Bulevardul Lacul Tei 118.

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorîtorul de Mir” mulțumește atât ASroAS pentru colaborare, cât și voluntarilor AMVVD care au înțeles că, ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!