Monthly Archives: martie 2022

42 posts

Strigăt de ajutor! „Hy, do you speak English? Can you help me”

Sunt cuvintele unei refugiate din Ucraina care a venit la voluntarii AMVVD în clipa când au ajuns cu ajutoare la un centru amenajat pentru cei care au fugit din calea războiului cu animăluțul de companie (o pisicuță speriată mai rău decât stăpâna). 
Sucursalele AMVVD din apropierea vămilor Siret, Stânca-Costești, Rădăuți-Prut, Sculeni și Albița și-au unit forțele pentru a da o mână de ajutor refugiaților din Ucraina. 
S-au format echipe de lucru pentru zi și noapte. Se lucrează aproape continuu. Primire de ajutoare, descărcat, sortat, dus acolo unde este nevoie. Se lucrează organizat împreună cu autoritățile. 
Sunt voluntari mărinimoși și vor să fie de folos pentru oamenii care au fugit de bombardamente, de moarte poate. Au răspuns prezent la orice cerere, chiar și la donarea de sânge.
Au adunat și încă adună, transportă alimente și lucruri de igenă corporală la centre special amenajate. Împart ceai cald și alte produse ambalate în vămi. Conduc refugiații la mașinile organizate pentru transportul ucrainienilor în diverse locuri, în funcție de situație. 
Au ales să ajute... Ajută refugiați, ajută autorități, ei doar ajută pentru că știu foarte bine ce înseamnă războiul. Mulți dintre ai au fost în misiuni externe, în zone de război. Știu ce înseamnă a fi eficient și ordonat. A face ce trebuie, cum trebuie. 
La AMVVD Botoșani, la ora 02.00 sună telefonul... se cere ajutor la un CENTRU DE PRIMIRE REFUGIAȚI UCRAINA. Au nevoie de diverse produse: pături, căciulițe pentru copii, șosete, medicamente pentru răceală, lapte praf, pamperși, lenjerii de pat, servețele umede, dezinfectant, șampon și gel de duș, fructe și dulciuri (unele fără gluten), chiar și conserve... Marea majoritate a produselor le au în depozit. Tocmai ce apucaseră să le descarce și să le sorteze câțiva voluntari AMVVD împreună cu coordonatorul grupului de sprijin format de câteva zile, de când cu războiul din Ucraina. 
Voluntarii încep să încarce ajutoarele într-o remorca care au găsit-o cu greu și pornesc către locația dată de autorități. 
Era noapte, ger și începuse o ușoară lapoviță. Centrul pentru refugiați dintr-o comună din Botoșani, care în urmă cu câteva ore era aproape gol, s-a umplut cu oameni speriați, înfrigurați din vama Siret. Voluntarii de la AMVVD descarcă ajutoarele și stau puțin să-și tragă sufletul. Se apropie de ei o femeie care dorește să discute cu cineva în engleză... „Hy, do you speak English? Can you help me” ... Vrea să ajungă în Germania cât se poate de repede. Are cu ea o pisicuță speriată și se teme să nu pățească ceva. Roagă să fie ajutată. Spune că are pașaport biometric și bani. Este în regulă cu tot. Vicepreședintele AMVVD Botoșani, Sorin Ioan Ciobanu, încearcă s-o liniștească și îi promite că, dimineață face tot posibilul să îi găsească o variantă pentru a merge în Germania. Mulțumește și pleacă liniștită. Și, da, dis-de-dimineață caută s-o ajute. A fost norocoasă și împreună cu autoritățile s-a găsit soluția de a ajunge în Germania. Asta-i doar o mică parte dintr-o zi a echipei sucursalei AMVVD BOTOȘANI.
La AMVVD Iași s-a cerut ajutor pentru donare de sânge. Președintele sucursalei Cătălin Dobrea a făcut apel la membrii și s-au dus către Centrul de Tranfuzii Iași. Bonurile primite vor fi donate și valorificate pentru a oferi un ajutor refugiaților din Ucraina. 
LA AMVVD Neamț se colectează diverse ajutoare pentru a putea trimite acolo unde este nevoie. Președintele sucursalei Mihai Sumănaru caută soluții pentru transportul mărfii și asigurarea pe viitor a unei „carosate” deorece vremea a început să fie dificilă și ninsoarea ne cam pune „mici probleme”. 
La AMVVD Vrancea, se face apel pentru a putea ajuta sucursalele din apropierea vămilor. Președintele sucursalei Marius Barbu încearcă să asigure bani pentru combustibilul folosit la transportul ajutoarelor către Centrele de refugiați. 
La AMVVD Bacău, președintele sucursalei Raul Simion s-a îndreptat către vama Siret să vadă cum poate ajuta. După câteva ore de muncă, stând de vorbă cu personalul altei organizații stabilește să ducă ajutoare la Centrele din Cernăuți, a doua zi. Veteran al TO știe cum să procedeze și oferă suguranță celor de la organizația MGM cu care va duce ajutoarele.  
LA AMVVD Vaslui, conducerea sucursalei a hotărât să mergă cu ajutoare și să ofere un ceai cald refugiaților din vama Albița. Au stat și au împărțit alimente și ceai, i-au îndrumat pe cei ce au reușit să scape de războiul crud.  
S-au mobilizat toate sucursalele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități. Veteranii și militarii înțeleg mai bine decât oricine ce înseamnă războiul și traumele cauzate de cei ce nu mai vor pace pe acest pământ. Pentru membrii AMVVD, și în special cei care au fost în zone de conflict, este o  misune care trebuie dusă la îndeplinire cu ajutorul autorităților, a populației, a tuturor celor care vor să se implice. 

    

«Ми, AMVVD, тут, щоб допомогти!» – “Noi, AMVVD, suntem aici să ajutăm!”

Aceste cuvinte le-am învățat de curând. Sunt folosite în fiecare zi și fiecare noapte în Autogara Filaret, acolo unde împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov și Asociația ANAID ajutăm refugiații ucrainieni. Acţionăm alături de Poliţia şi Jandarmeria Capitalei, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov și asociația ANAID. 
În această locație, în care se înregistrează un flux ridicat de refugiați, au fost amplasate corturi pentru acordarea primului ajutor, corturi pentru adăpostirea temporară a persoanelor aflate în tranzit, dar și un cort unde cei care au fugit din calea războilui pot primi ceva de mâncare, un ceai cald sau diverse produse pentru igienă. 
Ajutăm cât putem, și ziua, și noaptea. 
Împreună cu translatorii, poliția și Jandarmeria ajutăm în preluarea refugiaților și cazarea acestora în centrele stabilite la nivelul municipiului București și al județului Ilfov, în colectarea și transportarea ajutoarelor.
Și acest lucru se întâmplă la nivel național. Toate sucursalele noastre s-au mobilizat și lucrează pentru a șterge, măcar pentru o clipă, lacrima, teama și deznădejdea celor care într-o zi de la sfărșitul lunii februarie s-au trezit față în față cu ororile războiului, cu frica zilei de mâine, cu teama vieții și a viitorului copilului. Printre lacrimi și suspine, printre mâini tremurânde care apucă paharul de ceai cald oferit sau sandwich-ul oferit de voluntari, mulțumirea celor care stau să ajute este când vad un zâmbet și binecunoscutul cuvânt „Спасибі” - multumesc. 

Trei pentru Ucraina

”Stăruiţi în dragostea frăţească. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri”. (Evrei 13:1-2). Cu gândul la acest verset, trei doamne din trei entități diferite și-au dat mâna și, împreună, au ales calea bunătății în sprijinul refugiaților din Ucraina.

Un grup de medici ai Spitalului Clinic de Urgenta „Sf. Ioan” din București, coordonat de d-na dr. Laura BATIȘ- medic UPU, societatea comercială AFI CAR UTILAJE SRL prin d-na Director Comercial Carmen BĂLAN și Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități prin d-na Anton Emiliana – Consilier în relația cu societatea civilă și asistență socială au bătut palma și au reușit să pună la cale un transport de materiale de strictă necesitate pentru refugiații din Ucraina.

Grupul de medici de la Spitalul Clinic de Urgenta „Sf. Ioan” din București a reușit să strângă suma de bani necesară achiziționării produselor, Societatea Comercială AFI CAR UTILAJE SRL va pune la dispoziție autovehiculele necesare transportului, în timp ce angajații acesteia, oameni cu suflet mare, au hotarat să aloce resurse financiare și materiale pentru reușita acțiunii umanitare, Asociației Militarilor Veterani revenindu-i sarcina de coordonare și de planificare logistică a transportului, umăr lîngă umăr reușind să aducă un zâmbet, poate, pe obrajii plânși ai refugiaților ucrainieni.

Dacă războiul distruge familii, nu poate distruge solidaritatea…pentru că ”Împreună suntem mai puternici”!!!

“Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”, campanie pentru refugiaţi.

La Sibiu, cetățenii s-au mobilizat exemplar și au reușit să strângă cantități impresionante de produse alimentare și nealimentare, într-un depozit situat pe str. Tractorului, nr 10, gestionat de către domnul Alex Marian.

Locotenentul colonel (rz) Ovidiu Simuleac, veteran al Teatrelor de Operații, este unul dintre voluntarii dispuși să-și sacrifice timp și energie pentru a-i ajuta pe cetățenii ucraineni prezenți în punctele de trecere a frontierei.

Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat acestui demers, au strâns și au dus la depozit donații pentru refugiații din Ucraina. Produsele donate de studenții militari au ajuns la Sighetul Marmației.

Alte două transporturi au fost direcționate către Vama Siret, respectiv Galați, unde veterani militari voluntari din cadrul sucursalelor AMVVD locale așteaptă pentru a prelua, tria și distribui alimentele și materialele.

AMVVD sucursala Sibiu

„Roșu mărțișor” – eveniment organizat de AMVVD sucursala Brașov în perioada 01-03 Martie


„Roșu mărțișor” este un eveniment organizat de patru asociații din Brașov prin care se dorește încurajarea doamnelor și domnișoarelor, alături de domni, să doneze sange .

Ti- e teamă? Îți suntem alături, pentru că știm cum este!

Ai frică de ace? Îți suntem alături, pentru că și nouă ne-a fost frică!

Suntem împreună intr- o emoție roșie, dând viață din sângele nostru.

1. Decide acum!
2. Donează sânge, donează viață!
3. Înscriere- te in aplicația Donorium sau fii prezent din 1 pana în 3 martie, orele 10.30- 13.00, la Centrul de transfuzii Brașov!
4.📞 0744484378 pentru informații, va răspunde Oana!

Organizatori și parteneri ai evenimentului: Arcadia Brasov, AMVVD Brasov, Asociatia Brasovul pe Primul Loc, Ciprian Tacea si Harta Viselor

AMVVD alături de refugiații ucrainieni din vama Siret

Pentru că vorbele frumoase nu contează în situația actuală, vă supunem atenției o cerere de sprijin pentru refugiații din Ucraina. În zilele acestea, în punctul de trecere a frontierei Siret, este necesară susținerea financiară și materială, în beneficiul refugiaților, astfel:

  • donații în bani, în conturile AMVVD RO53 BACX 0000 0019 0176 4000 LEI, RO46 BACX 0000 0019 0176 4029 USD sau RO26 BACX 0000 0019 0176 4001 EUR, cu mențiunea „Sprijin refugiați Ucraina”
  • haine groase pentru adulți și copii, noi;
  • jucării de pluș, noi;
  • cărucioare pentru copii;
  • pături;
  • conserve (mai puțin de porc);
  • dulciuri (în special biscuiți fără gluten, pentru copii diabetici);
  • materiale de igienă personală( pastă de dinți, periuțe de dinți, săpun, etc)

Bunurile materiale solicitate mai sus pot fi aduse la sediul din strada Piata Filaret nr.2 din București sau la sediile sucursalelor din țară.

Vă aducem la cunoștință faptul că, începând cu data de 02.03.2022, AMVVD va desfășura activități în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, în sprijinul refugiaților, prin implicarea sucursalelor din toată țara.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Mesajul Secretarului de Stat pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului

Apreciez eforturile pe care le faceți la nivelul AMVVD, pentru promovarea valorilor care stau la baza instituției militare, iar aici mă refer la onoare, încredere, respect și camaraderie. În acest sens, vreau să vă asigur de respectul și recunoștința mea, atât pentru profesionalismul dumneavoastră, cât și pentru forța exemplului personal, moral, etic și civic pe care ni-l oferiți în fiecare zi…” sunt câteva din cuvintele adresate de Secretarul de Stat pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului, domnul Marius Bălu, cu ocazia Adunării Generale a Asociației militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități.

Mesajul Secretarului de Stat pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului, domnul Marius Bălu, cu ocazia Adunării Generale a Asociației militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități.

Pentru că…împreună suntem mai puternici!!!