Daily Archives: 20 aprilie 2022

6 posts

AMVVD Prahova a fost prezentă la Cercul Militar Ploiești cu ocazia Zilei Forțelor Terestre

Alături de celelalte asociații partenere AMVVD Prahova a fost invitată astăzi,20.04.2022 de către Asociația „Suntem România” la evenimentul dedicat Zilei Forțelor Terestre.

La Cercul Militar din Ploiești, pe lângă președintele sucursala Prahova- MANTA Norocel și vicepreședinții sucursalei SÎRGHIE Octavian și Victor JIANU au mai participat și Comandantul Garnizoanei Ploiești alături de viceprimar și Asociația Cultul Eroilor.

Pe această cale, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” – sucursala Prahova mulțumește Asociației „Suntem România” pentru invitație.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !

Ajutoare pentru MATERNITATEA „ELENA DOAMNA ” și familii defavorizate oferite de AMVVD IAȘI

Săptămâna Patimilor este cea care amintește de patimile lui Iisus Hristos. În Săptămâna Mare, și cu precădere în Miercurea Mare, se face c urăţenie exemplară în casă, se pregătesc haine noi, Noi, AMVVD Iași, într-o acțiune caritabilă, așa cum ne este obiceiul, am încercat să pregătim lucruri noi atât pentru maternitatea „Elena Doamna”, cât li pentru familiile defavorizate din localitate.

Astfel, AMVVD Iași cu ajutorul membrului Laurențiu Seghedin, ajutați de AMVVD Botoșani prin vicepreședintele sucursalei Ciobanu Ioan Sorin, am reușit să ducem la Maternitatea „Elena Doamna”, din Iași ajutoare atât pentru cadrele medicale, cât și pentru mămici și bebeluși.

AMVVD Iași multumește atât colegilor de la AMVVD Botoșani pentru ajutorul dat, cât și Preotului Florin Ghersă care ne-a oferit o zi capela bisericii ca să depozităm produsele ce au putut fi împărțite către maternitate și familii defavorizate.

La mulți ani veteranului de război col.( rtr. ) Gheorghe CRĂCIUN !

Astăzi, la împlinirea vârstei de 98 ani, am avut bucuria să îl sărbătorim pe dl.col.( rtr.) Gheorghe CRĂCIUN din localitatea Sebeș.

Alături de frumoasa familie a distinsului veteran, care îl înconjoară cu multă dragoste, au ținut să fie prezenți la acest frumos moment aniversar președintele sucursalei AMVVD Alba dl Daniel ALBU, primarul municipiului Sebeș- dl Dorin NISTOR și președintele filialei Alba a A.N.C.M.R.R col. (rtr.) Nicolae PANDURU. Aceștia i-au oferit diplome de excelență, un tort, o sticlă de șampanie iar din partea Consiliului Local Sebeș o sumă de bani.

Poveștile și amintirile depănate de sărbătorit ne-au fermecat pe toți cei prezenți iar optimismul său ne îndreptățesc să sperăm că vom fi împreună la cât mai multe aniversări.

La mulți ani fericiți și multă sănătate brav veteran!!!

Daruri de Iepuraș oferite de AMVVD și Primăria sectorului 5 pentru copiii defavorizați din zonă

În ziua de azi copiii așteaptă cadouri cu orice ocazie: Moș Nicolae, Moș Crăciun, Iepurașul de Paște, Zâna Măseluță, ziua de naștere, etc. Dar sunt și copii defavorizați care nu primesc nimic de sărbători, deși și-ar dori.

În AMVVD mai toți suntem părinți și știm prea bine ce înseamnă bucuria copilului când primește un cadou, fie el cât de mic. Mulți dintre noi suntem militari, am fost plecați în teatrele de operații și am văzut ce înseamnă sărăcia, dorința copilului de a avea. Nu mai putem rămâne îndiferenți la zâmbetul și fericirea celor care nu se pot întreține.

Astfel, ca în fiecare an și ori de câte ori pot, membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) împreună cu angajații Primăria Sectorului 5 București caută să aducă un zâmbet pe chipul copiilor defavorizați de pe raza Sectorului 5 București.

Așa s-a întâmplat și astăzi când colegii noștri, Iulius Onica și Guștere Cristian – vicepreședinți AMVVD, Nicolae Petcu și Andi Moldovan – departamentul administrativ, împreună cu edilul și angajați ai primăriei au oferit copiilor nevoiași pachete consistente, pline cu dulciuri și alte produse.

Un gest devenit deja tradiție, cu ani în urmă a fost pus la cale de asociaţie în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 și se derulează în mai multe campanii umanitare.

Mulțumim și pe această cale tuturor celor care cred în noi, ne-au ajutat și ne ajută să fim mai buni, să aducem speranță și bucurie, să putem oferi puțin dintr-o viață normală.

Casa Luminii Radovanu (Lighthouse Romania Ministry) a primit ajutoare pentru refugiații ucaineni de la AMVVD Călărași

Chiar dacă suntem în Săptămâna Patimilor a celei mai mari sărbători românești, Paștele, activitățile noastre continuă în sucursalele din țară și din București. Încercăm, pe cât posibil, să aducem speranță, bucurie și putină alinare celor care și-au lăsat în bătaia gloanțelor casele și au fugit din calea războiului.

Nu-i ușor să trăiești pe meleaguri străine, să depinzi de altcineva, să nu poți fi în gospodăria ta alături de familie. Sunt zile grele pentru refugiații uraineni și, sperăm ca cei aflați la Casa Luminii Radovanu împreună cu cei vârstnici să simtă puțin sărbătorile Pascale.

Astfel, Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Călărași, zona Oltenița, reprezentată de către vicepreședintele AMVVD Călărași Dobrin Stefan Florin a donat alimente, produse de îngrijire și igienă personală căminului de persoane vârstnice Casa Luminii Radovanu (Lighthouse Romania Ministry), din Comuna Radovanu, locul unde și-au găsit adăpost, pentru o vreme, câțiva refugiați ucraineni.

A.M.V.V.D. prezentă la Combat Mindset Training for Romanian Military Students (CoMind)

Astăzi, în Aula Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” a avut loc conferința de presă a proiectului Combat Mindset Training for Romanian Military Students (CoMind) unde a fost prezentă și AMVVD, reprezentată de președintele Marius Apostol și Dorin Petruț -director relații internaționale, alături de doamna Roxana Mînzatu, Secretarul de Stat în Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene și reprezentanți ai Asociației Psihologilor din România, Colegiului Psihologilor din România, ai mediului universitar, ai societății civile și studenți militari.

Proiectul Combat Mindset Training for Romanian Military Students (CoMind) coordonat de Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” îți propune introducerea, pentru prima dată în România, a unui mod de instruire pentru formarea mentalității de luptător pentru studenții militari.

Amintim că, acest tip de instruire a fost dezvoltat cu succes în armata norvegiană.