Daily Archives: 8 iulie 2022

3 posts

Ne îndreptăm cu pași repezi spre a VI-a ediție a competiției PESCARUL VETERAN!

Mai sunt puține zile ce ne despart de frumoasa și mult așteptata competiție PESCARUL VETERAN, ce a ajuns la cea de-a șasea ediție.
Pe data de 16 iulie, la Balta Mare Cojești, din comuna Cojești, județul Călărași, începând cu ora 07.00 se va da startul competiției.

Anul acesta vom avea alături de noi și vor participa atât veterani răniți în Teatrele de Operații, cât și veterani ai Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă din Republica Moldova. O altă noutate a evenimentului va fi organizarea unei tombole, cu diverse obiecte, ce sperăm să încânte pe toată lumea prezentă.

Mai multe detalii și regulamentul competiției PESCARUL VETERAN – ediția a VI-a – 2022 îl puteți citi aici:

Și surprizele nu se vor opri aici.

Ultimul onor veteranului de război mr.(rtr) ȘTEFAN CRĂCIUN!

Astăzi mr.(rtr)Ștefan CRĂCIUN ,ultimul veteran de război al localității Vinerea a fost înmormântat cu onoruri militare.

Născut la 10 ianuarie 1924 acesta a încetat din viață la venerabila vârstă de 98 ani. A fost încorporat în anul 1943 împreună cu fratele său Traian la Regimentul 92 Infanterie din Orăștie. Pleacă pe front în același an și ajunge până la Cetatea Albă iar odată cu întoarcerea armelor participă la campania împotriva trupelor naziste ajungând până în munții Tatra.

La ceremonialul de înmormântare au fost prezenți alături de familia acestuia domnii Nicolae ALBU – prefectul județului Alba, Călin FURDUI- viceprimarul orașului Cugir, lt. col. (r) Daniel ALBU- președintele sucursalei Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități din T.O , col.(rtr) Nicolae PANDURU- președintele A.N.C.M.R.R Alba, doamna Petruța POP- reprezentanta Cercului Militar Alba Iulia și numeroși cetățeni ai localității Vinerea .

Figura frumoasă a distinsului veteran a fost evocată de către domnii col.(rtr) Nicolae PANDURU și ing. Aurel VOICU.

Garda de onoare a fost asigurată de militarii Batalionului 136 Geniu „APULUM” din garnizoana Alba Iulia.

Drum lin brav veteran!!!