AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Militarii răniții, văduvele și veteranii teatrelor de operații din cadrul AMVVD, alături de sindicatele din poliție la protestul din Piața Victoriei
Miercuri, 29 octombrie 2025, începând cu orele 10:00, Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) va fi prezentă în număr mare în Piața Victoriei din București, alături de confederațiile sindicale din poliție, pentru a susține protestul privind inechitățile sociale și salariale care afectează personalul din sistemul de siguranță, ordine publică și apărare.

DISTRIBUIE

Veteranii AMVVD participă în semn de solidaritate, purtând cu demnitate însemnele asociației și mesajele care exprimă respectul față de cei care servesc țara. Participarea la acest protest reprezintă un gest de unitate și sprijin față de toți cei care, zi de zi, își asumă responsabilitatea de a apăra siguranța cetățenilor și drepturile militarilor, grav încălcate de către guvernanți.
Președintele AMVVD, domnul slt. (r) Marius Apostol, a subliniat importanța solidarității între structurile militare și polițienești:
„Suntem aici pentru a arăta că între veterani, militari și polițiști există aceeași luptă pentru dreptate și recunoaștere. Respectul față de munca, sacrificiul și devotamentul celor care poartă uniforma trebuie să fie reflectat în fapte concrete.”
AMVVD își reafirmă angajamentul de a susține inițiativele care promovează echitatea, recunoașterea și demnitatea celor care au servit sau servesc România.
Împreună suntem mai puternici!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.