Declarațiile recente ale premierului Ilie Bolojan referitoare la noțiunea de „veteran pe stil nou”, formulate în contextul participării militarilor români la misiuni externe precum cele din Bosnia și Herțegovina, au stârnit în mod legitim îngrijorare și indignare în rândul comunității militare și al organizațiilor veteranilor. Nu pentru că ar exista o problemă în dezbaterea publică a politicilor sociale sau a cadrului legislativ, ci pentru că modul simplificat și superficial în care a fost abordată tema, ignoră realitatea profundă a experienței militare în teatrele de operații.
Această afirmație nu este doar o gafă de comunicare, ci o ofensă asupra onoarei și demnității militare, a celor 31 de eroi care s-au întors în sicrie înfășurate în tricolor, celor peste 180 de militari răniți care poartă pe corp urmele războiului și cine mai știe câți au dobândit sindromul posttraumatic sau alte afecțiuni pe care încă le poartă în corp sau care le-au cauzat decesul prematur. Domnule prim-ministru ați devenit boierul care scuipă obrazul celui ce robește pt bunăstarea voastră, dar astăzi nu mai găsim un Cuza care să ne apere și aline suferința.
Reducerea statutului de veteran la o formulare de tipul „patru luni într-un teatru de operații” denaturează sensul profund al acestui statut. În realitate, participarea la o misiune militară în afara teritoriului național nu este o simplă deplasare administrativă sau o experiență temporară. Ea reprezintă asumarea deliberată a unui risc permanent, într-un mediu operațional imprevizibil și ostil, unde fiecare zi poate însemna confruntarea cu violența, cu amenințarea morții sau cu pericole pe care nici cea mai riguroasă planificare nu le poate elimina complet.
Istoria recentă a participării României la misiuni internaționale demonstrează fără echivoc acest lucru. Militari români au căzut la datorie chiar la prima lor participare într-un teatru de operații. Alții au fost răniți grav în misiuni care, pe hârtie, erau catalogate drept „de stabilizare” sau „de menținere a păcii”. Sacrificiul nu a fost niciodată condiționat de durata misiunii, ci de natura riscului asumat.
În afara riscurilor directe ale confruntării armate, militarii trimiși în teatrele de operații au trebuit să facă față unor condiții de mediu extreme și unor provocări medicale complexe. Adaptarea la climat, la altitudini sau la temperaturi severe, expunerea la agenți biologici și la boli endemice, stresul operațional continuu, lipsa somnului, presiunea psihologică a responsabilității permanente față de camarazi și populația civilă – toate acestea reprezintă realități cotidiene ale serviciului militar în astfel de misiuni.
Unii militari nu s-au mai întors niciodată acasă „sub scut”. Alții s-au întors cu răni vizibile, purtând pe corp urmele războiului. Există însă și o categorie mai puțin vizibilă, dar nu mai puțin reală: militarii care poartă și astăzi sechele psihice ale experienței de luptă, cei afectați de stres post-traumatic, sau cei a căror sănătate a fost afectată de expunerea îndelungată la mediul operațional.
De asemenea, există militari care au decedat la ani după întoarcerea din misiune, ca urmare a acumulărilor nocive generate de mediul specific operațiilor militare. În astfel de cazuri, legătura dintre sacrificiul făcut în misiune și consecințele asupra sănătății devine mai greu de perceput în discursul public, dar nu este cu nimic mai puțin reală.
Din acest motiv, statutul de veteran al teatrelor de operații nu poate fi redus la o formulă contabilă sau la o simplă unitate de timp petrecută într-un anumit loc. El reprezintă recunoașterea instituțională a unei disponibilități absolute de sacrificiu în numele statului român și al angajamentelor sale internaționale.
Onoarea nu se negociază și nici nu se împarte în categorii de marketing politic. Veteranul este veteran, iar respectul statului ar trebui să fie pe măsura sacrificiului depus.
Dezbaterile despre politici publice sunt legitime și necesare într-o societate democratică. Însă ele trebuie purtate cu respect față de realitatea faptelor și față de memoria celor care au plătit cel mai mare preț. În lipsa acestei responsabilități morale, există riscul ca discursul public să transforme experiențe de viață marcate de sacrificiu într-o simplă temă de contabilitate bugetară.
Veteranii României – fie că sunt cei ai marilor bătălii ale secolului trecut, fie cei ai misiunilor moderne din teatrele de operații – nu reprezintă categorii aflate în competiție. Ei sunt parte a aceleiași tradiții a serviciului militar și a aceleiași datorii față de stat și națiune.
Statutul de Veteran TO este reglementat prin Legea 168/2020. Nu suntem veterani „de ocazie” și nici „pe stil nou”. Suntem profesioniștii care au executat ordinele statului român în cele mai periculoase zone de pe glob, acolo unde țara ne-a cerut-o și unde dumneavoastră sau alții nu ați avut curajul să mergeți.
Această realitate merită tratată cu rigoare, cu respect și cu responsabilitate publică.
Onoare și Respect!
Respect pentru Veterani!
Noi suntem Veteranii și nu lăsăm pe nimeni în urmă!
