Articole

524 posts

«Ми, AMVVD, тут, щоб допомогти!» – “Noi, AMVVD, suntem aici să ajutăm!”

Aceste cuvinte le-am învățat de curând. Sunt folosite în fiecare zi și fiecare noapte în Autogara Filaret, acolo unde împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov și Asociația ANAID ajutăm refugiații ucrainieni. Acţionăm alături de Poliţia şi Jandarmeria Capitalei, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov și asociația ANAID. 
În această locație, în care se înregistrează un flux ridicat de refugiați, au fost amplasate corturi pentru acordarea primului ajutor, corturi pentru adăpostirea temporară a persoanelor aflate în tranzit, dar și un cort unde cei care au fugit din calea războilui pot primi ceva de mâncare, un ceai cald sau diverse produse pentru igienă. 
Ajutăm cât putem, și ziua, și noaptea. 
Împreună cu translatorii, poliția și Jandarmeria ajutăm în preluarea refugiaților și cazarea acestora în centrele stabilite la nivelul municipiului București și al județului Ilfov, în colectarea și transportarea ajutoarelor.
Și acest lucru se întâmplă la nivel național. Toate sucursalele noastre s-au mobilizat și lucrează pentru a șterge, măcar pentru o clipă, lacrima, teama și deznădejdea celor care într-o zi de la sfărșitul lunii februarie s-au trezit față în față cu ororile războiului, cu frica zilei de mâine, cu teama vieții și a viitorului copilului. Printre lacrimi și suspine, printre mâini tremurânde care apucă paharul de ceai cald oferit sau sandwich-ul oferit de voluntari, mulțumirea celor care stau să ajute este când vad un zâmbet și binecunoscutul cuvânt „Спасибі” - multumesc. 

”Povești desenate pe pereți” s-au așternut în secția radiologie a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii din Brașov

”Povesti desenate pe pereți” s-au așternut astăzi în secția radiologie a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii, Brașov. Ediția nr. 25 a avut loc astăzi, 12. 02.2022, când, peste 30 de voluntari si-au pus inima și culorile în povești și împreună, printre tărgi, copii cu perfuzii, aparatură sofisticată, am reușit!

”Povești desenate pe pereți” la AMVVD sucursala Brașov

A fost o zi specială, în care copiii ajunși aici, s-au pierdut în culori și personaje și nici nu au observat cum au fost evaluați din punct de vedere medical. Durerea nu se poate uita, dar bucuria poate aduce fericire!

Ne-am dat mâna împreună, asociații din Brașov, persoane fizice și personalități ale orașului. Din partea AMVVD sucursala Brașov au participat Tacea Ciprian, vicepreședinte AMVVD Brașov al cărui ajutor este indispensabil si Vlad Mihai, președintele sucursalei.

Coordonator de proiect : Nicolescu Carmina- vicepreședinte AMVVD sucursala Brașov

Parteneriat Asociația Web Creators Constanța Hub- AMVVD Sucursala Constanța pentru copii și tineri

Asociația Web Creators Constanța Hub împreună cu Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța și-au propus să vină în sprijinul copiilor și tinerilor prin oportunitatea de a oferi inițierea și aprofundarea în limbaje de programare IT.

Dorim să oferim cunoștințele și experiența acumulata în proiecte de succes celor dornici de învățare.

Cu ajutorul Asociației Miilitarilor veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța a fost utilată o sală dedicată celor care doresc sa descopere și să învețe plăcerea și utilitatea calculatorului. Obiectivul acestui parteneriat este să dăm o preocupare sănătoasă tinerilor aflați in situații vulnerabile, iar prin acest proiect putem să le oferim alternativa ideală.

Asociaţia militarilor veterani AMVVD Constanţa, printr-o sponsorizare provenită din mediul privat, a reușit să doneze 5 seturi complete formate din monitoare, mouse și tastaturi, căști și unități docking pentru conexiuni multiple.

Grupele de cursanți vor fi formate pentru inceput din cinci persoane. Pentru a putea fi susținut acest proiect, de a învăța tinerii să folosească calculatorul, Asociația Web Creators Constanța Hub va asigura și reconversie profesională pentru alte persoane interesate, la prețuri decente și pentru care se vor elibera certificate de calificare.

Mergând împreună și sprijinindu-ne unii pe alții, putem forma o mișcare care poate inspira și alte grupuri în a menține domeniile de interes active și în focusul tinerelor speranțe!

Sala pentru instruire gratuită este Bd I. C. Brătianu, Nr. 36.
Pentru detalii sunați la 0723196170 sau prin intermediul Amvvd Constanța.

Desene pe pereți la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov

După ani și ani, ne vom întoarce…așa a sunat promisiunea făcută în 2015! Și am revenit cu inima mică atunci când am avut copiii bolnavi și cu inima mare, atunci când am pus culoare și povești aici.

Spitalul de copii…nimeni nu își dorește să fie aici. Și totuși, fără voia noastră, ajungem.
De data aceasta, din nou cu folos, o secție renovată și utilată ne întâmpină albă și curată!
Despre temă, desene, revenim, acum spunem doar că ne așteaptă o zi de 12 februarie așa cum nu a mai fost !

O ediție aniversară, în care îmi vin în minte toate realizările din cele 24 de ediții anterioare!
25 de ediții în 7 ani, o mână ruptă și o singură frază care m-a adus aici: ” Doar tu puteai să scoți ceva bun din așa o suferință!!!”
Să rămânem sănătoși!

Pentru că suntem într-un spital, se schimbă puțin accesul, astfel încât impunem o limită de persoane. Și aceste persoane, musai să fie talentate. Cu mici excepții de adolescenți care deja știm ce pot din punct de vedere artistic, doar adulții au acces la acest eveniment. Până atunci, avem reguli stricte, suntem în spital, cu copii bolnavi, însoțitori supărați pentru durerea copiilor lor și nu ne permitem greșeli.

Organizatorul evenimentului, vicepreședinte AMVVD-Carmina Nicolescu- alături de membrii sucursalei vă mulțumesc pentru înțelegere și vă așteaptă, pe baza de înscriere și accept de această dată!

Carmina Nicolescu- vicepreședintele sucursalei AMVVD Brașov

Veteranul de război Constantin I. Radu sărbătorit la centenar

Azi, 08 februarie 2022, veteranul de război, căpitan în retragere Constantin I. Radu, împlinește 100 de ani. AMVVD sucursala Vâlcea l-a sărbătorit la centenar și i-a oferit o diplomă aniversară și un coș de cumpărături.


Veteranul nostru de război a luptat doi ani în cel de-al II-lea Război Mondial până când a fost rănit și nu a mai fost posibilă încadrarea sa ca militar combatant.


Își pierde soția de tânăr dar niciodată optimismul, atitudinea pozitivă și credința în valorile strămoșești care-i dau puterea de a trece peste toate greutățile vieții. Tot ce a realizat în viața sa a fost săvârșit cu mândria și bucuria lucrului bine făcut, din suflet pentru alte suflete. Vitalitatea sa nestăvilită, care l-a menținut activ până la această vârstă, l-a apropiat întotdeauna de cei foarte tineri care căutau și se bucurau de prezența sa inspirațională.

Fire extrem de sociabilă și activă, a suportat cu greu limitările impuse de situația sanitară prezentă, cel mai mult lipsindu-i întâlnirile cu prietenii săi, unii dintre ei veterani de război ca și dumnealui.


Înțelegem acum secretul longevității sale – un om care a oferit celor din jur atâta dragoste sinceră și dezinteresată, a primit înapoi pe măsura sufletului său minunat, căci iubirea înseamnă viață. Acesta a fost cel mai frumos cadou pe care familia sa, prietenii și cunoscuții săi i l-au făcut de-a lungul întregii sale vieți.


Cu ocazia împlinirii a 100 de ani îi dorim veteranului nostru multă sănătate și împlinirea tuturor dorințelor!


La mulți ani!

🖋️ Slabu Gabriel
📸 Dinescu Laurentiu

LA MULȚI ANI SĂNĂTOȘI, veterane Ionică Juvale!

Nea Ionică Juravle din Todireni a intrat astăzi în rândul centenarilor! Astfel, locotenentul-colonel în rezervă Ioan Sorin Ciobanu, vicepreședintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Botoșani împreună cu Petru Toma, primarul comunei Todireni, și cu președintele Consiliului Județean, doamna Doina Federovici au ținut să fie alături de veteran la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani oferindu-i mici simboluri ale prețuirii pe care i-o purtăm.

Nea Ionică este unul dintre botoșănenii de la care avem ce învăța. Este întruchiparea devotamentului, a iubirii față de țară și a puterii de sacrificiu. Este omul care a îndurat războiul, pentru ca noi să fim astăzi un popor întreg și unit. Este unul dintre botoșănenii care nu au căutat scuze și nu au dat înapoi atunci când România a avut mai mare nevoie de ei – în cel de Al Doilea Război Mondial.

Îi mulțumim pentru că ne-a primit și ne-a împărtășit din memoriile dumnealui și îi urăm multă sănătate. Mulțumim nea Ionică și pentru cuvintele frumoase rostite pentru noi, pentru că exiști.

„Mulțumesc domnului locotenent-colonel în rezervă Ioan Sorin Ciobanu, vicepreședintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Botoșani dar și celorlalți veterani botoșăneni din teatrele de operații membri ai asociației, pentru mesajele înscrise pe drapelul pe care cu mândrie astăzi l-a primit nea Ionică din partea lor și l-a purtat pe umeri”, a declarat la sfârșit de activitate președintele Consiliului Județean.

AMVVD NEAMȚ în doliu. S-a dus la oastea Domnului preotul militar ICONOM STAVROFOR

În această noapte 5/6 ianuarie 2022, a trecut la Domnul, Preot Iconom Stavrofor, CRISTIAN -ROBERT PARASCHIV, preot militar al garnizoanei Piatra Neamț și membru de seamă al sucursalei AMVVD NEAMȚ.

Un militar, un om, un membru care mereu a dat o mână de ajutor la activitățile sucursalei și a promovat cum a știut mai bine activitatea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtoruul de Mir”.

S-a născut în municipiul Piatra Neamț, în ziua de Crăciun a anului 1971 (25.12.1971), era căsătorit și avea trei copii. A fost ofițer la UM Parașutiști din Bacău, la UM 01804, 01027 și Batalionul 634 Infanterie din Piatra Neamț.

A fost preot militar al garnizoanei din anul 2002. În anul 2004, în ziua de 8 septembrie, cu prilejul sfințirii capelei militare din incinta unității, a primit distincția de Iconom Stavrofor, iar pe linie de asistență religioasă deține titlul de „Specialist de clasă, Clasa I”.

Ca preot militar, a participat la activități de pregătire și instruire a militarilor. A dovedit o mare capacitate organizatorică, muncă în echipă, abilități de comunicare, capacitate de ascultare a confesiunilor, de a îndruma, motiva și insufla încredere enoriașilor.

A fost pasionat de pictură în ulei, decorațiuni interioare, activități de întrajutorare în parohie și alături de AMVVD de câte ori s-a putut, cu ce a avut. Vestea a venit ca un trăznet peste membrii sucursalei AMVVD Neamț care, cu sufletele zdrobite de durere, regretă că nu au putut să-i multumescă îndeajuns pentru ajutorul acordat.

AMVVD și sucursala AMVVD NEAMȚ transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și enoriașilor pe care i-a păstorit.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ȘI SĂ-L AIBĂ ÎN PAZA SA!