AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Comunicat nr. 3 – membrilor AMVVD și simpatizanților

DISTRIBUIE

Referitor la mesajul ministrului apărării naționale, Vasile Dîncu, privind întâlnirea, la sediul MApN, cu reprezentanți ai conducerii unor structuri asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere, dorim să aducem la cunoștința membrilor și simpatizanților Asociației faptul că AMVVD nu a participat la aceste discuții nefiind contactată nici de MApN și nici de Forumul militarilor, deși este una din cele mai mari structuri asociative cu caracter militar din sfera sistemului național de ordine publică și siguranță națiinală.

Drept urmare, ne este imposibil să precizăm care au fost acele „principale subiecte” aflate în sfera preocupărilor structurilor asociative ale militarilor în rezervă și în retragere invitate la discuții și care au fost acele „soluții posibile” analizate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.