AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

E vremea colindelor!

DISTRIBUIE

ACȚIUNE EMOȚIONANTĂ PENTRU MICUȚII DIN CENTRUL DE ZI! Fiind vremea când fiecare dintre noi putem aduce un strop de bucurie celor pe care viața din diferite motive nu a fost așa darnică cu ei, anul acesta Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – sucursala Argeș împreună cu Asociația „Organizația Județeană Argeș” Basarab I a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Pitești au încercat să aducă zâmbetul pe fețele copiilor din cadrul Centrului de zi ,, Creștem Împreună” din Pitești.

Și iată că în cadrul Cercului Militar Pitești, o parte din copii din Centrul de zi au participat la un spectacol inedit unde și-au arătat, cu multă emoție, talentele deosebite pe care le au. Aceștia, alături de președinții celor două organizații și cadre didactice, au cântat plini de emoții, mai multe colinde de Crăciun alături de elevii Școlii Militare de Subofițeri și Maiștri Militari din Pitești.

Sub privirile încântate ale publicului, micuții au fost aplaudați și premiați cu surprize și cadouri de sărbători. Președintele Organizației „Salvați Copii”, Argeș, doamna Dumitra Sima a povestit că este alături de acești copii greu încercați și îi sprijină necondiționat atât în procesul de educație cât și cu alimente, produse igienico-sanitare și rechizite.

De asemenea, voluntarii asociației merg în școli și stau de vorbă cu cadrele didactice, urmărind evoluția copiilor iar în centru copiii beneficiază de toate condițiile optime procesului educațional, aceștia având rechizite, caiete și tablete.
La finalul acestei frumoase acțiuni am fost asigurați că și la anul vor fi prezenți alături de noi pentru a aduce frumoasele colinde și cântece de tradiționale dedicate sărbătorilor de iarnă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.