AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Opt ani de la înființarea Ligii Militarilor Profesioniști. La mulți ani și la cât mai multe realizări!

DISTRIBUIE
 Liga Militarilor Profesioniști (LMP) împlinește astăzi opt ani de existență. Organizație socio-profesională reprezentativă a Corpului SGP din Armata României, LMP a fost înființată la 17 septembrie 2010 și a devenit rapid un partener activ de dialog al MApN, a altor asociații și fundații care sprijină personalul militar și a societății civile.

Printre obiectivele LMP se numără: popularizarea faptelor de arme şi a realizărilor de excepţie pe linie profesională a membrilor asociaţi, precum şi a persoanelor ce nu deţin această calitate, dar care sprijină LMP, promovarea relaţiilor de camaraderie cu persoanele care îşi desfăşoară activitatea în afara cadrului militar, cu alte organizaţii nonguvernamentale şi apolitice și cu militarii străini aflaţi în serviciul armatelor altor state și  organizarea de concursuri pe diferite teme.

În același timp, LMP s-a dovedit a fi un partener de încredere al AMVVD, cele două structuri susținând proiecte comune legate de pregătirea profesională și de condițiile de muncă ale militarilor, respectiv de recuperarea și reabilitarea veteranilor.

La ceas aniversar urăm colegilor din LMP un sincer și camaderesc ,,La mulți ani” și cât mai multe realizări.

Împreună susținem militarii!

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.