Veteranul de război Coconel Neculai sărbătorit de AMVVD sucursala Buzău la centenar

Avea doar 19 ani atunci când, în 1941, Coconel Neculai a plecat la război: „În Cehoslovacia, la Praga, au fost lupte grele până am ajuns în Germania. Erau morții ca bolovanii. Săreai peste ei ca să înaintezi. Eu mă mir cum oi fi scăpat. Pământul era plin de morți. În 1945 ne-a adus în țară” sunt câteva din cuvintele rostite cu emoție de veteranul de război la evenimentul la care a fost sărbătorit de sucursala AMVVD Buzău.

Echipa de conducere a sucursalei AMVVD Buzău, formată din președintele sucursalei, Dan Nadoleanu, alături de vicepreședinții Bogdan Dragomir si Alexandru-Marius Baciu (de la jandarmi), nu a putut sta deoparte atunci când un erou al României, veteran al celui de-al doilea război mondial ajunge la venerabila vârstă de 100 de ani, așa că au răspuns evenimentului prilejuit de sărbătorirea centenarului unuia din puținii eroi ai Buzăului aflați încă în viață.

„Am luptat contra rușilor, apoi ne-au luat prizonieri și am luptat contra nemților. A trebuit să trecem contra nemților și am luptat până în Germania. Prima dată am luptat cu tunurile antitanc”, a spus Coconel Neculai.

Deși vremea a trecut peste domnia sa, încearcă să-și amintească evenimentele trăite în amănunt și, cu toate că a stat peste trei ani pe front, încă vorbește cu însuflețire despre evenimentele trăite: „Am luptat cu nemții până în Ardeal. Aici ne-au prins rușii și ni s-a zis să nu mai tragem că ne-am aliat cu rușii. Nu am mai tras, rușii s-au pus pe noi și ne-au tocat cu avione, bombe… trăgeau pe noi de pârâia pământul. M-a scăpat Dumnezeu. Am găsit pe marginea drumului o groapă, m-am trântit în ea, doar capul mi se vedea și uite așa am scăpat. Am mânat ce-am mânat, a venit alt stol, am ajuns într-un sat, și iar am săpat. Asta se întâmpla în 1943. În mai 1945, am venit acasă din Germania”, ne-a povestit veteranul de război.

Marcat de evenimentele frontului: ”nu știu cum am scăpat”

Nu știu cum am scăpat. Morții erau ca florile. Peste tot. Trebuia să fii atent să nu calci peste ei. Am luat capitala Ungaria și a venit căpitanul de acolo în București. Apoi, a venit înapoi și ne-a zis: „Atâta vă trebuie dacă aud pe unul că se retrage”. Noi am spus: „Ne retragem!”. Am venit în țară și ne-a ținut o săptămână. De la Târgu Jiu, ne-a pornit pe poziții. Am luptat până în Germania. Au fost lupte grele, lupte grele. Cai morți, mașini și căruțe răsturnate, oameni morți… de-un metru. Când am ajuns să intrăm în Germania, am mers un kilometru. Apoi, rușii ne-au zis că România nu are voie să intre în Germania. Intră doar America. Pe noi ne-a scos în refacere și ne instruia să ne ducă în Japonia. Dacă nu erau alea două bombe, noi nu mai veneam acasă. Cu bombele astea… a terminat Japonia și noi nu ne-am mai pornit într-acolo”, ne-a mai spus veteranul de răzoi.

Cel mai greu moment de pe front

”Cel mai greu moment a fost la Tatra. Nemții erau pe deal, iar noi pe vale. Și trăgeau de ne făceau praf. A durat o săptămână. S-au retras și apoi am înaintat și noi până în Germania. Când am ajuns în Cehia, rușii au făcut un cordon și au intrat în nemți. Scoteau ce găseau… fruntași, ofițeri, căpitani. Ce găseau îi împușcau și îi cărau cu mașinile într-o groapă. După aceea, noi am scăpat. Morți peste tot. Am multe amintiri, dar nu le mai țin minte de atâția ani. Am stat prin tranșee, numai prin gropi. Nu credeam că mai vin acasă. Câți morți erau ca bolovanii… cădeam peste ei. Credeam că o să îmi vină și mie rândul. A dat Dumnezeu să scap, m-a ferit și uite că am ajuns în etatea de astăzi. Sunt cel mai bătrân în satul ăsta, din Gherăseni (Buzău). Eu am rămas”, ne-a mai spus veteranul nostru.

Având obiecte specifice în brațe, reprezentanții sucursalei AMVVD Buzău, au onorat, prin veteranul de război Coconel Neculai înaintașii și sacrificiile făcute de aceștia pe câmpurile de luptă ale celui de-al doilea război mondial și l-au cinstit așa cum se cuvine pe cel ce, încă, ne dă o lecție de viață prin simpla sa prezență.

Întâlnire la parlament cu președintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională

Astăzi a avut loc, la Parlamentul României, o întâlnire de lucru între o delegație formată din președintele AMVVD- Marius Apostol și secretarul general- Florin Tutunaru, cu președintele Comisiei pentru apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senatul României, doamna senator Nicoleta Pauliuc.

Printre subiectele aflate pe agenda discuției cu doamna senator, unul de importanță esențială pentru membrii asociației a fost modificarea și completarea Legii 168/2020- privind recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestora și urmașilor celui decedat, în sensul indexării anual, cu 100% din rata medie a inflației, a indemnizației lunare neimpozabile prevăzută la art.12 lit.c din legea sus menționtă, inițiată și promovată de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, dar și susținerea și promovarea amendamentului propus de comisie la legea de aprobare a ordonanței 130/2021.

Delegația a mulțumit doamnei senator Nicoleta Pauliuc pentru sprijinul acordat permanent Asociației și văduvelor militarilor decedați în teatrele de operațiuni, prin oferirea unei diplome de excelență pentru activități desfășurate în spiritul solidarității, actiuni umanitare și socio-culturale.

”Povești desenate pe pereți” s-au așternut în secția radiologie a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii din Brașov

”Povesti desenate pe pereți” s-au așternut astăzi în secția radiologie a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii, Brașov. Ediția nr. 25 a avut loc astăzi, 12. 02.2022, când, peste 30 de voluntari si-au pus inima și culorile în povești și împreună, printre tărgi, copii cu perfuzii, aparatură sofisticată, am reușit!

”Povești desenate pe pereți” la AMVVD sucursala Brașov

A fost o zi specială, în care copiii ajunși aici, s-au pierdut în culori și personaje și nici nu au observat cum au fost evaluați din punct de vedere medical. Durerea nu se poate uita, dar bucuria poate aduce fericire!

Ne-am dat mâna împreună, asociații din Brașov, persoane fizice și personalități ale orașului. Din partea AMVVD sucursala Brașov au participat Tacea Ciprian, vicepreședinte AMVVD Brașov al cărui ajutor este indispensabil si Vlad Mihai, președintele sucursalei.

Coordonator de proiect : Nicolescu Carmina- vicepreședinte AMVVD sucursala Brașov

Contract de prestări servicii încheiat de AMVVD cu Synevo România

Dacă ai nevoie de analize medicale ce nu fac obiectul biletului de trimitere pentru investigații paraclinice decontate prin CNAS, ești membru cu legitimația vizată la zi, atunci vei beneficia de contractul de prestări servicii încheiat de AMVVD cu Synevo România.

Semnare contract cu Synevo România

Synevo România, prin laboratoarele sale de analize medicale, va efectua analize de laborator, cu aplicarea beneficiilor financiare stabilite în temeiul prezentului contract, pentru persoanele care vor prezenta în momentul înregistrării în recepțiile laboratoarelor de recoltare legitimația de membru AMVVD vizată la zi.

Synevo România

Synevo este cel mai important furnizor de servicii de diagnostic de laborator din România și are în portofoliu peste 2.000 de tipuri de analize uzuale și avansate, acoperind toate ariile terapeutice. La finalul anului 2020, Synevo România administra o rețea națională de 19 laboratoare și 126 de centre de recoltare și a efectuat pe parcursul anului peste 13 milioane de teste.

Synevo România este parte a Medicover AB, o companie internațională de servicii medicale și de diagnostic, cu sediul central în Suedia, listată la Bursa NASDAQ Stockholm. Fondată în 1995, ca răspuns la cererea din ce în ce mai mare de servicii medicale de calitate superioară din Polonia, Medicover s-a extins ulterior pe noi piețe, răspunzând unor nevoi similare. În prezent, cele mai mari operațiuni Medicover sunt în Polonia, Germania, România, Ucraina și India. Medicover oferă o gamă largă de servicii medicale prin intermediul unei rețele extinse de clinici, spitale, facilități unităti de îngrijire specializată, laboratoare și centre de recoltare, prin cele două divizii – Divizia de Servicii Medicale și Divizia de Servicii de Diagnostic.

Trebuie să multumim colegilor din Sucursala AMVVD Bistrița care au intermediat și au contribuit în mod definitoriu la finalizarea cu succes a acestui contract/ofertă pentru membrii asociației.

Contractul și oferta de prețuri(anexele la contract) se găsesc în secțiunea Oferte/National a site-ului amvvd.ro

Parteneriat Asociația Web Creators Constanța Hub- AMVVD Sucursala Constanța pentru copii și tineri

Asociația Web Creators Constanța Hub împreună cu Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța și-au propus să vină în sprijinul copiilor și tinerilor prin oportunitatea de a oferi inițierea și aprofundarea în limbaje de programare IT.

Dorim să oferim cunoștințele și experiența acumulata în proiecte de succes celor dornici de învățare.

Cu ajutorul Asociației Miilitarilor veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța a fost utilată o sală dedicată celor care doresc sa descopere și să învețe plăcerea și utilitatea calculatorului. Obiectivul acestui parteneriat este să dăm o preocupare sănătoasă tinerilor aflați in situații vulnerabile, iar prin acest proiect putem să le oferim alternativa ideală.

Asociaţia militarilor veterani AMVVD Constanţa, printr-o sponsorizare provenită din mediul privat, a reușit să doneze 5 seturi complete formate din monitoare, mouse și tastaturi, căști și unități docking pentru conexiuni multiple.

Grupele de cursanți vor fi formate pentru inceput din cinci persoane. Pentru a putea fi susținut acest proiect, de a învăța tinerii să folosească calculatorul, Asociația Web Creators Constanța Hub va asigura și reconversie profesională pentru alte persoane interesate, la prețuri decente și pentru care se vor elibera certificate de calificare.

Mergând împreună și sprijinindu-ne unii pe alții, putem forma o mișcare care poate inspira și alte grupuri în a menține domeniile de interes active și în focusul tinerelor speranțe!

Sala pentru instruire gratuită este Bd I. C. Brătianu, Nr. 36.
Pentru detalii sunați la 0723196170 sau prin intermediul Amvvd Constanța.

Ședința Consiliului Director al Asociației din 09.02.2022

Ieri a avut loc, la sediul Asociației din strada Piața Gara Filaret nr. 2, ședința lunară a Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, având pe ordinea de zi subiecte ce țin de buna organizare și funcționare a acesteia.

09.02.2022

Din subiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Director:

  • a fost analizat stadiul pregătirii materialelor și modul de desfășurare a Adunării Generale din data de 26 februarie de la Târgoviște;
  • a fost aprobată numirea în funcția de Șef Departament Relații Internaționale (interimar) a domnului Adrian Cosmin Vasile;
  • a fost aprobată nunirea în funcția de Șef Departament Evenimente (interimar) a domnului Ion Cristian Guștere;
  • a fost aprobată numirea în funcția de Director Relații Internaționale (interimar) a domnului Dorin Petruț;
  • a fost aprobată numirea în cadrul Departamentului Administrativ și Achiziții a domnului Adrian Stănică;
  • a fost analizat stadiul depunerii formularului 230 privind direcționarea cotei din impozitul pe profit și problemele apărute la depunerea acestora;
  • a fost analizată și aprobată desfășurarea unui eveniment de 1 Martie-Ziua Mărțișorului constând în oferirea de mărțisoare in locații din capitală;
  • au fost aprobate noi cereri de adeziune.

Desene pe pereți la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov

După ani și ani, ne vom întoarce…așa a sunat promisiunea făcută în 2015! Și am revenit cu inima mică atunci când am avut copiii bolnavi și cu inima mare, atunci când am pus culoare și povești aici.

Spitalul de copii…nimeni nu își dorește să fie aici. Și totuși, fără voia noastră, ajungem.
De data aceasta, din nou cu folos, o secție renovată și utilată ne întâmpină albă și curată!
Despre temă, desene, revenim, acum spunem doar că ne așteaptă o zi de 12 februarie așa cum nu a mai fost !

O ediție aniversară, în care îmi vin în minte toate realizările din cele 24 de ediții anterioare!
25 de ediții în 7 ani, o mână ruptă și o singură frază care m-a adus aici: ” Doar tu puteai să scoți ceva bun din așa o suferință!!!”
Să rămânem sănătoși!

Pentru că suntem într-un spital, se schimbă puțin accesul, astfel încât impunem o limită de persoane. Și aceste persoane, musai să fie talentate. Cu mici excepții de adolescenți care deja știm ce pot din punct de vedere artistic, doar adulții au acces la acest eveniment. Până atunci, avem reguli stricte, suntem în spital, cu copii bolnavi, însoțitori supărați pentru durerea copiilor lor și nu ne permitem greșeli.

Organizatorul evenimentului, vicepreședinte AMVVD-Carmina Nicolescu- alături de membrii sucursalei vă mulțumesc pentru înțelegere și vă așteaptă, pe baza de înscriere și accept de această dată!

Carmina Nicolescu- vicepreședintele sucursalei AMVVD Brașov