VIZITĂ LA DIVIZIA 2 GETICA ȘI SUCURSALA AMVVD BUZĂU

VIZITĂ LA DIVIZIA 2 GETICA ȘI SUCURSALA AMVVD BUZĂU

Joi, 15 noiembrie, Asociația Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilitați ,, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir” a făcut o vizită sediului Diviziei 2 Infanterie ,,Getica” din Buzău. În cadrul întâlnirii, domnul plutonier adjutant principal Apostol Marius, președintele asociației, a făcut o descriere succintă a echipei AMVVD și a scopului organizației, a activităților pe care le desfășoară, dar și a greutățile pe care le-a întâmpinat pe parcursul celor 5 ani de la înființare. Aprofundând discuția alături de militari, s-a reușit punctarea parțială a realizărilor asociației, dar și modul în care conducerea asociației a acționat în anumite împrejurări. De asemenea, militarilor Batalionului 47 Comunicații și Informatică „General Nicolae Petrescu” și ai Batalionului 200 Sprijin „Istrița” li s-a prezentat Centrul de Recuperare și Refacere de la Mănăstirea Dealu, Târgoviște, principalul proiect al organizației, proiect ce vizează recuperarea fizică și psihică a militarilor răniți în Teatrele de Operatii din Balcanii de Vest, Irak si Afganistan, cât și a celorlalți veterani, primul de acest gen din țara noastră. S-a accentuat faptul că odată cu deschiderea Centrului, aceștia vor beneficia de laboratoare medicale, camere de odihnă, dar mai ales de tratament nediscriminatoriu și respect. În urma vizitei, echipa AMVVD, a rămas plăcut surprinsă și consideră că orice astfel de întâlnire este o oportunitate de a se informa reciproc referitor la activitățile întreprinse, de a socializa cu scopul de a evolua.

COMUNICAT DE PRESĂ al AMVVD

În data de 12 Noiembrie 2018, la ora 12.oo, la Sediul Asociației Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din strada Diamantului nr. 186, localitatea Bragadiru, județul Ilfov, președintele AMVVD, domnul Marius Apostol, va susține o conferință de presă cu privire la stadiul lucrărilor la Centrul de Recuperare şi Refacere pentru Veteranii din teatrele de operații și cu privire la modificările și completările ulterioare la Legea Veteranilor din teatrele de operații.

Datele de contact la care se confirmă participarea: Preşedinte AMVVD – Marius Apostol – telefon 0768.928.177

3 NOIEMBRIE- ZIUA VÂNĂTORILOR DE MUNTE. LA MULȚI ANI, DRAGI CAMARAZI!

Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forţelor Terestre Române, componentă a infanteriei. Arma a fost înfiinţată la 3 noiembrie 1916, când Marele Cartier General, prin Ordinul nr. 234, a decis transformarea Şcolii Militare de Schiori din Bucureşti în „Corpul Vânătorilor de Munte”. Organizarea iniţială era pe 3 batalioane a câte 3 companii fiecare, cu un efectiv de 2000 de soldaţi. Având în vedere că 1/3 din teritoriul ROMÂNIEI este teren muntos – împădurit, batalioanele si brigăzile de vânători de munte sunt structuri militare specializate în acțiuni în teren muntos împădurit. Ele duc acțiuni de luptă ofensive sau de apărare, atât independent, cât şi-n cooperare cu alte trupe, în teren greu accesibil, acolo unde celelalte arme nu pot acționa.
Corpul Vânătorilor de Munte este destinat să îndeplinească ,,misiunile de recunoaştere, siguranţă şi legătură”, fiind o unitate tactică, în special în trecătorile din Carpaţi.
În apărare, structurile de vânători de munte pot acționa pentru:  apărarea unei localități montane sau grup de cabane,  deschidere trecători principale, apărarea punctelor de trecere sau a depresiunilor intramontane, apărarea barajelor hidrotehnice, viaducte, tunele etc.
De asemenea prin acțiuni de hărțuire permanentă (tip ,,comando”) asupra inamicului duce la acțiuni ofensive în zona montană, îi poate fracționa dispozitivul, perturbă logistica acțiunilor şi chiar îi creează o stare de nesiguranță în zona respectivă, ducând la scăderea gravă a moralului trupelor. Trupele de vânători de munte au participat activ la luptele din cele două Războaie Mondiale şi la misiunile internaţionale din Kosovo, Irak şi Afghanistan, dovedind lumii întregi că sunt trupe de elită ale Armatei Române. Au fost, dintotdeauna, o forţă foarte bine pregătită şi luptătorii din aceste trupe s-au dovedit foarte eficienţi şi capabili în a-şi îndeplini toate misiunile. Prin curajul, priceperea şi puterea de sacrificiu au demonstrat că sunt capabili de a asigura securitatea poporului român prin îndeplinirea la standarde înalte a misiunilor pentru care au fost destinaţi. În prezent, Armata Română are două brigăzi operaţionale, una subordonată Diviziei 1 Infanterie (Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Braşov), iar cealaltă subordonată Diviziei 4 Infanterie (Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” din Miercurea Ciuc).
AMVVD urează LA MULȚI ANI, tuturor vânătorilor de munte, activi şi rezervişti!!!
Surrsă foto și text: Agerpres, Forter.ro , newsbv.ro, ArmataRomâniei.ro.

1 noiembrie – 419 ani de la unirea Transilvaniei cu Țara Românească de către domnitorul Mihai Viteazul

Astăzi 1 noiembrie, rememorăm un eveniment deosebit de important pentru România – 419 ani de la unirea Transilvaniei cu Țara Românească, înfăptuită la Alba Iulia de curajosul voievod Mihai Viteazul (1 Noiembrie 1599). Transilvania intră sub stăpânirea domnului muntean și se deschide calea spre unificarea, pentru prima dată, a tuturor celor trei provincii românesti. Domnitorul, care a reușit să aducă sub stăpânirea sa toate cele trei țări reunite, a fost primul lider din istorie ce a sădit în mentalul colectiv al românilor sămânța idealului de unificare, un ideal pentru care, mai apoi, românii au vărsat mult sânge de-a lungul veacurilor.

Asociația Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilități va omagia acest eveniment în data de 11 Noiembrie 2018, când va depune o coroană de flori la mormântul voievodului,  aflat Mânăstirea Dealu.

11 Noiembrie este zi foarte importantă şi prin faptul că sărbătorim ,,Ziua Veteranilor din teatrele de operații”. În acdeastă zi, vă așteptăm cu drag, începînd cu orele 12.oo, la Centrul de Recuperare și Refacere CRRV- AMVVD, situat în comuna Aninoasa, la șase kilometri de nord-vestul localități Tărgoviște! Vă întâmpinăm cu un program artistic, poligon de tir airsoft (pentru copii) organizat de IRON SKY TEAM (OFICIAL) și excepționala fasole la cazan, aşa cum se face în armată.

Membrii AMVVD Timișoara au întins o mână de ajutor pentru copiii unor camarazi

Astăzi 1 noiembrie 2018, militarii Brigăzii 32 Cercetare – Supraveghere ,,Decebal”, printre care și membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități sucursala Timişoara, au inițiat o campanie de donare de sânge și strângere de fonduri pentru ajutorarea a doi dintre membrii asociației, cap. Păun Ştefan și cap. Pelle Ciprian. Copiii celor doi camarazi vor fi supuși unor intervenții chirurgicale ce nu suferă amânare și, din acest motiv, militarii Brigăzii 32 și-au unit eforturile pentru a fi de ajutor în aceste momente dificile pentru orice părinte. Ca urmare, astăzi, militarii timișeni s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Timiș, unde au donat sângele de care au nevoie cei doi copii, pentru reușita operațiilor.

Pentru acest nobil gest, AMVVD Timișoara mulțumește tuturor pentru sprijinul acordat!

Împreună suntem întotdeauna o echipă! Numai uniți reuşim să trecem peste încercări!

AMVVD reacționează față de posibila remaniere a ministrului Apărării Naționale, domnul Mihai-Viorel Fifor

Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prin președintele acesteia, Marius Apostol, veteran rănit în teatrul de operații din Afganistan, a adresat o petiție liderului PSD Liviu Dragnea prin solicită păstrarea în fruntea ministerului Apărării Naționale a domnului Mihai-Viorel Fifor.

AMVVD informează deschis, în cadrul petiției, că este total împotriva remanierii actualului ministru al Apărării care a dat dovadă de competență și profesionalism, implicându-se  constant în soluționarea problemelor din ministerul pe care îl conduce, inclusiv a problemelor militarilor activi, în rezervă sau retragere și a veteranilor din teatrele de operații. Ca urmare, nu există motive care țin de actul managerial  pentru remanierea ministrului Apărării, doar ambiții politice, peste care, în An Centenar, liderii politici sunt invitați să treacă ca semn de respect față de istoria poporului român și de eroii care și-au dat viața pentru țară.

Totodată, AMVVD atrage atenția lui Liviu Dragnea că Armata României nu face politică, ca urmare, nu ar trebui condusă pe criterii politice iar evaluarea ministrului Apărării ar trebui făcută de militari, nu de către politicieni. Ca urmare, AMVVD solicită liderului PSD să se gândească mai bine în privința evaluării ministrului Apărării și să ia o decizie care să aibă la bază motive de competență, nicidecum de natură politică. AMVVD menționează că Mihai Fifor este liderul pe care militarii veterani îl vor urma, oriunde și oricând!

 

Veteranii noştri s-au întors acasă de la Jocurile INVICTUS – 2018, cu piepturile pline de medalii. Ministrul Apărării și delegația AMVVD i-au așteptat la aeroport

Luni. 29 octombrie 2018, ministrul Apărării Naționale,domnul Mihai Viorel Fifor, însoțit de delegația AMVVD, i-a primit cu căldură, pe Aeroportul Otopeni, pe camarazii noştri care au reprezentat cu cinste România la Jocurile INVICTUS -Sydney- Australia (20-27 octombrie a.c.).

Veteranii noştri s-au întors cu piepturile pline de medalii. Plutonierul major Ionuț Butoi a adus a doua medalie de aur în țară, după cea cucerită anul trecut în Canada. La tir cu arcul olimpic, proba individuală, caporalul Eugen Pătru a reușit să obțină medalia de aur, iar în cadrul aceleiași discipline, dar pe echipe, maiorul Dănuț Nicola, plutonierul major Cătălin Pârvu și caporalul Eugen Pătru s-au clasat pe locul doi, obținând medalia de argint. La tir cu arcul compound, echipa formată din colonelul (r) Dorin Petruț, colonelul Augustin Pegulescu și plutonierul major Ionuț Butoi au câștigat medalia de aur, iar la proba individuală, colonelul (r) Dorin Petruț a câștigat medalia de bronz. La canotaj în sală, plutonierul adjutant Dumitru Paraschiva a obținut medalia de bronz la proba de 4 minute – anduranță, urmat de căpitanul Ciprian Iriciuc pe locul 4. La înot, plutonierul adjutant (r) Ionel Bida s-a calificat în finale la 50 de metri spate și 50 de metri bras unde a obținut locul 4 la ambele probe. La atletism, plutonierul Bogdan Dragomir a obținut locul 5 în cadrul finalei de 200 de metri, iar locotenent colonelul Laurențiu Șerban a obținut locul 4 în cadrul finalei de 1500 de metri și același loc în finala de 400 de metri, la categoria sa. De asemenea, plutonierul major Doru Hamza a ocupat locul 4 în finala de 1500 de metri, iar plutonierul Bogdan Dragomir s-a clasat pe locul 6 în cea de 100 de metri.

Felicitări băieți, suntem mândri de voi! Go, INVICTUS !