AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Placheta de onoare a AMVVD a fost acordată domnului general Daniel Petrescu

DISTRIBUIE

În semn de apreciere pentru activitatea depusă în calitatea sa de Șef al Statului Major al Apărării și de recunoștință pentru sprijinul acordat militarilor veterani și veteranilor cu dizabilităti în desfășurarea activităților curente, domnul general Daniel Petrescu a primit astăzi Placheta de Onoare, cea mai înaltă distincție oferită de Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir.

Astăzi, la sediul Statului Major al Apărării, președintele asociației Marius Apostol, prim vice-președintele Dan Cosma și domnii Tutunaru Florin și Brezoianu Răzvan au înmânat placheta de onoare a AMVVD, multumindu-i în acest fel modest d-lui general Daniel Petrescu pentru sprijinul acordat AMVVD în decursul celor doi ani de cand este la conducerea Statului Major al Apărării și pentru celeritatea cu care a tratat solicitările asociației.

Împreună cu veteranii AMVVD la defilare

Generalul Daniel Petrescu îndeplinește funcția de șef al Statului Major al Apărării, începând cu data de 1 decembrie 2019. Este veteran al teatrelor de operații avand la activ mai multe misiuni, astfel: în cadrul operațiilor NATO de stabilitate a participat la misiunea ISAF din Afganistan (iulie 2006 – ianuarie 2007), comandant de batalion și comandant al contingentului național; la misiunea KFOR din Kosovo (octombrie 2003) și SFOR din Bosnia-Herțegovina (octombrie 2004), comandant de batalion în rezerva strategică a NATO; în operația ALBA din Albania (mai-iulie 1997), ofițer de legătură, a comandat Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni” în operația de tip coaliție ANTICA BABILONIA în Irak (ianuarie- august 2005), a participat la misiunile ONU de menținerea păcii: MONUA (decembrie 1998 – iulie 1999) și UNAVEM III (august 1995 – aprilie 1996) din Angola, ca ofițer de legătură al contingentului românesc la Comandamentul Forței ONU.

Împreună suntem mai puternici!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.