amvvd

293 posts

29 APRILIE – ZIUA VETERANILOR DE RĂZBOI. La mulți ani venerabili veterani!

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României. Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

Astăzi, în toate garnizoanele din ţară au loc ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, spectacole şi expoziţii cu tematică adecvată, activităţi de îngrijire a monumentelor şi a cimitirelor eroilor.

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (aproximativ 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă aproximativ Mai avem 1.748 de veterani și 43 de văduve de război.

Astfel, cu invitatii sau organizatori ai evenimentului, membrii Asociației Militarolor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” din toată țara au omagiat această zi.

BUCUREȘTI

Ceremonia militară de depunere de coroane, jerbe sau buchete de flori, organizată în Capitală, cu ocazia sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, la Monumentul Eroilor Patriei amplasat în fața Universității Naționale de Apărare.

ALBA

Astăzi membrii sucursalei Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități au participat începând cu ora 12.00 la ceremonialul organizat cu ocazia Zilei Veteranilor de Război în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.
Au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, comandanți ai unităților M.Ap.N și M.A.I. din garnizoană, senatori și deputați de Alba, reprezentanți ai structurilor asociative și ai partidelor politice precum și cetățeni ai municipiului Alba Iulia.
La manifestari a fost prezent si veteranul de război col.( rtr.) Gheorghe Hațegan din Oarda de Jos ,în vârstă de 99 ani un apropiat de suflet al sucursalei noastre.
În deschiderea ceremonialului fanfara Centrului cultural „Augustin Bena ” a județului Alba a intonat imnul național al României iar preoții militari ai garnizoanelor Alba Iulia și Sebeș au oficiat serviciul religios.
Semnificația momentului a fost evocată în cuvântul dl. col (rtr) Nicolae PANDURU – președintele filialei Alba a ANCMRR.
În semn de înaltă prețuire și recunoștință a fost depusă o coroană de flori din partea sucursalei Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități.
În încheierea ceremonialului pe acordurile trompetei a fost păstrat un moment de reculegere în memoria veteranilor de război căzuți pe câmpurile de luptă pentru țară.
La mulți ani dragi veterani!!! Odihnă veșnică veteranilor de război plecați dintre noi!!!

ARGEȘ

La Pitești, AMVVD Argeș împreună cu veteranii de război sărbătoresc printr-un simpozion dedicat zilei de 29 aprilie- Ziua Veteranilor de Război după ce delegațiile Asociației Naționale a Veteranilor de Război Argeș condusă de președintele col.rtr. Țânțarcu Alexandru împreună cu Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Argeș condusă de președinte Dan Arsenescu și Asociația Județeană BASARAB I a Cadrelor Militare in Rezervă și Retragere Pitești –col.rtr. Stoica Ilie, au depus coroane de flori și au ținut un moment de reculegere la Monumentul Eroilor din Pitești.


Alături de noi a fost distinsul și venerabilul veteran de război Din Dumitru în vârstă de 103 ani care la 18 ani a plecat voluntar în război. A luptat pentru eliberarea părţilor centrale şi sudice ale Basarabiei dar și la campania Armatei a 4-a pentru cucerirea Odessei. Rănit, după aproximativ 8 ani de zile de front a fost lăsat la vatră. A fost decorat cu „Medalia Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.

La mulți ani tuturor veteranilor !

O zi la fel de importantă ca Ziua Națională, spuneau reprezentanții MApN nu de mult.  Mai avem 1.748 + 43 de  motive de a sta noi înșine demni.
Mai avem 1.748 de veterani și 43 de văduve de război de a căror lumină ne putem agăța, nădăjduind la tămăduirea de toate cele care ne îndepărtează de așezarea în bine, în demnitate, în sfânta simplitate.
Într-o frumoasă „întâmplare”, astăzi Izvorul Tămăduirii este prăznuit chiar de Ziua Veteranilor de război.
Sunt ei… demnii de lângă noi care „au renunțat la tot ce aveau, ca noi să avem ceea ce ei nici nu visau”;
Sunt ei… demnii de lângă noi, care prin curăția caselor lor, căutătura privirii lor, seninul sufletelor lor, sfințenia îmbrățișării brațelor lor ne dau neprețuite lecții de viață;
Sunt ei… demnii de lângă noi, dăruiții de Dumnezeu cu lungime de zile.

Acel Dumnezeu care nu lipsește niciodată din mărturiile lor:
* „𝑵𝒊𝒎𝒊𝒄 𝒏𝒖 𝒆 𝒈𝒓𝒆𝒖, 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒕𝒆 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒂𝒓𝒕̦𝒊 𝒅𝒆 𝑫𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖” – 𝑮𝒂𝒗𝒓𝒊𝒍𝒂̆ 𝑩𝒂̆𝒓𝒍𝒖𝒕̦, 𝒍𝒂 103 𝒂𝒏𝒊
* „𝑫𝒖𝒑𝒂̆ 𝒄𝒆 𝒂𝒎 𝒕𝒓𝒆𝒄𝒖𝒕 𝑵𝒊𝒔𝒕𝒓𝒖𝒍, 𝒂𝒎 𝒊̂𝒏𝒈𝒆𝒏𝒖𝒏𝒄𝒉𝒊𝒂𝒕, 𝒂𝒎 𝒔𝒂̆𝒓𝒖𝒕𝒂𝒕 𝒑𝒂̆𝒎𝒂̂𝒏𝒕𝒖𝒍 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄, 𝒂𝒎 𝒛𝒊𝒔 𝑻𝒂𝒕𝒂̆𝒍 𝒏𝒐𝒔𝒕𝒓𝒖 𝒔̧𝒊 𝒂𝒎 𝒛𝒊𝒔: 𝑨𝒔𝒕𝒂̆𝒛𝒊 𝒎-𝒂𝒎 𝒏𝒂̆𝒔𝒄𝒖𝒕 𝒂 𝒅𝒐𝒖𝒂 𝒐𝒂𝒓𝒂̆!” – 𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕𝒊𝒏 𝑻𝒂̆𝒏𝒂𝒔𝒆, 𝒍𝒂 105 𝒂𝒏𝒊
* „𝑫𝒂𝒄𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒆𝒓𝒂 𝑫𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖 𝒔𝒂̆ 𝒎𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒕𝒂̆𝒓𝒆𝒂𝒔𝒄𝒂̆, 𝒆𝒖 𝒏𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒆𝒓𝒂𝒎 𝒑𝒆 𝒑𝒊𝒄𝒊𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒔𝒕𝒂̆𝒛𝒊” – 𝑷𝒂̆𝒖𝒏 𝑷𝒆𝒔𝒄𝒂𝒓𝒖, 𝒍𝒂 100 𝒅𝒆 𝒂𝒏𝒊

Același Dumnezeu care ni i-a lăsat să îi avem, să-i privim, să-i simțim și să-i auzim atunci când ne spun:
„𝑺𝒂̆ 𝒇𝒊𝒕̧𝒊 𝒄𝒊𝒏𝒔𝒕𝒊𝒕̧𝒊 𝒊̂𝒏 𝒎𝒖𝒏𝒄𝒂 𝒗𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒂̆ 𝒔̧𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒇𝒊𝒕̧𝒊 𝒆𝒈𝒐𝒊𝒔̧𝒕𝒊!” – 𝑽𝒂𝒔𝒊𝒍𝒆 𝑴𝒖𝒏𝒕𝒆𝒂𝒏𝒖, 𝒍𝒂 98 𝒅𝒆 𝒂𝒏𝒊
Același Dumnezeu care, cine știe, astăzi ne spune discret că putem găsi în candelele lor… Izvor de Tămăduire.

BOTOȘANI

La invitația primită de la Prefectua Botoșani, sucursala AMVVD Botoșani a participat la ceremonialul de la Monumentul Eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial din municipiul Botoșani, dispus în intersecția dintre strada Cuza-Vodă și Calea Națională.

BISTRIȚA

Astăzi a avut loc ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor al Batalionului 812 Infanterie ,,Bistrița”. La activitate au participat cadre militare în activitate, rezervă și retragere, reprezentanți ai autorităților publice locale și ai asociaților de veterani din județ.

Atât ieri, cât și astăzi sucursala AMVVD BISTRIȚA vor vizita și distribuire de pachete din partea asociației, acasă la veterani de război.

CONSTANȚA

În cadrul campaniei “RECUNOŞTINŢĂ VETERANILOR DE RĂZBOI”, organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi Asociaţia “Alături de eroi”, comandantul (colonel Mihai-Liviu Vîlcea) şi cadre militare ale Centrului Militar Zonal Constanţa , în cooperare cu reprezentanţi ai Comandamentului Flotei, ai Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi Sucursala Constanța şi ai Asociaţiei Cultul Eroilor Filiala Constanţa, primarul comunei Crucea, domnul Iulian Tudorache, au distribuit pachete cadou și diplome semnate de Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, tuturor veteranilor de război din judeţul Constanţa, în semn de Respect și recunoștință veșnică tuturor celor care au pus viitorul patriei mai presus de propriul destin!
„Punem eroii înaintea noastră și Ţara înaintea tuturor!”
Pe relația Eforie –Sud – Negru Vodă a acționat echipa format din: cdor. Cocaină Dorian (CMZ Constanța), M.M. Pr. Mîrza Florin (AMVVD Contanța) și lt.col. (r)Dan Nicolau (ANCERM).
Text: Centrul Militar Zonal Constanța Foto: MApN, Asociatia Militarilor Veterani AMVVD

CURTEA DE ARGEȘ

Membrul AMVVD Curtea de Argeș lt.col Constantin Cîrjan, șeful de Stat Major al Batalionului 33 V.M împreună cu alți membri ai sucursalei au fost în vizită la 3 veterani de război. Cu toate că au o vârstă onorabilă, cuprinsă între 98 de ani și 101 ani, au primit încântați vizita militarilor și, au simțit această zi ca pe o adevărată sărbătoare. Pentru noi, membrii AMVVD, bucuria de a ne vedea și povesti a fost specială. Cu gândul la vremurile trecute un veteran ne-a spus cu mândrie ,,pe timpul armatei era multă disciplină”. Cu această ocazie le dorim multă sănătate!

GALAȚI

Alături de oficiali ai Primăriei TECUCI, sucursala Galați a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD Galati) a participat la evenimentul dedicat eroilor de război, în semn de recunoaștere profundă a celor care au luptat în războaie pentru a servi patria.

GORJ

Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată, astăzi, la Târgu Jiu, printr-o ceremonie organizată în Piața Prefecturii. La manifestare au participat autoritățile locale și județene, militari și veterani de război. Evenimentul a avut în program intonarea Imnului Național al României, înmânarea de distincții și defilarea Gărzii de Onoare. Totodată, prefectul Marcel Iacobescu a citit mesajul prim-ministrului Nicolae Ciucă, adresat veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial.

IALOMIȚA

(…) „Anul acesta se împlinesc 81 de ani de la intrarea României în cel de-al doilea Război Mondial, un conflict în care țara noastră, a înregistrat peste 900.000 de răniți, dispăruți, prizonieri și invalizi, din care aproximativ 92.000 de militari decedați.
Și noi, membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități din România am susținut și arătat sprijin, iubire și nu în ultimul rând respect veteranilor, dar  și familiilor acestora. Ne vom înclina întotdeauna în fața dumneavoastră și vă vom fi de fiecare dată alături.
Tututor Veteranilor de Război ai Armatei Române aflați încă în viață, precum și văduvelor de veterani de război din întreaga țară, le transmitem astăzi, deplina noastră recunoștință și urări de „LA MULȚI ANI, CU SĂNĂTATE!”
      În același timp, aducem un pios omagiu Veteranilor de Război ai României ce s-au stins, de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și până în prezent!

În încheiere doresc a vă recita câteva versuri dintr-o poezie memorabilă, scrisă de domunl colonel Gheorghe Lupașcu- veteran de război:

    ,,Se sting veteranii, lăsați în uitare, / Încet, în tăcere și-n lacrimi, se sting.
Și nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu-l doare / Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng.

           De-aceea copile, când trec veteranii / Cu fețele supte, de sfinți bizantini,
Oprește-te-n loc, că ei sunt titanii / Istoriei noastre!Și…lor să te-nchini

Sunt candele sfinte! Cât pâlpâie încă / Mai dă-le onorul! Acești oameni triști
Ți-au clădit viitorul în piatră și-n stâncă / Și-au murit pentru tine! Ca tu să exiști.’’

, a fost discursul președintelui de sucursala AMVVD Ialomița Călin Mircea Popescu.

ORADEA

Începând cu ora 10:00, a avut loc în garnizoana Oradea ceremonia militară prilejuită de Ziua Veteranilor de Război.
În Bihor mai trăiesc doar 38 veterani de război, cel mai în vârstă având 102 ani, iar cel mai tânăr 92, cel din urmă la vârsta de doar 12 ani a participat alături de unitatea militară din care făcea parte la scufundarea unei nave militare germane după evenimentele de la 23 august 1944.
Din partea AMVVD ORADEA, la manifestările desfășurate la Monumentul eroilor români căzuți în al Doilea Război Mondial din Cimitirul Municipal „Rulikowski” Oradea, alături de militari activi și în rezervă, precum și cetățeni ai orașului, a participat Col. (rez.) Aurel Mircea ROMOCIA.

SIGHIȘOARA

Campania „RECUNOŞTINŢĂ VETERANILOR DE RĂZBOI”, organizată de Ministerul Apărării Naţionale a continuat și la Sighișoara. Astfel, AMVVD Sighișoara a fost alături de veteranii de război făcându-le vizite, sărbătorindu-i.

TG. MUREȘ

La invitația Comandamentului Forțelor pentru Operatii Speciale, sucursala Mureș a participat la ceremonialul dedicat Zilei Veteranilor de Război. Activitatea a avut loc în centrul orașului Tg. Mureș, în fata Teatrului Național.

VÂLCEA

Nu putem, însă, separa trecutul de viitor, prin urmare, recunoștința noastră față de cei care au fost prezenți, trup și suflet, pe câmpurile de bătălie va rămâne, pentru totdeauna, o virtute ce hrănește prezentul.La mulți ani tuturor veteranilor de război ai României!

Este o zi în care toată România organizează festivități pentru recunoșterea sacrificiului făcut de cei ce au apărat cu sânge pâmântul și oamenii acestui neam. Sunt file de istorie ce ar trebui predate copiilor pentru că de ei depinde viitorul copiilor lor. Alegerile noastre de astăzi se vor oglindi în viitorul României de mâine.

Recunoștință veteranilor de război

Cu o modestie la fel de mare, precum eroismul de care au dat dovadă, așa au fost primiți, astăzi, militarii Brigăzii 81 Mecanizate „General Grigore Bălan”, de reprezentanți ai Centrul Militar Județean și militari ai Batalionului 812 Infanterie, alături de care și membrii AMVVD – Sucursala Bistriţa au trimis câte un dar în plus veteranilor de război, în cadrul Campaniei ”Recunoștință veteranilor de război” inițiată de Ministerului Apărării Naționale.

Astăzi i-am vizitat pe veteranii de război, Conea Grațian din Mireș, Maftei Burzo din Târlișua, Alexandru Gancean din Uriu, Radu Ioan din Teaca și Runcan Andilina-văduvă de război din Herina.

Misiunea continuă! Însă, celor pe care i-am văzut astăzi le mulțumim că există, pentru a ne spune povestea astfel încât ca ea să nu moară niciodată, și ca peste veacuri să dăinuie parfumul amintirii jertfei pentru țară, a curajul în faptele de arme, şi mireasma amintirii prafului de puşcă şi a pământului însângerat prin care s-a obținut cea mai de preț moștenire pe care avem datoria sacră să o ducem mai departe!

🖋 Zitta-Gabriela Bodea

📸 Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”

Mergem înainte cu activitățile la nivel național

O nouă ședință Consiliului Director al AMVVD a avut loc astăzi, conform convocatorului.

Printre subiectele discutate au fost atât onorarea invitațiilor pentru activitățile militare ce vor avea loc pe 29 aprilie – Ziua Veteranilor de Război, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României, cât și viitoarele activități ale asociației cum ar fi: Concursul „Pescarul Veteran” – ediția a VI-a, posibilitatea încheierii de parteneriate cu asociații militare din Republica Moldova ce ne-au vizitat săptămâna trecută la sediul A.M.V.V.D., participarea membrilor din partea asociației la B.S.D.A. – „Black Sea Defence and Aerospace” 2022 etc.

Astfel, în urma prezentării de către președintele asociației Marius Apostol și domnul Emil Penescu, a modului de desfășurare a concursului „Pescarul Veteran”- ediția a VI-a, s-a hotărât ca evenimentul să aibă loc la Balta Mare Cojești, din comuna Cojești, județul Călărași, în data de 16.07.2022, începând cu ora 07:00. Vor intra în concurs 40 de echipe, fiecare echipă fiind formată din maximum două persoane.



AMVVD anunță Adunarea Generală Extraordinară

Membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” au sărbătorit în familii Paștele și începând de azi își continuă munca de voluntariat.

Președintele AMVVD Marius Apostol, pentru că începând cu orele 21.00 a răspuns invitației de la Antena 3 de a fi prezent în emisiunea „SUBIECTIV” a lui Răzvan Dumitrescu. Iar joi 28 aprilie, începând cu orele 17.00 va avea loc ședința Consiliului Director pentru pregătirea evenimentelor viitoare: Adunarea Generală Extraordinară a AMVVD din data de 4.06.2022, participarea la Black Sea Defence and Aerospace – B.S.D.A. , Young Veterans Fest, ediția aII-a, Pescarul Veteran etc.

De Paște, cu gândul la haina militară

Astăzi, în timp ce acasă se fac ultimele pregătiri de SFÂNTA SĂRBĂTOARE A PAȘTELUI și ÎNVIEREA DOMNULUI, domnul Țocu Ștefan, vicepreședintele Sucursalei A.M.V.V.D. Vaslui, a fost în vizită la familia lui Vlăduț și a lui Iulian din Oltenești, județul Vaslui.

După decesul tatălui lor, cei doi băieți, în clasa a 4-A și a 5-A, au devenit stâlpul familiei și ajutoare de nădejde pentru mama lor. Cei doi copii încearcă din răsputeri să răzbată în soarta crudă, fac tot posibilul să scape de sărăcie și se gândesc la viitor.

Discutând cu membrul AMVVD, amândoi au spus că doresc să îmbrace haina militară, să o facă mândra pe mama lor.

Au primit cu bucurie în suflet și cu zâmbetul pe buze darurile aduse și, la plecarea vicepreședintelui AMVVD Vaslui au fost tare încântați de promisiunea revederii.

Sucursala AMVVD Vaslui vă urează UN PAȘTE FERICIT!

A.M.V.V.D. vă urează UN PAȘTE FERICIT!

Sâmbăta Mare este ziua dinaintea Paştelui şi ultima zi a Săptămânii Patimilor. Potrivit tradiţiei, aceasta este ultima zi de pregătire a Paştilor, când gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiționale: vopsesc ouăle, în cazul în care nu au făcut acest lucru în Joia Mare, pregătesc cozonacii şi pasca, drobul şi friptura de miel și definitivează curăţenia. Se spune că nu este bine să dormi în Sâmbătă Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui  se vor împlini.
Dorința noastră, a AMVVD, este să reușim să contruim Centrul de Recupera și Refacere pentru Veterani și o lume mai bună, sănătate pentru semeni și un trai cel puțin decent.

Acum, când ne despart doar câteva ore de SFÂNTA SĂRBĂTOARE A PAȘTELUI și ÎNVIEREA DOMNULUI, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” vă urează ca Sfintele sărbători Pascale să vă aducă liniște în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire, belșug pe masă alături de cei dragi, puterea de a dărui și ajuta semenii. Să aveți în viață cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire și speranță!

AMVVD IAȘI: Prietenia îndoieşte lucrurile şi îndulceşte necazurile

„Adu-Ţi aminte Doamne şi de cei adormiţi din neamurile noastre, de părinţii noştri, de toţi fraţii şi surorile care au plecat dintre noi” este începutul unei rugăciuni ce se spune în Vinerea Mare și pe care, colegii de la AMVVD Iași, au spus-o înainte de a merge către famiile nevoiașe ale membrilor decedați.
Cu emoție, cu tristețe, dar și cu mulțumire sufletească că vor fi de ajutor membrii sucursalei AMVVD IAȘI, Dobrea Cătălin,Vasilache Victor – din partea MApN și Lebădă Ciprian, Ionel Irinel – din partea MAI, au ținut să le fie aproape familiilor greu încercate, nevoiașe, ale colegilor decedați.

Rabdă suflete cât poți, căci militarii așa fac cu toții

Un soldat va fi omul care nu va lăsa niciodată pe nimeni în urmă. Un soldat va fi întotdeauna scutul tău uman în orice situație. Un soldat este un bărbat plin de demnitate, de putere de decizie, un om care știe că nu luptă ca să ucidă, ci ca să apere ceea ce a lăsat acasă! Un soldat este, înainte de toate, un copil, un frate, un tată, un iubit, un soț! Este un pilon și un exemplu continuu pentru cei care îl cunosc.

„Am sprijinit familiile cu un strict necesar pentru sărbătorile Pascale și am discutat cu copiii acestora despre despre proiectele lor de viitor. Totodată i-am asigurat de sprijinul nostru necondiționat pe viitor și că vom fi tot timpul alături de ei.” ne-au spus membrii AMVVD Iași care au hotărât această activitate.

Au plecat mulțumiți, dar cu lacrimi în ochi pentru că acolo unde au fost nu au mai revăzut camaradul care până mai ieri le-a fost frate sau soră, nu au mai revăzut părintele care în misiuni povestea cu atâta dragoste despre copiii lor. …. Rabdă inimă și taci, bine caută să faci….