editia a II-a

4 posts

Sâmbătă, la YOUNG VETERANS FEST, ca orice „SOLDAT” adevărat execută și nu comentează – DAN HELCIU

Este actor, muzician, compozitor, textier, lider vocal, prezentator tv, dar nu este militar cu toate că a simțit adrenalina teatrului de operații, arșița Afganistanului în anul 2014, când a fost prezent alături de militarii români și americani.
Impresionat de ce a trăit acolo, a compus melodia AFGANISTAN și în 2016 când a devenit membru de onoare în A.M.V.V.D. cedat toate drepturile melodiei, acceptând să devină imnul asociației.
Îndrăgind membrii asociației și devenind la rândul său A.M.V.V.D.-ist are același scop FINALIZAREA CENTRULUI DE RECUPERARE ȘI REFACERE pentru VETERANI, un loc indispensabil pentru militarii României, ce au rămas cu sechele pentru tot restul vieții.

Știe foarte bine că, participarea personalului Armatei României la misiuni în Teatrele de Operatii se desfășoară în condiții de risc ridicat, iar evenimentele sunt soldate cu pierderi nedorite de vieți sau cu vătămări grave fizice și psihice în rândul militarilor. Astfel, conștientizând cât de mult înseamnă recuperarea unor traume alături de cei dragi, face tot posibilul să fie mereu să fie în preajma veteranilor!

„Trăiești viața așa cum îți dorești și înveți din fiecare lecție. Asta am făcut eu de câțiva ani buni. Am intrat în Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” și, de atunci, le sunt ambasador. M-am atașat de ei și îi iubesc pentru că stiu ce înseamnă armata. Am în neam mulți militari, iar sora și cumnatul meu sunt veterani în Armata Americană. Alături de ei, de multe ori îndrăznești mai mult sau mai puțin, dar de fiecare dată îți dorești să fii un om împlinit. Te regăsești în alte povești de viață și-ai spune uneori că sufletul tău se potrivește perfect cu sufletele acestor oameni”, spunea Dan Helciug anul trecut după participarea la prima ediție a Young Veterans Fest.

Evenimentul YOUNG VETERANS FEST face parte din campania desfășurată de A.M.V.V.D. pentru finalizarea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (C.R.R.V.) , absolut necesar pentru militarii răniți, ce
au luptat în Teatrele de Operații (Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest), care au rămas cu sechele
pentru tot restul vieții.

O prietenă de suflet cântă pe scena din Parcul Dumbrava de la Călărași, vineri 17 iunie – Tatiana Mayer

Sub egida Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” se va desfăşura, la Călăraşi, cea de-a II-a ediţie a Young Veterans Fest (Festivalul Veteranilor Teatrelor de Operaţii).  

Organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Călăraşi şi Consiliul Judeţean Călăraşi, evenimentul va avea loc, în perioada 17-19 iunie, în Parcul Dumbrava.

Vineri, 17 iunie, începând cu orele 18.00 o puteți asculta pe îndrăgita solistă de muzică populară Tatiana Mayer. Artista este o prietenă de suflet a asociației încă de la înființare, membră de onoare a A.M.V.V.D. care ne-a fost alături ori de câte ori a putut.

„Mi-am luat de acasă cei șapte ani și cântecul să-mi ostoiască dorurile…Cu ele mi-am găsit rostul în viață, am prins rădăcini și nu mi-am uitat prietenii și locurile natale”!, ne-a declarat solista.

YOUNG VETERANS FEST – COMUNICAT DE PRESĂ

În data de  14.06.2022, începând cu orele 12.00, a avut loc conferința de presă având ca subiect ediția aII-a a festivalului Young Veterans Fest.

 În prezența jurnaliștilor, președintele A.M.V.V.D. Marius Apostol, viceprimarul Municipiului Călărași Dragu Nicolae și președintele sucursalei A.M.V.V.D. Călărași Ion Oprișan au vorbit despre cel mai mare festival al Veteranilor ce va avea loc în Parcul Dumbrava, timp de 3 (trei) zile, în perioada 17-19 iunie 2022.
„YOUNG VETERAN FEST este un festival cultural-social adresat atât populației din Călărași și împrejurimi dar și veteranilor și veteranilor cu dizabilități din întreaga țară. Scopul declarat al evenimentului este de a strânge fonduri pentru veteranii din teatrele de operații rămași fără locuințe din diverse motive, dar și pentru continuarea construirii Centrului de recuperare și refacere pentru veterani. Vor fi și trei zile de spectacole live în care avem numeroși invitați și muzică de toate genurile. Pe scena din Parcul Dumbrava vor urca: Florin Vasilică și Ansamblul Teleormanul, Tatiana Mayer, Adina Bîscoveanu, Fanfara Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul Dan Helciug, Elena Hasna (artista care a participat la semifinala Eurovision 2018 de la Craiova), dar și artiști ai Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași”,  a spus președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”, Marius Apostol.

         În timpul conferinței de presă, viceprimarul Municipiului Călărași, Dragu Nicolae, a menționat faptul că „cele două instituții, atât Primăria Municipiului cât și Consiliul Județean Călărași au fost și vor fi alături de militari, de veterani ai României, atât prin participarea artiștilor de la Centrul Județean de Cultură și Creație la festival, cât și prin sprijinul administrativ acordat în limitele legii”.

     Președintele sucursalei A.M.V.V.D. Călărași Ion Oprișan a vorbit despre onoarea de a fi organizator la cea de-a doua ediție a Young Veterans Fest, de posibilitatea de a prezenta călărășenilor câțiva camarazi care au participat în teatrele de operații și au rămas cu urmele războiului pe trup, răni ce le-a schimbat viața, despre „a mulțumit A.M.V.V.D.-ului pentru încrederea acordată, Primăriei Municipiului și Consiliului Județean Călărași pentru parteneriatul în organizarea festivalului și pentru faptul că a a sprijinit, sprijină și va sprijini A.M.V.V.D. în atingerea obiectivului final construirea CRRV” .  

         În finalul conferinței de presă, președintele A.M.V.V.D., Marius Apostol, înainte de a mulțumit celor fără de care acest festival nu ar fi putut avea loc, Primăria Municipiului Călărași, Consiliului Județean Călărași, a dezvăluit două surprize ale acestei ediții: exponatele Muzeului de Aviație și parada motocicliștilor de la AMC- VTO B2 RIDERS.

Când vorbim despre prestigioasa instituție de cultură, educație patriotică și propagandă tehnico-stiintifică, structura de referință a Fortelor Aeriene, vorbim de acel punct de atracție pentru un numeros și larg public iubitor de cunoașterea glorioaselor tradiții ale aripilor românesti deja centenare.

Pentru prima dată prezent în municipiul Călărași, Muzeul Național al Aviației Române va fi prezent cu un stand expozițional în care veți găsi mărturii istorice despre recordul mondial privind saltul cu parașuta al Smaraldei Brăescu, machete rachete, machete avioane, machete tanc, machete tunuri etc.

Cât despre parada motocicliștilor de la AMC- VTO B2 RIDERS vă putem spune că va fi iar o încântare pentru public. Vor pleca, însoțiți de reprezentanți ai Poliției Militare și Jandarmeriei, pe traseul Piața Constituției – A.M.V.V.D. – Călărași – Parcul Dumbrava.

Și nu ne oprim aici cu surprizele…

 „Vă așteptăm cu mic cu mare, în zilele de 17,18 și 19 iunie, la cea de a doua ediție a  Festivalului Young Veterans Fest ce se va desfășura în Parcul Dumbrava din Călărași. Și nu în ultimul rând mulțumim tuturor jurnaliștilor care au fost și sunt alături de asociație”,a închis conferința de presă Marius Apostol, președintele A.M.V.V.D.

                                                   Departamentul de comunicare al A.M.V.V.D.

Lucrurile grele le tratăm cu…. umor

De ceva timp AMVVD a avut diverse lucruri de rezolvat. Membrii s-au împărțit între activități și rezolvarea unor probleme pentru buna funcționare a asociației.

Cu bune și rele, cu multe ore de muncă reușim să mergem mai departe și să „luptăm” pentru scopul nostru. Reușim să ne împărțim între activități de tot felul, rezolvări administrative și propuneri legislative, proiecte și vizite de lucru pentru viitoarele evenimente.

Am scris zilele trecute de un proiect al asociației, de ediția a II-a a „Young Veterans Fest”. Festivalul a luat ființă anul trecut și inteționăm să-l organizăm în fiecare an. Dacă anul trecut în curtea Centrului de Recuperare și Refacere de lângă Mănăstirea Dealu din Târgoviște, evenimentul a unit pasionații mersului pe două roți, iubitorii de libertate și aventură, fani ai militarilor veterani T.O.adunând peste 4.000 de participanți, dezvoltându-si particularitatea deosebită de a îmbina concerte de muzică militară, populară, rock, hip-hop, soul și pop, spectacole ale Detaşamentului Drill Team al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, folclorice și paradele de motociclete, concursuri de airsoft, anul acesta vom avea ca noutate câteva minute de stand-up stand up comedy.  

Am început să lucrăm pentru acest eveniment. Am făcut proiectul și am contactat artiștii. Astfel, am primit vizita domnului Nae Nicolae, artistul de stand up comedy, un prieten al emisiunii de la iUmor, pentru a stabili câteva detalii și de a ne onora cu prezența la cea de-a doua ediție a „Young Veterans Fest”. Am discutat relaxați, într-o notă de umor și ne-a promis că nu vine la festival cu mâna goală. Mai vine cu cineva, cu alt coleg de breaslă, Fulvio Balboni. Așa că, în data de 18 iunie, începând cu orele 18.00, în Parcul Dumbrava din Călărași puteți fi alături de „băiatul cu LIKE-urile de la iUmor” și de alte vedete renumite.