sarbatori pascale

3 posts

Sărbatori Pascale în lumină și cu zâmbete de fericire

Cum să ne bucurăm de Sarbătorile Pascale fără grija oamenilor aflați în suferințe?
Paștele este una dintre cele mai importante Sarbatori ale crestinatatii, amintindu-ne de Mântuitorul care a murit pe cruce pentru noi. În acelasi timp, Pastele este o Sarbatoare a bucuriei, in care oamenii se întâlnesc și familiile se reunesc în jurul unei mese îmbelsugate.

Din păcate nu se poate spune lucrul acesta și pentru mulți dintre semenii nostri care trăiesc în saracie și în multe lipsuri. Printre ei se află bătrâni ai străzii, copii care nu au ce mânca, mame văduve care își cresc copii, bătrâni singuri și neputincioși, familii sărace cu mulți copii, etc.

În atenția noastră, a AMVVD Oradea, ca în fiecare an, cu ocazia Sărbătorilor de Paște au fost mai multe familii de persoane sărace.

Sucursala Oradea în colaborare cu SC BREBE Salonta și depozitul MAIAALEX din Oradea, au adus prin darurile lor un zâmbet pe fața unor persoane defavorizate din satul Loranta, comuna Brusturi, Județul Bihor.

Din partea AMVVD Oradea au participat la această activitate Daniel Constantin TĂNASE, Tică BĂLIBAN și Tinu BURDAȘ.

Mulțumiri Doamnei Mihaela, SC Brebe SRL și domnului Traian Bunigău, SC MAIAALEX SRL.

Daruri de Iepuraș oferite de AMVVD și Primăria sectorului 5 pentru copiii defavorizați din zonă

În ziua de azi copiii așteaptă cadouri cu orice ocazie: Moș Nicolae, Moș Crăciun, Iepurașul de Paște, Zâna Măseluță, ziua de naștere, etc. Dar sunt și copii defavorizați care nu primesc nimic de sărbători, deși și-ar dori.

În AMVVD mai toți suntem părinți și știm prea bine ce înseamnă bucuria copilului când primește un cadou, fie el cât de mic. Mulți dintre noi suntem militari, am fost plecați în teatrele de operații și am văzut ce înseamnă sărăcia, dorința copilului de a avea. Nu mai putem rămâne îndiferenți la zâmbetul și fericirea celor care nu se pot întreține.

Astfel, ca în fiecare an și ori de câte ori pot, membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) împreună cu angajații Primăria Sectorului 5 București caută să aducă un zâmbet pe chipul copiilor defavorizați de pe raza Sectorului 5 București.

Așa s-a întâmplat și astăzi când colegii noștri, Iulius Onica și Guștere Cristian – vicepreședinți AMVVD, Nicolae Petcu și Andi Moldovan – departamentul administrativ, împreună cu edilul și angajați ai primăriei au oferit copiilor nevoiași pachete consistente, pline cu dulciuri și alte produse.

Un gest devenit deja tradiție, cu ani în urmă a fost pus la cale de asociaţie în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 și se derulează în mai multe campanii umanitare.

Mulțumim și pe această cale tuturor celor care cred în noi, ne-au ajutat și ne ajută să fim mai buni, să aducem speranță și bucurie, să putem oferi puțin dintr-o viață normală.

Prietenia adevărată vine din suflet, nu din interes

Cu pași repezi se apropie cea mai mare sărbătoare creștinească a românilor ce are o imensă încărcătură spirituală. nici noi, chiar dacă suntem membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități și profesia ne-a oferit uniforma statului, nu putem rămâne îndiferenți. Și nu numai acum, în ultima săptămână dinaintea Săptămânii Patimilor, ci mereu pentru că am învățat că toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, și cei care au și cei care n-au.

Am învățat că avem prieteni care ne-au apreciat și au fost lângă noi cu o vorbă bună, cu o rugăciune, atunci când ne-a fost greu, când viața ne-a fost în pericol. Unii dintre noi au fost în bătaia gloanțelor, au trăit pe pielea lor clipe de groază și acum știu a bine că prietenia adevărată vine din suflet, nu din interes.

Astfel, AMVVD Vaslui a fost din nou în vizită la casa Surorilor Franciscane Misionare de Assisi din Huși. Și nu au fost cu mâna goală. Le-au dus ajutoare și recunoștință pentru toate faptele lor frumoase!

Indiferent de credință, mituri sau realitate, Sărbătorile Pascale sunt pentru a fi alături de cei dragi, de neam, de cei ce soarta le-a fost crudă. Este în primul rând o sărbătoare a iubirii lui Dumnezeu care și-a jertfit propriul Fiu pentru mântuirea omenirii.

Munca noastă continuă

Cu ocazia Sfintelor Paști, A.M.V.V.D. Vaslui vine în sprijinul persoanelor vulnerabile. În perioada 11 aprilie – 1 mai, poți cumpăra alimente pe care să le donezi în cutiile amenajate la ieșirea din magazinele Lidl din Vaslui și Huși. Produsele vor fi distribuite către persoanele defavorizate.

Le mulțumim celor de la Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați pentru că sunt alături de noi in acest demers!