suceava

3 posts

EROII NU MOR NICIODATĂ!

În fiecare an, la 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre – categorie de forțe a Armatei României al cărei patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă.

AMVVD Suceava a sărbătorit Ziua Forțelor Terestre în data de 20 aprilie, organizând împreună cu Primăria Municipiului Vatra Dornei și Batalionul 17 Vatra Dornei o activitate emoționantă pentru cinstirea celor 30 de militari români care au plătit tributul suprem în teatrele de operații, invitând alături de ei Asociația Cultul Eroilor Suceava, reprezentată de domnii maistru militar principal (ret.) Davidel Dumitru și șeful Ocolului Silvic Dolhasca, inginer Ciprian Costan, reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei din Vatra Dornei, elevii Școlii militare de subofițeri de jandarmi Fălticeni și un sobor de preoți conduși de părintele militar Sorin BOICIUC care au oficiat slujba de pomenire.

S-au adunat cu mic cu mare, cu media locală și autorități, în Parcul Central, alături de membrii AMVVD care nu pot uita camarazii pierduți în luptă și, spun mereu că ei trăiesc prin noi, prin faptele noastre.

Astfel, în cadrul unui ceremonial militar și religios, după alocuțiunile rostite de edilul Municipiului Vatra Dornei Ilie Boncheș, de reprezentantul Asociației Cultul Eroilor Suceava Davidel Dumitru, președintele sucursalei AMVVD Suceava Dumitru Florea și alți invitați de seamă, în Parcul Central din Vatra Dornei, pe aleea împrejmuită de cei 30 de stejari plantați pentru fiecare militar căzut la datorie în misiunile sub egida NATO, în Irak și Afganistan.

„De astăzi AMVVD cu ajutorul sucursalei Suceava are în parcul central din VATRA DORNEI un loc aparte unde ne vom putea regăsi mereu alături de camarazii pierduți în teatrele de operații”, a spus președintele sucursalei AMVVD Suceava Dumitru Florea.

„În viața lor pământeană, militarii români căzuți la datorie în teatrele de operații au fost falnici ca și stejarii pe care acum îi întruchipează și ale căror rădăcini se vor înfinge, pentru secole, în pământul patriei noastre.”, a dezvăluit Constantin Crăciun.

„Alături de parintele Sorin Boiciuc am plantat și eu un stejar în amintirea sublocotenentului (pm) Aurel Marcu. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți militarii noștri adormiți întru Domnul!Bunul Dumnezeu să-i binecuvinteze cu sănătate și ajutor pe toți militarii noștri români, în orice moment al vieții lor, să ne bucurăm cu toții alături de cei dragi, de aceste Sfinte sărbători Pascale și să avem toți parte de vremuri pașnice !”, a scris pe pagina de facebook a Bisericii „Sf. Chir si Ioan”- Spitalul Municipal Vatra Dornei, părintele Cristian.

Eroii militari care și-au sacrificat viața pentru slava poporului român, comemorați astăzi: Sublocotenentul (pm) Ciprian-Ştefan Polschi; Sublocotenentul (pm) Mădălin Stoica; Sublocotenentul (pm) Adrian Vizireanu; Sublocotenentul (pm) Iulian Dumitrescu; Sublocotenentul (pm) Claudiu-Constantin Ştefan Vulpoiu; Sublocotenentul (pm) Adrian Postelnicu; Sublocotenentul (pm) Vasile Claudiu Popa; Sublocotenentul (pm) Ion-Lucian Leuştean; Sublocotenentul (pm) Catalin-Ionel Marinescu; Sublocotenentul (pm) Constantin-Laurentiu Lixandru; Sublocotenentul (pm) Cristian-Petru Filip; Sublocotenentul (pm) Marius Florin Sfecheş; Sublocotenentul (pm) Dan Ciobotaru; Sublocotenentul(pm) Paul Caracudă; Sublocotenentul (pm) Valerică Leu; Sublocotenentul (pm) Florin Bădiceanu; Maiorul (pm) Iuliu-Vasile Unguraş; Maiorul (pm) Tiberius-Marcel Petre; Sublocotenentul (pm) Claudiu Chira; Sublocotenentul (pm) Dragoş Traian Alexandrescu; Sublocotenentul (pm) Claudiu Marius Covrig; Sublocotenentul (pm) Ionuţ Cosmin Sandu; Sublocotenentul (pm) Ioan Grosaru; Sublocotenentul (pm) Aurel Marcu; Sublocotenentul (pm) Ionel Gheorghiţă Drăguşanu; Sublocotenentul (pm) Bogdan Valerian Hâncu; Sublocotenentul (pm) Narcis Şonei; Sublocotenentul (pm) Mihail-Anton Samuilă; Sublocotenentul (pm) Iosif-Silviu Fogaraşi; Sublocotenentul (pm) Remus Brânzan.

EROII NU MOR NICIODATĂ! Glorie eternă eroilor români!!

Vatra Dornei

În prag de sărbătoare, suntem cu gândul la EROII T.O.

În fiecare an, la 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre – categorie de forțe a Armatei României al cărei patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă.

Manifestările pentru această zi au fost mereu speciale. La Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României, din Parcul Tineretului, mereu a avut loc o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori unde AMVVD nu a lipsit și nu va lipsi.
Anul acesta, AMVVD Suceava a ales ca împreună cu Primăria Municipiului Vatra Dornei să organizeze, în Parcul Central din localitate, un eveniment deosebit.

Pe lângă slujba religioasă de pomenire a eroilor, membrii AMVVD au ales să planteze și 30 de stejari, câte unul pentru fiecare erou ce a plătit tributul suprem în TO, în semn de respect pentru ei.

Niciodată nu ne vom uita camarazii pierduți în luptă și, spunem mereu că ei trăiesc prin noi, prin faptele noastre.

EROII NU MOR NICIODATĂ!

ȘTEFAN, ȘTEFAN DOMN CEL MARE/ Seamăn pe lume nu are

Reprezentanții Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) au depus o coroană de flori la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna.

Astfel, la 517 de la moartea voievodului Ştefan cel Mare, îndrumați de purtătorul de cuvânt al Mănăstirii, membrii AMVVD – președintele AMVVD Marius Apostol împreună cu reprezentații sucursalei SUCEAVA, Dumitru Florea (președinte AMVVD SUCEAVA), Cezar Bordeianu și Vali Hrib (vicepreședinți AMVVD SUCEAVA) Davidel Dumitru și Gabriel Herdeș-Suceveanu (membru AMVVD SUCEAVA) – au adus un pios omagiu celui care timp de 47 de ani a domnit în Suceava, la Cetatea de Scaun.

După această activitate reprezentanții AMVVD au plecat spre Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci–Brusturi, acolo unde asociația are parteneriat de colaborare, fiind întâmpinați de starețul Siluan Antoci.

ONOARE ȘI RESPECT!