ȘTEFAN, ȘTEFAN DOMN CEL MARE/ Seamăn pe lume nu are

ȘTEFAN, ȘTEFAN DOMN CEL MARE/ Seamăn pe lume nu are

Reprezentanții Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) au depus o coroană de flori la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna.

Astfel, la 517 de la moartea voievodului Ştefan cel Mare, îndrumați de purtătorul de cuvânt al Mănăstirii, membrii AMVVD – președintele AMVVD Marius Apostol împreună cu reprezentații sucursalei SUCEAVA, Dumitru Florea (președinte AMVVD SUCEAVA), Cezar Bordeianu și Vali Hrib (vicepreședinți AMVVD SUCEAVA) Davidel Dumitru și Gabriel Herdeș-Suceveanu (membru AMVVD SUCEAVA) – au adus un pios omagiu celui care timp de 47 de ani a domnit în Suceava, la Cetatea de Scaun.

După această activitate reprezentanții AMVVD au plecat spre Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci–Brusturi, acolo unde asociația are parteneriat de colaborare, fiind întâmpinați de starețul Siluan Antoci.

ONOARE ȘI RESPECT!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *