Membrii sucursalei Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități au continuat tradiția ca în preajma celor mai mari sărbători ale creștinilor, Crăciunul și Paștele să fie alături de o parte dintre veteranii de război din județul Alba.
Astfel, în Săptămâna Mare o echipă de militari veterani ai T.O. din garnizoanele Sebeș și Petrești au ajuns acasă la veteranul de război Gheorghe TAMAS – 99 ani din localitatea Daia Română, colegii noștri de la Batalionul 136 Ge. “Apulum” l-au vizitat pe veteranul de război Roman Iosif COZMA – 99 ani din cartierul Recea, iar alte două echipe au ajuns la veteranii de război Neculai VRABIE – 97 ani din Alba Iulia si Gheorghe HATEGAN – 99 ani din Oarda de Jos.
Distinșilor veterani le-au fost oferite pachete cu produse specifice de Paște, precum și produse alimentare de strictă necesitate.
Ne-am bucurat din nou că am avut șansa să fim în preajmă acestor oameni deosebiți, să le putem face o mică bucurie, să le urăm sărbători fericite și să îi asigurăm de întreaga noastră prețuire și recunoștință pentru tot ceea ce au făcut.
Sarbatori fericite si binecuvântate dragi veterani!!!
Astăzi, la împlinirea vârstei de 98 ani, am avut bucuria să îl sărbătorim pe dl.col.( rtr.) Gheorghe CRĂCIUN din localitatea Sebeș.
Alături de frumoasa familie a distinsului veteran, care îl înconjoară cu multă dragoste, au ținut să fie prezenți la acest frumos moment aniversar președintele sucursalei AMVVD Alba dl Daniel ALBU, primarul municipiului Sebeș- dl Dorin NISTOR și președintele filialei Alba a A.N.C.M.R.R col. (rtr.) Nicolae PANDURU. Aceștia i-au oferit diplome de excelență, un tort, o sticlă de șampanie iar din partea Consiliului Local Sebeș o sumă de bani.
Poveștile și amintirile depănate de sărbătorit ne-au fermecat pe toți cei prezenți iar optimismul său ne îndreptățesc să sperăm că vom fi împreună la cât mai multe aniversări.
La mulți ani fericiți și multă sănătate brav veteran!!!
,,Să fii militar era o mândrie! Să-ţi aperi ţara, cea mai mare onoare! “- Zaharia N. Ion
Se cuvine să dăm cinstire celor care în cel de-Al Doilea Război Mondial au îndurat greutăţile campaniilor din Est și din Vest și au avut zile pentru a se întoarce acasă, fiecare purtând în trup și în suflet răni grele, mai ales după ce lumea pe care o știau „se dusese pe pustii sub ofensiva Armatei Roşii’’.
Când ai 100 de ani și ești veteran de război, ţi se umple inima de bucurie când primești vizita celor care te respecta și sărbătoresc, așa că astăzi 02 aprilie 2022 pe o vreme superbă alături de numeroasa familie a a celui ce astăzi îi transmitem partea noastră de recunoștință.
În acest context, Asociația Națională a Veteranilor de Război Argeș alături de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Argeș a facut o vizită la veteranul de război ZAHARIA N. ION care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani (născut la data de 02 aprilie 1922).
La acest frumos eveniment a participat și viceprimarul comunei Beleți Negrești din județul Argeș.
Alături de noi au mai fost copiii, nepoții, strănepoții și stră-strănepoții, care iau urat multa dragoste un la mulți ani cu sănătate și fericire.
,,Te iubim tataie și îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru noi, iar ca veteran de război îi mulțumim lui Dumnezeu că ai supraviețuit, apărându-ți țara alături de mulți alți camarazi de război: tați, bunici și străbunici, din comuna noastră și din toată țara!’’ au fost cuvintele uneia dintre nepoate aflate la acest eveniment.
Cu această ocazie au fost înmânate diplomele aniversare din partea AMVVD Argeș – ANVR Argeș și oferite câteva cadourile alături de tradiționalul tort și șampanie.
La plecare ne-am promis că vom fi alături de venerabilul veteran și la anul și i-am urat încă odată un sincer și călduros LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE !
Astăzi am participat la funeraliile veteranului de război Gheorghe MOGA care a trecut la cele veșnice în data de 19.03.2022 la vârsta de 99 de ani. Acesta a fost înmormântat astăzi în municipiul Sebeș cu onoruri militare.
Garda de onoare a fost asigurata de militari din garnizoana Sebes.
„Maiorul (rtr.) Gheorghe MOGA s-a născut la 09.03.1923 în localitatea Ghirbom, iar la vârsta de 21 ani, la 22.05.1944 a fost încorporat la Alba Iulia la cavalerie. Instrucția de bază o face la Sebeș ca cercetaș. Participă la campania din cel de-Al Doilea Război Mondial și ajunge cu frontul până la Praga, în Cehoslovacia. În 1946 este lăsat la vatră și se întoarce acasă unde se confruntă cu sărăcia și greutățile acelor vremuri.” Figura și personalitatea luminoasă a distinsului veteran a fost evocată în alocuțiunile rostite de către domnul Dorin NISTOR, primarul municipiului Sebeș și de către col. (rtr) Nicolae PANDURU – presedintele ANCMRR Alba.
Din păcate promisiunea pe care i-am făcut-o în urmă cu două săptămâni la aniversarea zilei dumnealui de naștere că vom fi împreună la împlinirea centenarului de viață nu o să o putem onora. Drum lin, brav veteran!!!
„Să fii militar era o mândrie! Să-ţi aperi ţara, cea mai mare onoare!“ – vet.rzb. Brătoiu Gheorghe.
Au mai rămas în viaţă doar câţiva dintre eroii celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru că au avut puterea și norocul să supravieţuiască conflagraţiei, dar și trecerii nemiloase a timpului. În memoria lor, încă stăruie ororile pe care le-au trăit, dar și acestea vor dispărea încet-încet în negura uitării, așa că pentru Asociația Națională a Veteranilor de Război Argeș și Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Argeș, aniversarea unui veteran de război este mereu o bucurie deosebită, drept pentru care astăzi l-am sărbătorit pe distinsul veteran de război BRĂTOIU GHEORGHE care a împlinit venerabila vârstă de 100 ani.
Urmând tradiția aniversărilor, iată că și de această data Asociația Națională a Veteranilor de Război Argeș împreună cu Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Argeș au făcut ca acest eveniment unic în viața celui sărbătorit să fie aniversat împreună.
Din partea celor două asociații au participat președinții col.rtr. Țânțarcu Alexandru și plt.adj.pr.rtr. Dan Arsenescu, care au oferit cadouri și diplomele aniversare din partea asociațiilor.Alături de familie la acest eveniment a fost prezent și primarul orașului Tovoloveni- Argeș împreună cu reprezentanți ai urbei în care locuiește distinsul veteran.Veteranul de război Brătoiu Gheorghe s-a născut pe 19 martie 1922 în com. Colibași jud. Argeș.
Copilăria este traversată împreună cu cei doi frați și o soră pe plaiurile natale. După terminarea studiilor primare și gimnaziale este încorporat în cadrul Regimentului 46 Artilerie în anul 1941. Pleacă pe front în cadrul Diviziei 3 și luptă până la Odessa împreună cu armata germană.
După 23 august 1944 armata română trece de partea Uniunii Sovietice iar acesta pleacă de data aceasta cu rușii până la Praga pentru eliberarea acestui oraș de armata nazistă. Terminarea războiului îl prinde la Praga de unde se întoarce cu camarazii de front pe jos până în România, tot acest drum deosebit de greu l-a parcurs în aproape 4 luni de zile.În faţa noastră, veteranul de război, înconjurat de familie, navighează printre amintiri. Frânturi, atât au mai rămas. Cum se apropie de o imagine, dispare. Un nume aici, un sentiment acolo. Mici clișee ale memoriei pe care, dacă vrea să le atingă, dispar. Un singur episod revine, iar și iar, în mintea veteranului. Orice fir al amintirilor ar apuca, ajunge în același loc. A stat faţă în faţă cu moartea și a scăpat. A supravieţuit de fiecare dată. Singura bătălie dispus să o piardă este cea cu timpul. Dar nu depune, încă, armele ,,vreau ca și la anul să fiți prezenți cu mine la 101 ani,, a spus distinsul veteran de război.
„Să fii militar era o mândrie! Să-ţi aperi ţara, cea mai mare onoare!“ – spune cu greutate, dar și cu mândrie acesta.
Este credinţa care l-a călăuzit întreaga perioadă a războiului și l-a făcut să treacă mai ușor peste greutăţi. „Să nu uităm“ este îndemnul celor care au luptat pentru ţara noastră, care au supravieţuit frontului .
Pentru faptele de arme săvârșite în perioada războiului, a fost decorat cu Medalia „Bărbăţie şi Credinţă“, precum și cu Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945.
La final ne-am luat la revedere urându-i un călduros și sincer LA MULTI ANI , dar și cu promisiunea ne a ne revedea la anul viitor.
Președinte interimar A.M.V.V.D. Argeș Dan Arsenescu
Astăzi ne-am aflat în mijlocul familiei veteranului de război Gheorghe MOGA din localitatea Sebeș pentru a-l sărbători la împlinirea venerabilei vârste de 99 ani. La acest eveniment deosebit, cu o incarcatura emotionala aparte au participat domnii Dorin NISTOR – primarul municipiului Sebeș , col.( rtr.)Nicolae PANDURU- președintele filialei Alba a A.N.C.M.R.R. ,col.(rtr.) Eugen PAPES – președinte A.N.V.R. filiala Alba, preot militar lt. col.( r ) Ioan CARPINISAN veteran al T.O ,membru al sucursalei Alba a A.M.V.V.D. și plt. adj. Ioan SABAU- reprezentantul C.M.J. Alba.
Maiorul (rtr.) Gheorghe MOGA s-a născut la 09.03.1923 în localitatea Ghirbom, iar la varsta de 21 ani, la 22.05.1944 a fost încorporat la Alba Iulia la cavalerie. Instrucția de baza o face la Sebeș ca cercetaș.
Participă la campania din cel de-al doilea război mondial și ajunge cu frontul pana la Praga, in Cehoslovacia. În 1946 este lăsat la vatră și se întoarce acasă unde se confruntă cu sărăcia și greutățile acelor vremuri.
Ne-a mărturisit ca nu si-a pierdut niciodată credința în Dumnezeu, lucru care l-a ajutat să depășească toate dificultățile pe care viața i le-a scos în cale.
La mulți ani fericiți și multă sănătate brav veteran Gheorghe MOGA!!!
Azi, 28 februarie 2022, cu ocazia împlinirii a 108 ani, am vizitat familia domnului locotenent-colonel (rtr.) Herțoiu Constantin, din localitatea Cîineni, județul Vâlcea, pentru a-i înmâna veteranului de război al României o diplomă aniversară și un cadou din partea AMVVD Sucursala Vâlcea.
Am fost primiți cu căldură de numeroasa familie a veteranului care, peste scurt timp, va număra nu mai puțin de 13 strănepoți. Famila domnului Herțoiu Constantin nu este doar numeroasă ci este reprezentată de oameni frumoși, cu atitudine, animați de principii morale sănătoase, oameni puternici și luptători cu vicisitudinile vieții, oameni care nu se lasă înfrânți de nici o dificultate ivită în cale.
Nu poți să nu îl vezi în ei pe veteranul nostru, care lasă moștenire familiei tot ce a avut mai bun țara aceasta – patriotismul unor oameni care și-au iubit patria mai presus de propria lor viață.
De sub povara celor 108 ani, veteranul nostru găsește puterea să ne mai transmită un mesaj emoționant, recitând o strofă din imnul național al României.
Câtă dragoste de patrie trebuie să fie în acești titani ai istoriei!
Orice poate fi uitat, orice poate fi trecut cu vederea, dar simbolurile naționale ale țării rămân veșnic în sufletele celor care au fost dispuși la sacrificiul suprem pentru apărarea integrității și libertății acesteia.
Cu adâncă recunoștință și profund respect îi urăm veteranului de război Herțoiu Constantin: LA MULȚI ANI!
Slabu Gabriel, președinte AMVVD sucursala Vâlcea
Acest site folosește Cookies. Află mai mult în "Politica de confidentialitate".
Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți.. Setari CookieACCEPTARE
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.