Monthly Archives: august 2022

14 posts

LA MULȚI ANI, MARINARI!

În fiecare an, la 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române, odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Sărbătorită pentru prima dată pe data de 15 august 1902, la bordul crucișătorului „Elisabeta”, Ziua Marinei Române a ajuns anul acesta la cea de-a 120-a aniversare, iar navele simbol sunt deschise pentru public și vor defila spre bucuria celor care vor fi prezenți la malul mării.
An de an, sărbătoarea marinarilor s-a dezvoltat prin îmbinarea elementelor tradiționale marinărești cu aspectele diferitelor etape de dezvoltare ale Marinei Militare Române. Fiind o sărbătoare civilă şi militară, marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare şi religioase organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Forțele Navale Române a organizat numeroase evenimente la Constanța, centrul de greutate al manifestărilor, precum și la București, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și Bicaz.
Amintim că, spectacolul de artificii, lansate de pe mare, va fi asigurat de către Primăria Municipiului Constanța și va încheia manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române.

PE DEALU COȘNA, NE-AM OMAGIAT OSTAȘII CĂZUȚI LA DATORIE SUB DRAPELUL ȚĂRII

Dimineața zilei de 12 august 2022, ora 9.30.

La 784,3 m altitudine, pe Dealul Coșna, locul unde s-a dus lupta în Primul Război Mondial, în anul 1917, ce a reprezentat unul dintre momentele cheie ale celei de-a treia Bătălii de la Oituz, acolo unde acum se află ANSAMBLUL MONUMENTAL COMEMORATIV, ridicat în memoria ostașilor căzuți la datorie, a fost împânzit de militari, veterani ai teatrelor de operații, adulți și copii. Se adună cu toții.

Sute de cetățeni împreună cu reprezentanți ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sf Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” din Bacău, București, Vrancea, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui și Miercurea Ciuc, reprezentanți ai Primăriei Pârgărești, ai Asociației Prospectorii Istoriei, ai Asociației Regimentul 15 Infanterie, de reprezentanți ai Statului Major al Apărării, ai Filialei Iași ai Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand”, reprezentanți ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Bacău, reprezentanții Grupului de acțiune „Ansamblul Monumental Coșna”, dar și de reprezentanți ai Ambasadei Republicii Franceze în România, Ambasadei Republicii Federale a Germaniei în România au poposit să cinstească memoria ostașilor români care și-au jertfit viața pentru țară, sub drapelul României.

Ora 10.00, începerea evenimentului printr-un ceremonial militar și religios.
S-a intonat IMNUL NAȚIONAL și a început slujba religioasă de pomenire a eroilor oficiată de preoți ai bisericilor ortodoxe și romano-catolice. Au urmat alocuțiunile organizatorilor și ale oficialilor prezenți la eveniment ce au evidențiat faptele de vitejie și exemplele de curaj, datorie împlinită și iubire față de țară și depunerea coroanelor de flori, ceremonia s-a încheiat cu defilarea militarilor pe acordurile Muzicii Militare a Garnizoanei Bacău.

După mai bine de 2 ore de ceremonial au urmat momentele mult așteptate de comunitate, de copiii prezenți: exercițiile demonstrative. Spre bucuria celor prezenți, zona Coșna a fost survolată de aeronave de la Baza 95 Aeriană, din Bacău, IAR-99 Șoim și IAR 330 SOCAT.

A urmat coborârea în rapel a veteranilor de la Batalionul 53 Comando, unde la manșa elicopterului s-a aflat chiar comandantul de la Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, comandorul Ioan Mischie, iar la turnul de control, un membru AMVVD Bacău.
Un alt punct de atracție a fost zona în care AMVVD Bacău a expus replici ale obiector de luptă și vesta de protecție a celor de la Forțe pentru Operații Speciale ce a fost purtată de către militari în teatrele de operații din Afganistan.

 La final, ca în fiecare an, în tranșeele reconstituite pe locul în care s-au dat bătălii acum peste 100 de ani a fost recostituit un moment de luptă de pe Dealul Coșna, realizat de către membrii Asociației „Tradiția Militară”, echipați cu uniforme și arme specifice perioadei din Primul Război Mondial.

Mulțumim și pe această cale edilului Comunei Pârgăreşti, domnul Gheorghiță Marius Gabriel, pentru invitația de a ne afla printre organizatori și, așa cum v-am obișnuit, AMVVD Bacău împreună cu sucursalele din zona Moldovei – Vrancea, Botoșani, Iași, Neamț – și sucursala AMVVD Miercurea Ciuc au reușit să se mobilizeze și să realizeze momente de neuitat la noutatea evenimentului. Celor care cred și au fost alături de AMVVD, prin reprezentanți: Fundația „General Grigore Baștan”, Cătălin Bejan și Dorin Bejenaru de la televiziunea „DeBacău”, poetului Florin Sava, dar nu în ultimul rând, MApN pentru încrederea acordată asociației, pentru toate aprobările primite. ONOARE ȘI RESPECT!

Din mari străbuni ne tragem, noi, Neamul Românesc
Și-n cumpene de vremuri, prin zgomotul lumesc,
Arareori ne facem vreun timp curat și sfânt
Să ne-onorăm strămoșii prin faptă și cuvânt…

Azi haideți dar cu toții, pe cei trecuți la Ceruri
Să-i onorăm aievea prin sfinte adevăruri
Și-apoi prin tot ce suntem, în fiecare ”azi”,
Să bucurăm bătrânii ce încă ni-s rămași…

Că-i drept să-i recunoaștem cu dragul cuvenit
Pe cei ce ne-au dat darul cel mai neprețuit,
Pe cei ce ni-s părinți, bunici și străbunici,
Mari suflete din care… noi suntem ”azi” și-”aici”!

(Fragment din poezia „EROI ȘI SFINȚI”, autor Florin Sava)

Amintim că, Ansamblul Monumental ridicat pe Dealul Coșna are și rolul de a evidenția solidaritatea și respectul acordat militarilor francezi care s-au jertfit alături de trupele române pentru izbânda comună în Marele Război. Prima cruce a Ansamblului este dedicată memoriei ostașilor români, iar cea de-a doua cruce este înălțată pentru locotenentul erou Paul Édouard Berge din Misiunea Militară Franceză, căzut eroic în luptele de pe Dealul Coșna pe 10 august 1917, în fruntea militarilor din Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”.

De ce Dealul Coșna?

„Pentru că acest obiectiv reprezenta, potrivit aprecierii adversarilor, „ultima redută a înaintării germane spre Moldova”. Printre comandanții trupelor germane de elită aduse în acest sector (Alpenkorps, Regimentul Württenberg) se afla și locotenentul Erwin ROMMEL, viitorul feldmareșal din cel de-al Doilea Război Mondial. Dealul Coșna, alături de rezistența la Măgura Cașinului, Dealul Cireșoaia și alte locuri din zonă, este aliniamentul unde jertfa și eroismul Armatei Române au înfrânt ambițiile invadatorilor sub deviza „Pe aici nu se trece !”, alăturăndu-se în mod strălucit victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au asigurat supraviețuirea statului roman și premisele înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.” conform historia.ro

Dealul Coșna (784,3 m altitudine maximă este o structură anticlinală care face parte din Munții Nemira. Lupta dusă în Primul Război Mondial în anul 1917 pentru stăpânirea acestei înălțimi (lupta de la Coșna) a reprezentat unul dintre momentele cheie ale celei de-a treia Bătălii de la Oituz.

Bătălia de la Oituz (1917)

A Treia Bătălie de la Oituz a fost o confruntare militară complexă desfășurată între armata română sprijinită de trupele Republicii Ruse, împotriva trupelor germane și austro-ungare, în timpul campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial. Bătălia – purtată în perioada 26 iulie/8 august – 9/22 august 1917 s-a desfășurat pe axele principale ale văilor Slănicului, Oituzului și Cașinului din județul Bacău și a avut ca scop strategic – de partea Puterilor Centrale pătrunderea în valea Trotușului spre Onești și apoi spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu armatele amice aflate în ofensivă la Mărășești, iar de partea României pe acela de apărare și de menținere a liniei frontului.

Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşniciei porţi
Să aducem iarăşi jertfa ne’ntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacăra cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.

(Versuri din poezia „Eroi au fost, eroi sunt încă!” de Zorica Lațcu)

EROI AU FOST, EROI SUNT ÎNCĂ

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sf Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Bacău vă invită la ANSAMBLUL MONUMENTAL DE PE DEALUL COȘNA, județul Bacău, pentru a participa la CEREMONIALUL MILITAR RELIGIOS  anual organizat în vederea cinstirii memoriei ostașilor români care s-au jertfit sub drapelul României, vineri, 12 august, începând cu ora 10.00.

Aflată pentru prima dată la acest eveniment, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sf Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Bacău alături de organizatori, de Primăria Pârgărești, de Asociația Prospectorii Istoriei, de Asociația Regimentul 15 Infanterie, de Statul Major al Apărării, de Filiala Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand”, aduce un omagiu tuturor eroilor acestui neam, în primul rând, eroilor căzuți în luptele din Primul Război Mondial, dar și camarazilor ce au plătit tributul suprem sub DRAPELUL ROMÂNIEI, luptând în teatrele de operații.

Prin implicarea președintelui sucursalei AMVVD BACĂU, Raul Simion, după slujbele religioase și alocuțiuni, depunerile de coroane și jerbe de flori la Ansamblul Monumental, zona Coșna va fi survolată de aeronave ale Bazei 95 Aeriană, din Bacău, și ale Bazei 90 Transport Aerian, din Otopeni.

La eveniment vor mai fi prezenți pe lângă reprezentanții Statului Major al Apărării și reprezentați ai Grupului de acțiune „Ansamblul Monumental Coșna”, ai Ambasadei Republicii Franceze în România, ai Ambasadei Republicii Federale a Germaniei în România și Statului Major al Apărăriietc și, va avea loc defilarea structurilor militare prezente.

Ca în fiecare an, la final, în tranșeele reconstituite pe locul în care s-au dat bătălii acum peste 100 de ani va fi prezentat un moment de luptă, realizat de Asociația „Tradiția Militară”.

Amintim că, „Ansamblul Monumental ridicat pe Dealul Coșna are și rolul de a evidenția solidaritatea și respectul acordat militarilor francezi care s-au jertfit alături de trupele române pentru izbânda comună în Marele Război. Prima cruce a Ansamblului este dedicată memoriei ostașilor români, iar cea de-a doua cruce este înălțată pentru locotenentul erou Paul Édouard Berge din Misiunea Militară Franceză, căzut eroic în luptele de pe Dealul Coșna pe 10 august 1917, în fruntea militarilor din Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”. Dealul Coșna reprezintă, potrivit aprecierii adversarilor armatei române, ,,ultima redută a înaintării germane spre Moldova”. Printre comandanții trupelor germane de elită aduse în acest sector (Alpenkorps, Regimentul Württenberg) se afla și locotenentul Erwin Rommel, viitorul feldmareșal din Al Doilea Război Mondial. „Dealul Coșna, alături de rezistența la Măgura Cașinului, Dealul Cireșoaia și în alte locuri din zonă – spune directorul Filialei Iași a Muzeului Militar Național, col. (r) dr. Dan Prisăcaru -, este aliniamentul unde jertfa și eroismul Armatei Române au înfrânt ambițiile invadatorilor sub deviza «Pe aici nu se trece!», alăturându-se în mod strălucit victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au asigurat supraviețuirea statului roman și premisele înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”.În anul 2023, Ansamblul Monumental de pe Dealul Coșna va fi completat cu cea de-a treia Cruce Comemorativă, precum și cu o Placă de Onoare pe care va fi inscripționat următorul text: ,,Onoare și respect ostașilor căzuți la datorie pentru țara lor, în această zonă, în confruntările armate din anii 1916-1918”, scrie jurmalistul băcăuan Petru Done.

Mulțumim, și pe această cale, MApN pentru încrederea acordată asociației, pentru toate aprobările primite.

ONOARE ȘI RESPECT!

Sute de români au comemorat 100 de ani de pelerinaj de la luptele de la Tabla Buţii

Astăzi, 6 august 2022, delegația AMVVD Prahova formată din Manta Norocel Florin– președinte, Sârghie Octavian , Jianu Victor , Vișan Elena, dar și cu reprezentați de la ANVR (dintre care îl amintim pe președintele ANVR Nicolae Vicol) a fost prezentă la ceremonialul militar și religios prilejuit de comemorarea eroilor căzuți la Tabla Buții în Primul Război Mondial alături de militari din cadrul Bazei 2 Logistică VALAHİA, studenți de la  Academia Forțelor Aeriene HENRI COANDĂ și oficiali ai județului Prahova.  însumând o manifestare cu sute de români.  Sute de români au participat în localitatea Ceraşu la ceremonia de comemorare a eroilor.

Amintim că, încă din anul 1922, la Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii, unde  sunt înmormântați atât ostaşi români cât și străini s-au organizat  pelerinaje anuale în ziua de 6 august, când este sărbătorită de creștini  şi ,,Schimbarea la față, care a devenit astfel un prilej de ceremonial militar, religios și civil, în amintirea acelor evenimente.

De organizarea acestui frumos eveniment, la care AMVVD Prahova a fost invitată, s-a ocupat edilul Primăriei Cerașu și a avut loc la monumental de la cimitirul militar care adăpostește mormintele soldaților români și străini participanți la luptele pentru apărarea trecătorii de la Tabla Buții și care amintește de jertfa Armatei Române.  

Începând cu ora 7.00 s-au adunat în fața Primăriei Ceraşu și s-au deplasat împreună spre monumentul de la Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii.

Pasul Tabla Buţii este o trecătoare montană la înălţimea de 1400 metri şi leagă Valea Teleajenului de Valea Buzăului.  În bătălia pentru trecători dintre armatele române şi cele germane, în această zonă au avut loc lupte grele în august-octombrie 1916. După pierderi semnificative de ambele părţi, armata germană este respinsă, alungată până la intarea în Vama Buzăului, unde românii obţin o nouă victorie. Așadar, parcurgerea drumului către Tabla Buţii reprezintă şi parcurgerea simbolică a unui drum istoric trebuie să ne amintească de jertfa înaintaşilor noştri pentru libertatea şi demnitatea poporului român.

Ora 7.40  începerea ceremonialului care a debutat cu slujba de pomenire şi cinstire a eroilor după care au urmat alocuţiuni ale oficialităţilor locale şi judeţene, iar apoi depuneri de coroane la monumentul eroilor, la sfârșit a avut loc și un mic program artistic. Evenimentul a durat până aproape de orele 13.00.

ONOARE ȘI RESPECT!

Început de lună cu noi hotărâri

O nouă sedință a Consiliului Director al Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” a avut loc pe 04.08.2022, la sediul asociației.

Au fost dezbătute mai multe subiecte și s-au stabilit următoarele activități ce se vor desfășura atât la centru, cât și în țară. S-au abordat subiecte de modificări legislative precum necesitatea completării Ordinului Ministrului Apărării Naționale numărul M.161/12.09.2018, republicat, pentru stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, cu reprezentare la nivel național, care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare, sau la identificarea de soluții optime de finanțare/parteneriat prin fondurile propuse a fi alocate de Ministerul Investiților și Proiectelor Europene pentru realizarea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 (P.O.I.D.S.) în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (A.N.P.D.) sau alți parteneri , dar și organizatorice.

Printre ele subliniem activitățile de la sucursalele Mureș, Galați, Bacău din următoarele luni și reînceperea efectuării de vizite în sucursalele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, începând cu luna septembrie, în scopul soluționării pe plan local a necesităților apărute în desfășurarea activităților, precum și întărirea coeziunii cu membrii sucursalelor asociației și autoritățile publice locale.

Alte subiecte dezbătute în cadrul sedinței CD AMVVD au fost numirile în funcția de președinte interimar a sucursalelor Ialomița și Turda a domnilor Dan-Florin NEAGU și Marius LUNCAN.

După ore bune de dezbateri și hotărâri la sfârșitul ședintei s-a povestit despre frumoasa activitate ce a avut loc la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani cu tinerii instituționalizați, beneficiari de măsură de protecție/plasament în cadrul serviciilor sociale componente ale Centrului teritorial pentru Protecția de tip familial Roșiori de Vede, Teleorman, din cadrul Departamentul de Asistență Socială „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din orașul Roșiori de Vede, Episcopia Alexandriei și Teleormanului, o activitate ce a lăsat mulțumire în sufletele familiei AMVVD și a micilor participanți.

S-a dovedit că familia AMVVD, acum mai mult ca niciodată, este mai unită, mai puternică și mai hotărâtă să aducă în sufletele tuturor o mică speranță de mai bine.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI, ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII, ÎMPREUNĂ REALIZĂM ÎMPLINIRI!

La mulți ani, veteranului mr.(rtr.) Popa Neculai!

Delegația AMVVD VRANCEA formată din veteranul TO plt.maj. Marius Barbu – președinte sucursală, sg.maj. Veronica Mustață și caporalul Puiu Mihai l-au vizitat pe ultimul veteran de război al comunei Pufești, Vrancea, mr.(rtr.) Popa Neculai, pentru a-l sărbători și a-i ura LA MULȚI ANI, la împlinirea venerabilei vârste de 96 ani.

Acesta s-a născut la 1 august 1926, în comuna Pufești, (Vrancea), fiind al 9-lea copil din cei 10 frați. A fost „luat cu arcanul” în armata la vârsta de 20 de ani, plecând de acasă doar în cămașă și izmene. Tatăl său i-a adus restul hainelor, la Adjud.

Veteranul de război ne este o persoană dragă care are de povestit părți de istorie pentru că, păstrează încă vii în memorie urmele războiului. A luptat împotriva rușilor el cărând obuze pentru tancuri, cu carul pentru tancuri. Își amintește de acea perioadă și spune: „cei mai răi au dost rușii, în perioada aceea… și nemții au fost răi, dar nu ca rușii”..

După lăsarea la vatră se căsătorește, cu „șefa peste toate femeile din fostul CAP” și își mărește familia cu 4 copii, 3 băiți și o fată. Devine contabil șef în tot Adjudul și Mărășeștiul… La scurt timp, Partidul l-a făcut gestionar peste o cooperativă de producție.

Mulțumim din suflet veteranului de război mr.(rtr.) POPA NECULAI pentru exemplul și lecția de viață pe care ne-o oferiți!

Vă promitem că vom fi alături de dumneavoastră și anul viitor pentru a vă sărbători!

AMVVD vă urează, și pe această cale, un sincer și călduros LA MULȚI ANI, și multă sănătate brav veteran!

ONOARE ȘI RESPECT!

IMNUL SUFLETELOR

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) a hotărât cu ceva timp în urmă să organizeze pentru tinerii intituționalizați, beneficiari de măsură de protecție/plasament în cadrul serviciilor sociale componente ale Centrului teritorial pentru Protecția de tip familial Roșiori de Vede, Teleorman, din cadrul Departamentul de Asistență Socială „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din orașul Roșiori de Vede, Episcopia Alexandriei și Teleormanului  o mini vacanță plină de activități, în mare parte, cu specific militar.

De această dată, activitatea a fost una în care câțiva membri A.M.V.V.D. au combinat sufletul și dorința de a oferi cu cinstirea credinței și a meseriei pe care au îmbrățișat-o ani buni, jurând credință și apărarea păcii, chiar și cu prețul vieții.

O ediție junior în care toți au avut un rol, un rol de părinte sau de copil, un rol de militar sau de artist. Au avut trei zile de „luptă” cu tristețea și amărăciunea vremurilor pentru a câștiga războiul și a sădi mulțumirea în sufletele tuturor, în egală măsură.    

PRIMA ZI, începutul îmbrățișărilor de neuitat

A.M.V.V.D.  vineri, 28 iulie 2022, a primit, în curtea Centrului de Refacere și Recuperare pentru Veterani (C.R.R.V.), de lângă Mănăstirea Dealu, 29 de tineri intituționalizați, de la Centrul teritorial pentru Protecția de tip familial Roșiori de Vede, Teleorman, pentru a le oferi 3 zile de neuitat, cu program încărcat, cu lecții de patriotism, cinstirea Imnului Național, prim-ajutor sau supraviețuire în caz de necesitate,  armată și folosirea unei arme pentru a trage la țintă, expunerea în câteva rânduri a ceea ce au învațat despre  istorie, armată și veteranii T.O. Le-au arătat exponatele din curtea C.R.R.V. și le-au explicat fiecare fotografie de pe panouri. După aceea, ajutați de edilul Primăriei Aninoasa, au vizionat un film la Centrul Cultural Aninoasa și spre final vizitarea și cazarea la Mănăstirea Viforâta.

ZIUA IMNULUI – „Imnul sufletelor”

A urmat ziua de 29, sărbătorirea Zilei Imnului Național, o zi plină de emoții și păreri. Toți au avut un rol. Tinerii au purtat drapelul pe umeri aducându-l în fața veteranilor. Alături de primarul comunei Aninoasa, Vlăduț Nicolae, copiii, veteranii, educatorii îndrunători, duhovnicul adolescenților și toți cei care au fost prezenți în curtea C.R.R.V-ului au cântat Imnul și au ascultat micii artiști recitând poezii. Într-un timp scurt, împreună, au reușit să creeze o activitate ce nimeni nu o poate uita. „Pentru mine Ziua Imnului înseamă mândria de a fi român. (…) Astăzi, pentru prima dată am participat la festivitatea Zilei Imnului Național. A fost o zi plină de emoție și m-am simțit important în adâncul sufletului meu (…)”

A existat dorința de a arăta că doar împreună, cu iubire, putem avea un trai mai bun, putem să ne respectăm valorile naționale, istoria, imnul și tricolorul, copiii și eroii acestui neam. Împreună putem să construim, putem să păstrăm onoarea și respectul tuturor generațiilor. „Sunt mândru că am putut să recit câteva rânduri. Am avut mari emoții. Am văzut cu eu, copil, sunt privit cu iubire ca un artist”  

Apoi a fost lecția de prim ajutor, o lecție predată de un veteran al teatrelor de operații în care un „copil supraviețuitor al vremurilor” a concluzionat: „(…) Forțele Armate Române mă fac să mă simt în siguranță (…) Am încredere în militari (…)”

  Au urmat vizitele la Curtea Domneasca, Turnul Chindiei, Grădina Zoologică și o plimbare pe lângă Lacul Chindia din Târgoviște. Ne-am întors la C.R.R.V. iar seara a fost focul de tabără.

 ULTIMA ZI – emoții , entuziasm și lacrimi

Cu ajutorul Asociației Ghost Regiment, copiii au avut parte de un concurs AIRSOFT. Au ascultat cu atenție instructajul și au învătat să țină o armă în mână, să tragă la țintă.  Echipa de instructori airsoft a pregătit tintele și s-a dat startul concursului mult așteptat.

Între timp unii tineri finalizau lucrările pentru concursul de referate și lucrări istorice. Timpul se scurgea cu repeziciune…. A urmat premierea pentru cele două concursuri și ultima masă împreună cu veteranii din A.M.V.V.D. Se apropia despărțirea. Cel mai greu lucru! S-au făcut fotografii, au fost îmbrățișări și lacrimi. „Cum să nu fiu trist când mă gândesc că trebuie să mă întorc acolo. Aș vrea să rămân aici cu voi.”, „la anul am să vin să vă vizitez, îmi permiteți?”, „plâng pentru că nu o să mai fim împreună. Vă iubesc!”

Bucuria s-a transformat în tristețe. În curtea centrului s-a instalat liniștea. O liniște apăsătoare. O liniște care doare, doare al naibii de tare. De ce viața este atât de crudă? De ce nu avem puterea să facem mai mult pentru copiii acestui neam?

Purtăm în suflete răni adânci… răni ale războiului și ale neputinței. Oare vom avea unde și cum să le tratăm, vom găsi vindecarea?

Până să găsim rezolvare spunem doar că ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI și, nu uitați, camarazii (prietenii) nu lasă pe nimeni în urmă!

AMVVD mulțumește, și pe această cale, edilului comunei Aninoasa – Vlăduț Nicolae și maicii starețe de la Mănăstirea Viforâta – , preotului PALAMARU GABRIEL – SIMEON de la Parohia Prodromița „Sf. Ierarh Calinic Cernicanul” educatorilor îndrumători GABI ELISABETA MIRICĂ, IRINA DINU și MARIAN PITICU   pentru că ne-au fost alături și ne-au înțeles, dar și celor 29 de copii intituționalizați, beneficiari de măsură de protecție/plasament în cadrul serviciilor sociale componente ale Centrului teritorial pentru Protecția de tip familial Roșiori de Vede, Teleorman, din cadrul Departamentul de Asistență Socială „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din orașul Roșiori de Vede, Episcopia Alexandriei și Teleormanului care ne-au oferit zâmbete, căldură, iubire și clipe de neuitat.

Rânduri pentru voi, urmașii noștri – nu uitați să învățați din fiecare lecție.

Trăiești viața așa cum îți dorești și înveți din fiecare lecție. Te atașezi, îndrăznești mai mult sau mai puțin, dar de fiecare dată îți dorești să fii un om împlinit.

Începi împreună cu ei să clădești. Reușești să faci ce ți-ai propus și să te bucuri pentru reușită. Apoi vine ziua când trebuie să decizi pentru ultima dată.  O zi grea care îți lasă un gol în suflet pentru că ai vrea ca toți să fie câștigători, în sufletul și mintea ta așa sunt. Încerci să-ți ușurezi situația și lași pe alții să hotărască. Oare e cinstit?

Ai trăit o poveste și știi că ai trăit această poveste cu mulțumiri sufletești. În ultima zi, realizezi că vine un sfârșit pe care nu-l vrei. Tristețea îți cuprinde sufletul, dar nu poți să lași să se vadă. Ai învățat acum câțiva ani, de la militarii veterani din A.M.V.V.D., că oricât de dureros ar fi trebuie să mergi înainte. Îți înghiți lacrimile durerii, strângi din dinți și zâmbești. Doare, dar fii sigur/ă că după asta vine un nou început.

De asta vor fi sfârșituri și vor fi începuturi. Vei spune că sunt emoții și sunt oameni, că sunt trăiri și lucruri pe care nu ai cum să le uiți. Viața este o continuă provocare, e un cerc al experiențelor pe care vrei din când în când să-l remodelezi, să-l transformi și să-l fixezi pentru totdeauna.

 Sfârșiturile însă sunt și ele bune la ceva: te fac să gândești altfel, să evoluezi, să te atașezi mai mult, să fii tu.

Ești atipic/ă și răzvrătit/ă. Nu asculți ordine și ești necontrolabil/ă, ești căpos/ă și direct/ă. Și astea nu sunt calități pentru oamenii care au reușit să se lase modelați de un sistem militar.

Îți dai seama că ești puțin diferit și că nu înțelegi anumite lucruri. Nu le înțelegi pentru că libertatea vieții trăite este altfel decât a lor. Ai în minte și în suflet același scop, dar gândirea-i diferită.

De câteva zile mă macină un gând. Mă trezesc și-l am în cap. Sunt tulbure și fără energie. Încerc să gândesc și să mă urnesc și totuși acel gând nu-mi dă pace. De ce ne este atât de neîndurat să alegem simplu, omenește, cu sufletul?

Uităm de cele mai multe ori că simpla calitate de OM, scoate la iveală ființa aceea luminoasă, bună, tandră, pe care de multe ori o ascundem cât mai departe de ochii celorlalți, probabil de frica de a nu fi considerat prost. Da, de frica de a nu părea sensibili. Ne-am închis de bună voie în cușca din care nimeni în afară de noi nu ne poate da drumul vreodată.

Unii dintre noi mai avem o boală numită speranță. În ziua de mâine, în mai bine, în mai frumos… Dar pentru asta trebuie să facem ceva, să ne mișcăm toate degetele, să ne mișcăm mâinile, picioarele, corpul și să facem ce avem de făcut nemaiașteptând nimic de la nimeni.

Dacă vrem frumos nu este suficient să ne oprim să admirăm ceva, ci trebuie să creăm la rândul nostru frumos. Trebuie să deschidem ochii și să iubim!

Un singur gând de lumină schimbă totul. Un singur zâmbet aduce liniște și fericire, iar totul prinde viață.

Și, totuși, de noi depinde pasul următor pentru că viața este o poveste. Pentru că fiecare poveste are un sfârșit.

 În viață însă, fiecare sfârșit are un nou început! 

P.S. – acest titlu aparține unui copil intituționalizat de la Centrul teritorial pentru Protecția de tip familial Roșiori de Vede, Teleorman, din cadrul Departamentul de Asistență Socială „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”.