AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

AMVVD continuă demersurile pentru promovarea și susținerea drepturilor veteranilor şi Centrul de recuperare și refacere pentru Veteranii

DISTRIBUIE

Astăzi pe agenda președintelui Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic – Dimitrie Izvorâtorul de Mir” s-a aflat și întâlnirea de lucru cu președintele Senatului României, domnul Nicolae Ionel Ciucă, la sediul instituției garant al respectării intereselor cetățenilor.
Echipa ce l-a însoțit pe președintele AMVVD, Marius Apostol, la această activitate deosebit de importantă a fost compusă din secretarul general, Florin Tutunaru, vicepreședintele coordonator, Cristian Guștere și președintele sucursalei Prahova, Manta Norocel.
Subiectele abordate pe timpul discuțiilor au vizat respectarea drepturilor veteranilor, fie ei în activitate sau în rezervă, asigurarea unor condiții de viață demne, prin asigurarea unor venituri care să ofere condiții decente de trai, atât celor care și-au riscat viața pentru interesul suprem al țării, cât și urmașilor veteranilor răniți sau decedaților și al văduvelor acestora.
Activitatea desfășurată de AMVVD și preocuparea pentru promovarea intereselor veteranilor TO și promovarea imaginii acestora în societate a fost apreciată deschis de domnul senator Nicolae Ciucă, iar achiziționarea pensiunii ,,Clubul Veteranilor” se înscrie în acest registru, oferind veteranilor TO posibilitatea de a petrece clipe de liniște, într-un mediu cu o încărcătură spirituală specială, dată de vecinătatea mănăstirii „Dealu” din Târgoviște, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități fiind singura asociație care a avut curajul unei asemenea inițiative.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat și propunerile AMVVD privind introducerea în cadrul legislativ a prevederii privind scutirea veteranilor TO de la plata impozitului pe mijloacele de transport, mărirea cuantumului îndemnizației de veteran al teatrelor de operații și emiterea legitimațiilor de veteran TO pentru personalul MAI care beneficiază de acest drept în condițiile legii.
„Bineînțeles că solicitarea sprijinului pentru continuarea lucrărilor și finalizarea „Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani” Târgoviște a constituit subiectul central al întâlnirii. Domnul senator Nicolae Ciucă, președinte al Senatului României, a asigurat echipa AMVVD că susține în parcursul ei legal, alocarea de fonduri și continuarea lucrărilor la CRRV până la finalizarea acestui obiectiv deosebit de important pentru veteranii suferinzi de pe urma evenimentelor intense la care au fost parte în teatrele de operații. Apariția senzației de dezicere și abandonare față de aceștia de către societate și apoi autoizolarea, mai ales atunci când pe timpul acțiunilor militare veteranii au pierdut părți din corpul lor, dar și în situația în care veteranii care au dobândit simptomatica sindromului de stres post traumatic complex fără a o conștientiza, sunt câteva situații cu care veteranii teatrelor de operații se confruntă adesea.” – președintele AMVVD, Marius APOSTOL, militar veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.

Respect pentru Veterani!
Onoare și Respect!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.