AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

AMVVD este prezentă la întâlnirea de iarnă a membrilor asociațiilor locale ale militarilor rezerviști din SAOPSN, cu participarea omologilor din Serbia și Ungaria, organizată de ANCMRR-MAI Timișoara

DISTRIBUIE

Sucursala A.M.V.V.D. din Timișoara dezvoltă relații și sprijină atât Asociația Națională a Veteranilor din România și toate asociațiile militarilor în rezervă și retragere locale.  O relație specială o avem cu colonelul (rz) Dragoș Dumitrașcu, președintele A.N.C.M.R.R. din M.A.I. Timișoara și membru susținător AMVVD, care ne-a adresat invitația de a participa în data de 17.12.2022,  la o activitate de lucru, cunoaștere, închegare și socializare la care au participat împreună cu familiile, membrii ai asociațiilor militarilor în rezervă și retragere din Timișoara, precum și din șapte structuri asociative din Serbia și Ungaria astfel: Asociațiile Polițiștilor Pensionari din Novi Sad, Šabac, Bečej și Zrenianin (Serbia) respectiv membrii ai Asociațiilor Polițiștilor Pensionari din Szeged  și Gyula (Ungaria). De asemenea, Asociația Națională a Veteranilor din Poliție – Ungaria a fost reprezentată de generalul Dr. Havasi Zoltan. Sucursala din Timișoara a AMVVD, a fost prezentă prin vicepreședintele Vartolomei Mihail-Sorin.

Activitatea a fost deschisă prin cuvântul de bun venit al gazdei, care ne-a invitat să păstrăm un moment de reculegere în memoria celor care și-au pierdut viața pe timpul revoluției române din decembrie 1989, pentru câștigarea drepturilor și libertăților.

Pe timpul activității, A.N.C.M.R.R.-M.A.I. Timișoara a semnat două protocoale de colaborare cu asociații partenere din Ungaria și Serbia.

Mai apoi, vicepreședintele AMVVD Mihail-Sorin Vartolomei, a prezentat obiectul de activitate și disponibilitatea AMVVD, de a dezvolta cooperarea cu alte asociații ale militarilor în rezervă din țară, dar și cu partenerii străini prezenți. Asociațiile participante au fost de acord cu faptul că dezvoltarea relațiilor de cooperarea este importantă și ne-au oferit sprijinul pentru a intra în contact cu asociații ale militarilor rezerviști din armatele statelor vecine.

În acest context generalul Dr. Havasi Zoltan, președintele Asociației Naționale a Veteranilor din Poliție – Ungaria a adresat deschis oferta de colaborare cu A.M.V.V.D., urmând ca detaliile să fie stabilite ulterior.

Pe timpul întâlnirilor, au fost oferite tricouri cu logo-ul AMVVD și diplome de apreciere pentru modul în care asociațiile prezente servesc interesele membrilor, dar și pentru modul onorabil în care aceștia își reprezintă țara.

În încheierea părții oficiale a activității, președintele Dragoș Dumitrașcu a anunțat intenția de a găzdui și activitatea din primăvară.

În continuare, invitații au avut ocazia să se relaxeze și să socializeze, în spațiile frumos amenajate, puse la dispoziție de renumitul organizator de evenimente din Timișoara.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

ONOARE ȘI RESPECT!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.