AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Comunicat nr.2: punctul de vedere al AMVVD privind impozitul pe locuință și teren

DISTRIBUIE

Având în vedere începutul de an și implicit sosirea la adresele personale a ” Deciziei de impunere pentru anul 2022”, fără scutirea de la plata impozitului pe locuință și teren, facem următoarele precizări pentru membrii Asociației:

-reglementarea prin care se acorda titlul de veteran, în baza căruia se efectua scutirea de la plata impozitului (OUG 82/2006), a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii 168/2020;

– prin Ordonanța nr.8 din 30.08.2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, s-a reușit modificarea acestei legi în sensul acordării unei scutiri pentru veteranii din teatrele de operații având ca și bază de acordare a titlului, criteriile din Legea 168/2020;

Drept urmare, neacordarea scutirii de la plata impozitului începând cu 01.01.2022, în baza vechii cereri este normală, baza legală fiind abrogată.

Astfel, avand în vedere cele expuse mai sus, recomandăm membrilor asociației transmiterea către organele fiscale din zona unde aveți domiciliul a unei noi cereri de scutire, avand ca și bază legală noile reglementări.

Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, vă punem la dispoziție un model de cerere orientativ, care va trebui trimisă serviciului/biroului de impozite și taxe locale din localitatea de domiciliu. Cererea poate fi vizualizată, accesată și descărcată pe ”Grupul Veteranilor din Teatrele de Operații AMVVD și al susținătorilor” din rețeaua socială Facebook, secțiunea ”Fișiere”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

7 gânduri despre “Comunicat nr.2: punctul de vedere al AMVVD privind impozitul pe locuință și teren”