AMVVD Bacău prezentă la a doua ediție a turneului internațional „Judo fără bariere”

A doua ediție a turneului internațional „Judo fără bariere” ce se desfășoară în perioada 18-21 noiembrie la Bacău are asigurată, pentru zilele de 19 și 20 noiembrie, buna desfășurare de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău ,,Ștefan Cel Mare”, de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități,,Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”sucursala Bacău și de Azia Security Systems.

Astăzi colegii noștri de la AMVVD Bacău, Raul Simion și Florin Sion, au fost prezenți în Sala de Atletism Bacău pentru a asigura buna desfăsurare a turneului internațional. La ceastă competiție vor concura, timp de două zile (n.n.- 19 și 20 noiembrie), peste 600 de sportivi din 15 țări, la categoriile U12, U14, U16 și U21, dar și veterani.

Pe data de 20 noiembrie, în cadrul unor meciuri demonstrative, vetreranii judocani vor intra pe saltea alături de judoka începători, din România și Ucraina, subliniind astfel caracterul incluziv și intergenerațional al judoului, intens promovat de Federația Internațională de Judo.

Amintim că, această compețiție cofinanțată de Consiliul Județean Bacău în cadrul programului de utilitate publică ,,Promovarea sportului de performanță”, în anul 2022. La conferința de presă de ieri, 18 noiembrie 2022, pentru ce-a de a doua ediție a Turneului Internațional ,,Judo Fără Bariere”, Gabriela Iftimescu, președinte al CS Bronx Powerlifting Club Bacău a declarat:Turneul Internațional ,,Judo Fără Bariere” Ediția a II-a Bacău reprezintă un eveniment internațional organizat cu scopul de a promova județul Bacău și potențialul său sportiv și turistic”.

„La finalul competiției, vom organiza și Judogi Bank, prin care vom colecta echipamente și materiale sportive de la participanți, cu care vom veni în sprijinul cluburilor de judo slabdezvoltate din țară, pentru a le susține activitatea și pregătirea sportivilor”, a explicat Daniel Zodian, antrenor al CS Bronx Powerlifting Club Bacău.

Conferință de presă ce a fost filmată de echipa deBacău.ro și, pentru mai multe amănunte, o puteți urmări AICI .

Pe data de 21 noiembrie, programul sportiv se va încheia cu un stagiu de pregătire susținut de judoka Anaysi Hernandez, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de Vară din 2008, multiplă campioană națională și internațională.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

AMVVD Bacău asigură buna desfășurare a turneului internațional „Judo fără bariere”-ediția aII-a alături de IJJ Bacău și Azia Security Systems

A doua ediție a turneului internațional „Judo fără bariere” se va desfășura în perioada 18-21 noiembrie la Bacău.
Este o compețiție cofinanțată de Consiliul Județean Bacău în cadrul programului de utilitate publică ,,Promovarea sportului de performanță”, în anul 2022. În data de 18 noiembrie, la ora 14.00, va avea loc o conferință de presă în incinta Consiliului Județean Bacău, unde vor participa membrii echipei CS Bronx Powerlifting Club, un delegat al Federației Internațioanle de Judo, precum și reprezentanți ai Consiliului Județean Bacău.

„Evenimentul va fi unul amplu, iar buna sa desfășurare va fi susținută și de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău ,,Ștefan Cel Mare”, de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități,,Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” și de Azia Security Systems, care vor desemna reprezentanți ce vor fi prezenți la Sala de Atletism Bacău în ambele zile de competiție”, conform Clubului Sportiv „Bronx Powerlifting” din Bacău.

În acest an sunt așteptați peste 600 de sportivi din circa 15 țări, la categoriile U12, U14, U16 și U21. Turneul se va desfășura în zilele de 19 și 20 noiembrie la Sala de Atletism Bacău și va putea fi urmărit în direct pe site-ul Federației Române de Judo și pe paginile de Facebook Bronx Sport Club și DeBacău.
La finalul competiției, duminică, 20 noiembrie, se vor prezenta și veterani ai judoului, care vor intra pe saltea în cadrul unor reprezentații de judo alături de mici sportivi care abia se inițiază în tainele judoului.

Ziua mondială a copiilor orfani

În fiecare an, la mijlocul lunii noiembrie, marcăm „Ziua Mondială a Copiilor Orfani” – cei mai necăjiți dintre copii, cei rămași singuri pe lume nu pentru că au fost abandonați, ci pentru că părinții lor s-au stins. Deși oamenii, lucrurile și mentalitățile s-au schimbat mult în ultimii 20-30 de ani, viața acestor copii este plină de lipsuri, mai ales afective, astfel că Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) exprimă compasiunea profundă față de toții copiii instituționalizați în centre publice sau private.
În acest context, trebuie să oferim acestor copii șansa să crească într-un mediu mai prietenos și mai cald, mai aproape de ceea ce știm că înseamnă o familie. Am văzut asta în Teatrele de Operații și vrem, căutam permanent să le fim alături copiilor orfani, dar în aceeași măsură si celorlalți copii din evidențele sistemului de asistență socială.

11 Noiembrie – ZIUA VETERANILOR TEATRELOR DE OPERAȚII. ONOR LA VETERANII TO!

Ziua de 11 noiembrie are o însemnătate aparte pentru toată Armata României. reprezintă Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, o aniversare instituită, prin lege, în anul 2014.

Cel mai mare câștig al participării noastre la misiunile din în teatrele de operații și în special din Afganistan, este experiența câștigată în mod direct, de către toți militari rotiți în aceste teatre de război. Câștig care se reflectă astăzi în pregătirea de luptă a soldaților profesioniști, a subofițerilor și ofițerilor veterani și în capacitatea de interoperabilitate a structurilor militare cu forțele aliate. Nu în ultimul rând, militarii români participanți la misiunile internaționale, s-au demonstrat a fi cei mai buni ambasadori ai României, atrăgând respectul națiunilor aliate alături de care au servit și au făcut ca Armata României să fie apreciată pretutindeni.

11 Noiembrie este ziua în care onorăm faptele de vitejie ale camarazilor noștri este o zi de sărbătoare dar și de comemorare, pentru militarii participanți la misiunile din teatrele de operații executate de Armata României. Cinstim sacrificiul militarilor răniți și ne înclinăm cu respect față de cei care au plătit cu viața.

Manifestări de comemorare vor avea loc atât la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani, cât și în garnizoanele din țară.

Asociaţia Militarilor Veterani Şi Veteranilor Cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD) se pregătește a omagia și sărbători ZIUA VETERANILOR TO – 11 noiembrie, la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV) , de lângă Mănăstirea Dealu, începând cu orele 14.00.

Vă așteptăm alături de noi, cu mic cu mare, de la militar la civil, de la adult la copil pentru a ne cinsti așa cum se cuvine EROII NEAMULUI ROMÂNESC și DATINA STRĂBUNĂ, memoria militarilor români ai teatrelor de operații care s-au jertfit sub drapelul României prin sfințirea TROIȚEI EROILOR TO din curtea CRRV- AMVVD, respectul de neam și cultură. 

ONOR LA VETERANI!

Trăim vremuri în care deși dreptatea, binele, fericirea și unitatea familiei, se află sub un puternic asediu din partea lumii, AMVVD nu a făcut rabat de la obiectivele asumate nicio secundă.

Astăzi, la Centru de Recuperare și Refacere a Veteranilor, de lângă Mănăstirea Dealu va fi o zi magistrală, o zi în care veteranii teatrelor de operații și membrii AMVVVD își omagiază camarazii.
Și-au exprimat susținerea și dorința de a fi prezente la activitate atât autorități publice centrale și locale din toate structurile de conducere ale statului, cât și Uniunea Națională a Veteranilor de Război pentru Independența din Republica Moldova.
AMVVD a reușit să promoveze interesele membrilor săi și nu numai la nivel național. Membrii s-au implicat și au susținut orice cauză dreaptă. Astfel, manifestarea de mâine va fi ca o recunoaștere a sacrificiilor făcute în teatrele de operații, un omagiu adus celor care sub drapelul țării au plătit tributul suprem -viața.

Astfel, începând cu orele 14.00, VĂ INVITĂM, alături de AMVVD, în curtea CRRV, pentru a omagia și sărbători ZIUA VETERANILOR T.O.

Vă așteptăm cu mic cu mare, de la militar la civil, de la adult la copil pentru a ne cinsti așa cum se cuvine EROII NEAMULUI ROMÂNESC și DATINA STRĂBUNĂ, memoria militarilor români ai teatrelor de operații care s-au jertfit sub drapelul României prin sfințirea TROIȚEI EROILOR TO din curtea CRRV- AMVVD, respectul de neam și cultură. 

Cuvintele de ordine ale zilei de 11 noiembrie sunt: EROII NU MOR NICIODATĂ, RESPECT PENTRU VETERANI!

AMVVD Iași: „În saloanele Centrului de Asistență Medico-Socială Bivolari am găsit poze cu doi militari ai teatrelor de operații care au plătit tributul suprem, viața, sub Drapelul României”

Semnificaţia Zilei Veteranilor TO pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan, care a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla. Peste trei zile, pe 14 noiembrie 2003, România a pierdut un alt militar în Afganistan, sublocotenentul (pm) Mihail-Anton Samuilă a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla, în teatrul de operaţii din Afganistan. Cei doi EROI de la Lupii Negri au fost decorați cu Ordinul „Virtutea Militara” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Astfel, AMVVD IAȘI – reprezentată de Cătălin Dobrea și Victor Vasilache – împreună cu preotul militar Valentin Pățăligă și cu militari din cadrul batalionului Lupii Negri s-au deplasat la Centrul de Asistență Medico-Socială Bivolari pentru a-și omagia EROII și a fi alături de „bunicii” care-i poartă în suflet și îi au alături, zi de zi, pe bravii veterani.

După slujba religioasă ținută la capela Centrului Bivolari pentru comemorarea celor ce au plătit tributul suprem în teatrul de operații Afganistan sub Drapelul României, sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi și sublocotenentul (pm) Mihail-Anton Samuilă, militarii veterani s-au deplasat în incinta Centrului și le-au servit buneilor o masă caldă. Unii dintre ei, cei care erau deplasabili, au servit fost serviți în sala de mese iar cei care nu s-au putut deplasa au fost serviți la pat.

Intrând prin saloane pentru a le oferii persoanelor vârstnice masa și a-i servi cu un suc și o prăjitură colegii noștri au parte de o surpriză cu mare impact emoțional. Au găsit, în saloane, expuse poze cu cei doi EROI și discutând cu sufletele cazate la Centrul de Asistență Medico-Socială Bivolari au constatat că mulți dintre ei cunoșteau semnificația zilei de 11 noiembrie, chiar dacă a fost instituită de puțini ani (n.n – 11 noiembrie – Ziua Veteranilor Teatrelor de Operații. a fost instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat și a fost a fost sărbătorită pentru prima dată în ţara noastră în anul 2014)

EROII NU MOR NICIODATĂ!

Ne omagiem EROII de ZIUA VETERANILOR T.O. . AMVVD Timișoara, prezentă la Păiseni – localitatea natală a eroului poet slt. p.m. Ioan Grosaru

Președintele AMVVD sucursala Timișoara dl. Onea Mihai, a ajuns la Suceava unde, cu sprijinul dl.Radu Ciprian Pop, în cadrul unui program al Radio Timisoara, pregătește pentru data de 11.11 a.c – Ziua Veteranilor teatrelor de operații, o donare de carte de circa 800 de titluri, școlii din localitatea Păiseni, localitatea natală a eroului poet slt. p.m. Ioan Grosaru.

‌Aceasta donare de carte se va desfășura într-un cadru mai amplu, devenit tradiție la Cornul Luncii, cu ocazia activităților de comemorare a Zilei Veteranilor TO și a sacrificiului depus de fiul comunității, faimos nu doar prin actul de eroism arătat în „proba focului” pe timpul misiunilor primite, dar și prin talentul remarcabil de a mânui cuvintele și a așterne pe hârtie metafore bine rânduite, scrise cu o sensibilitate remarcabilă de mâna care la nevoie știa să mântuiască și arma dar și penelul.
La activitate vor participa membrii ai AMVVD Timișoara, fiind invitați și militari din cadrul Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” din Timisoara, în frunte cu comandatul Brigăzii, comandatul Batalionului 32 Cercetare Supraveghere MIRCEA (Scorpionii Galbeni), comandatul Batalonului 313 Cercetare în Adâncime „Burebista” și alți camarazi, militari în activitate sau în rezervă, frați de suferință în aceeași misiune și care încă poartă pe mâini sângele prețios al eroului, în încercarea lor disperată de a-l păstra în viață până la sosirea MedEvac.

Amintim că, eroul Ioan Grosaru a căzut la datorie pe 21 septembrie 2007, în timpul unei misiuni în Irak, „Iraqi Freedom”, în cadrul Batalionul 32 Infanterie „Mircea”, cunoscut ca „Scorpionii Galbeni”, din Timişoara, dislocat în baza militară de la Tallil. Sublocotenentul (pm) era în misiune de patrulare într-un TAB în care se aflau şase „scorpioni galbeni”. Transportorul amfibiu blindat care a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat şi a luat foc. A fost decorat cu  Ordinul Național „Steaua României ” în grad de Cavaler pentru militari, cu însemn de război şi cu Medalia NATO non-art.

Astăzi, în amintirea eroului poet Ion Grosaru nu stă însă mărturie doar monumentul şi amfiteatrul ce-l înconjoară, ci şi Casa memorială „Ioan Grosaru” şi şcoala generală din sat care-i poartă numele, în holul căreia există o expoziţie permanentă cu obiecte personale şi militare ale eroului, printre care uniforma lui de „scorpion”, schije din tabul ucigaş din Irak, fotografii personale, cărţile de poezie şi proză (majoritatea tipărite post mortem) ale bărbatului cu minte căutătoare, suflet profund şi inimă mare. În comună se desfăşoară anual chiar şi un festivalul de poezie „Ioan Grosaru” şi mai presus de toate, s-a format o conştiinţă comună, mai ales în rândul copiilor satului, întru recunoştinţă faţă de eroii neamului.