Ordinul MApN privind stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, în vigoare din 28 septembrie. AMVVD a participat la modificarea și completarea acestuia

În Monitorul Oficial nr. 832/28.09.2018, a fost publicat Ordinul nr. 161/2018 pentru stabilirea criteriilor de sprijinire a asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, cu reprezentare la nivel național, care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naționale. Forma actului normativ este rezultatul grupului de lucru însărcinat cu redactarea acestuia, din care au făcut parte și reprezentanții AMVVD: Marius Apostol -președinte, Dan Cosma-prim-vicepreședinte și domnișoara avocat Iuliana Wolf. În această calitate, reprezentanții AMVVD au participat, la sediul Statului Major al Apărării, la mai multe ședințe de lucru, alături de reprezentanți ai MApN și ai altor asociații și fundații de interes public, pentru a analiza și a da o formă cât mai bună proiectului publicat zilele trecute sub forma Ordinului MApN nr. 161/2018. Astfel, cu aportul substanțial al asociației noastre, AMVVD, au fost aduse mai multe îmbunătățiri proiectului inițial, îmbunătățiri care apar în Ordinul 161/2018 în vigoare din 28 septembrie.

Potrivit articolului 2 al Ordinului 161/2018, pentru a beneficia de prevederile art 63 a legii nr. 346/2006, asociațiile și fundațiile trebuie să le îndeplinească cumulativ următoarele criterii: să aibă reprezentare la nivel național, să fi desfășurat activități semnificative în ultimul an de activitate, în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naționale și să prezintă activitățile pentru care solicită fonduri, spații sau mijloace de transport auto în țară.

Potrivit Ordinului 161/2018, sunt considerate cu reprezentare la nivel național asociațiile și fundațiile care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: au un număr de cel puțin 500 de membri; au înființate filiale/sucursale în cel puțin 1/3 din județele țării și în municipiul București sau au membri în cel puțin 1/3 din județele țării; desfășoară periodic activități semnificative în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale sau în beneficiul structurilor militare și al personalului în activitate/în rezervă sau al veteranilor.

În privința activitățile semnificative, potrivit ordinului este vorba de  acțiuni desfășurate de asociații și fundații: ,,în domeniile de responsabilitate ale instituției militare și care au avut ca finalitate îmbunătățirea imaginii și creșterea prestigiului instituției militare, prin promovarea interesului acesteia în mass-media sau prin alte mijloace de comunicare, prin asigurarea suportului social pentru personalul în activitate sau în rezervă/retragere și pentru veterani, văduvele și urmașii acestora, prin stimularea motivației profesionale și prin promovarea spiritului de solidaritate și întrajutorare umană”.

Fondurile financiare pe care Ministerul Apărării Naționale le poate pune la dispoziția asociațiilor și fundațiilor nu pot fi mai mari de 200.000 lei/exercițiu financiar pentru fiecare asociație/fundație solicitantă și sunt aprobate anual de ministrul apărării naționale prin buget.  Fondurile asigurate de la bugetul Ministerul Apărării Naționale și care au ca destinație suportarea costurilor pentru utilitățile aferente imobilelor proprietate publică, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, puse gratuit la dispoziția asociațiilor/fundațiilor se alocă de către unitățile militare utilizatoare care au în administrare imobilele, în limita normelor de consum, potrivit numărului de persoane care utilizează spațiile și a suprafeței acestora.

Pentru sediile asociațiilor și fundațiilor puse gratuit la dispoziție,  aflate în imobile care nu se sunt în administrarea Ministerului Apărării Naționale, costurile pentru utilități se asigură de către Direcția generală financiar-contabilă, pe baza documentelor, în original, emise de structura care le gestionează/administrează. Natura și numărul mijloacelor de transport auto puse la dispoziția asociațiilor și fundațiilor se stabilesc potrivit actelor normative specifice în vigoare privind folosirea autovehiculelor de transport persoane din înzestrarea Ministerului Apărării Naționale.

Punerea la dispoziția asociațiilor și fundațiilor a spațiilor necesare pentru consfătuiri și activități de promovare a imaginii, tradițiilor și valorilor istorice ale Armatei României se face de către unitățile militare care gestionează spațiile, în conformitate cu procedurile interne, după ce comisia verifică îndeplinirea, de către asociații și fundații, a criteriilor și condițiilor prevăzute în prezentul ordin.

Ordinul MApN nr. 161/2018 poate fi consultat la următorul link: https://lege5.ro/Gratuit/gmydimbtgi2q/ordinul-nr-161-2018-pentru-stabilirea-criteriilor-de-sprijinire-a-asociatiilor-si-fundatiilor-de-utilitate-publica-cu-reprezentare-la-nivel-national-care-isi-desfasoara-activitatea-in-domeniile-de-res.

Șoimii Carpaților și-au omagiat eroii. Sucursala AMVVD Bistrița, coroană de flori în memoria militarilor bistrițeni căzuți la datorie în Afganistan

Zi încărcată de emoție în rândul militarilor de la Batalionul 812 Infanterie ,,Șoimii Carpaților” din Bistrița care au participat astăzi, 1 octombrie, la comemorarea  celor doi eroi bistrițeni  căzuți la datorie în teatru de operații din Afganistan, slt (pm) Marius-Florin Sfechiș  și slt (pm) Cristian-Petru  Filip.

În cadrul evenimentului, la care au participat și familiile celor doi eroi, maiorul Ioan-Sorin Semeniuc a evocat sacrificiul tinerilor militari care și-au pierdut viața în timpul executării misiunii ISAF III, în anul 2010: ,,Se împlinesc opt ani de când doi dintre camarazii de arme au căzut la datorie în teatrul de operații Afganistan, dând tot ce au avut mai scump. Au intrat astfel în marea oaste a eroilor neamului. Nu-i putem aduce înapoi și nici nu putem alina suferința familiilor lor. Nici golul pe care l-au lăsat în inimile noastre nu-l putem umple. Ceea ce putem face, ceea ce trebuie să facem, este să îndeplinim o datorie sacră pentru ei, așa cum și ei și-au îndeplinit-o pe a lor: să le onorăm în veci memoria” a spus maiorul Semeniuc în cadrul ceremonialului de comemorare, citat de site-ul Brigăzii 81 Mecanizate Bistrița ,,General Grigore Bălan”.

Militarii batalionului, alături de rudele eroilor comemorați astăzi, au participat apoi la slujba de pomenire  de la Biserica militară a garnizoanei Bistrița și la depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor Batalionului 812 Infanterie, aflat în incinta unității militare și ridicat în semn de recunoștință și respect față de cei care și-au dat viața în slujba țării. La monument au fost depuse două coroane de flori din partea militarilor Batalionului 812 Infanterie și din partea delegației AMVVD, sucursala Bistrița, condusă de președintele acesteia, Nicolae Patainea.  

 Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace pe eroii Batalionului 812 Infanterie!

Cinste și onoare memoriei lor!

Foto: Brigada 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan”, Nicolae Patainea

 

Fotografia postată de Brigada 81 Mecanizată "General Grigore Bălan".

1 octombrie. Ziua în care, în urmă cu opt ani, doi ,,șoimi” și-au frânt aripile în Afganistan

Se întâmpla în anul 2010. Batalionul 812 Infanterie ,,Șoimii Carpaților” participa, ca și în aceste momente, la o misiune în teatrul de operații din Afganistan. Era prima dimineață din luna octombrie, o zi de vineri, când unul dintre militarii bistrițeni îi spune mamei sale, pe Facebook, că a băut o cafea și urmează să pleacă în patrulare. Câteva ore mai târziu, familia militarului Filip din Bistrița află de la superiorii acestuia cumplita veste: departe de țară, pe drumurile de piatră ale statului afgan, Cristian-Petru și-a pierdut viața. În același timp, la ușa familiei Sfechiș din localitatea Șintereag sosesc alți militari nevoiți să dea aceeași teribilă veste: Marius-Florin a trecut în neființă și va ajunge acasă acoperit de drapelul național. În scurt timp, vestea că doi militari bistrițeni au căzut la datorie în Afganistan, lovește ca un trăznet întreaga comunitate bistrițeană.

Cei doi militari, Cristian-Petru Filip (26 ani) și Marius-Florin Sfechiș (25 ani) au căzut la datorie în jurul orei 10,30 (ora României), în provincia Zabul, la 40 kilometri nord-est de Qalat, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului HUMVEE în care se aflau. Avansați post-mortem la gradul de sublocotenent și decorați cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari cu însemn de război, cei doi militari, declarați cetățeni de onoare ai localităților de domiciliu își dorm somnul în Cimitirul Militar din Bistrița, respective în cimitirul din Șintereag. Un al treilea militar bistrițean, Vasile Zbânca, rănit în urma atacului a fost evacuat cu un elicopter la spitalul militar din Baza Lagman și, după câteva luni, într-un spital militar din Germania, s-a întors acasă și a reluat activitatea de la serviciu.

Au trecut opt ani de la tragedia care a pustiit inimile celor două familii și a întristat o țară întreagă. Vălul uitării a început încet-încet să se aștearnă în memoria colectivă întărind parcă versurile din poezia lui George Coșbuc ,,Moartea lui Fulger” gravate pe crucea mormântului eroului Cristian-Petru Filip: ,,Ce urmă lasă şoimii-n zbor?/Ce urmă, peştii-n apa lor?/ Din codru rupi o rămurea,/Ce-i pasă codrului de ea!/Ce-i pasă unei lumi întregi/De moartea mea!”.

Dar militarii nu-și uită niciodată camarazii iar Armata nu-și uită niciodată eroii. În anii care au urmat tragediei, în curtea Batalionului 812 Infanterie ,,Șoimii Carpaților”, la Bistrița, a fost ridicat un mic monument care cinstește memoria celor doi eroi, dar și a căpitanului Cătălin Țifrea căzut la datorie în teatru de operații din Angola (1998). În Baza Militară din Kandahar, Armata României a construit un monument pe care sunt scrise numele eroilor români căzuți la datorie în Afganistan și lângă care, se opresc pentru o clipă, toți militarii români  care ajung în misiune. Astăzi, mai mult ca oricând, militarii bistrițeni aflați în teatru de operații afgan, mulți dintre ei prezenți la misiunea din 2010, vor fi încercați de tristețea piederii celor doi camarazi pe care i-au cunoscut și pe care îi păstrează în suflet, ca pe un lucru de mare preț.

Ceremoniale militare au loc de câteva ori pe an la mormintele celor doi eroi bistrițeni care și-au pierdut viața în Afganistan, dar și în curtea Batalionului 812 sau la bisericuța din curtea unității militare. Nimic însă, nu poate stinge durerea familiilor care au pierdut un fiu sau un frate în floarea vârstei și care numără clipele până la întâlnirea cu cei dragi. Este motivul pentru care, în ianuarie 2018, cele două familii au fost vizitate de reprezentanții AMVVD Bistrița ca semn de recunoștință și respect față de sacrificiul suprem al celor doi eroi: slt (pm) Cristian-Petru Filip și slt (pm) Marius-Cristian Sfechiș.

Cinste și onoare memoriei lor!

Sursă foto: MApN, Nicolae Patainea, căp. Florin Jianu

Fotografia postată de Veteranii Armatei României.

Fotografia postată de Veteranii Armatei României.

Fotografia postată de Veteranii Armatei României.

Fotografia postată de Veteranii Armatei României.

Fotografia postată de Veteranii Armatei României.

Hotărârile ședinței Consiliului Director al AMVVD din 26 septembrie 2018

Miercuri, 26 septembrie 2018, a avut loc ședința Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”. În cadrul acestei ședințe, s-au stabilit următoarele:
1. Data Adunării Generale a AMVVD- 26 ianuarie 2019;
2. Participarea AMVVD la activitățile dedicate Zilei Armatei României (25 octombrie) și Zilei Naționale a României (1 decembrie);
3. Participarea AMVVD la activitățile dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații (11 noiembrie) care vor avea loc la Monumentul Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații (MECTO);
4. Deschiderea unei părți din primul pavilion al Centrului de Recuperare și Refacere a Veteranilor din Teatrele de Operații de lângă Mănăstirea Dealu, organizarea festivității de deschidere;
5. Preluarea prin absorție a Asociației Militarilor Participanți în Teatrele de Operații  (AMPTO) începînd cu data de  1 Octombrie 2018.

Elevii de la Colegiul Național Militar ,,Dimitrie Cantemir”, impresionați de vizita la Centrul de Recuperare și Refacere a Veteranilor de lângă Mănăstirea Dealu

La sfârșitul săptămânii trecute, bobocii cantemiriști au avut parte de prima excursie în calitate de elevi ai prestigioasei instituții de învățământ militar din țară – Colegiul Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” de la Breaza.  Cu noul statut, dornici de a-și contura un caracter așa cum prevăd rigorile liceulu, au pornit pe urmele strămoșilor, vizitând zona în care, în urmă cu 106 ani,  Nicolae Filipescu a pus bazele liceului militar, iar acum se pun bazele Centrului de Recuperare și Refacere a Veteranilor din Teatrele de Operații de lângă Mănăstirea Dealu.

Întâmpinați de domnul administrator Vidican Dănuț, elevii s-au dovedit a fi receptivi, încântați de proiectul aflat în desfășurare și de eforturile financiare pe care le depune Asociația Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilitați ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir” pentru a duce la bun sfârșit acest proiect. Mai mult decât atât, odată pătrunși  în incinta Centrului, elevii au fost copleșiți de emoție la întâlnirea cu trecutul istoric al școlii care renaște astăzi sub forma proiectului dedicat militarilor veterani care slujesc țara în teatrele de operații din întreaga lume, aceștia declarând ulterior că: ,,părăsirea incintei centrului a fost urmată de un sentiment puternic de speranță” și că  ,,este de admirat povestea care se află în spatele proiectului și oamenilor ce s-au dedicat acestuia”.

Curioși să aflăm părerile viitorilor militari ai Armatei României, am avut parte de o opinie fermă din partea elevei Ingrid Vârlan, prima admisă la colegiul militar din Breaza,  în acest an:  ,,Chiar dacă e în faza incipientă, proiectul acestui centru este promițător și cu siguranță rezultatele vor începe să apară„. La rândul ei,  Elena Vișan, elevă în clasa a IX-a C, ne-a mărturisit următoarele: ,,Am rămas profund surprinsă de ceea ce am văzut și am părăsit incinta centrului cu un semtiment puternic de speranță. Consider că proiectul AMVVD are mult potențial și poate fi începutul unui șir de realizări în acest domeniu. Vizitarea acestui loc mi-a trezit sentimente de bucurie și optimism, iar această excursie mi-a dovedit încă o dată că  ,,în Armata, orice este realizabil atâta timp cât există dorința de afirmare și de reușită. Mă simt norocoasă că am avut oportunitatea de a intra în acest loc și de a afla informații minunate despre proiectul AMVVD„.  Impresionată de povestea Centrului, Alina Constantin, elevă în clasa a IX-a A, își dorește ca peste ani să revină la acesta pentru a sta de vorbă cu veteranii teatrlor de operații: ,,Sper ca peste ani  să revin și să am onoarea de a întâlni militarii găzduiți acolo care și-au dedicat întreaga carieră acestei țări” ne-a spus Alina. 

Excursia s-a încheiat, amintirile vor dăinui peste ani în sufletele bobocilor de la Colegiul Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza. Iar peste ani, reveniți din teatrele de operații ori căutând să întâlnească militari veterani, vor păși, din nou, pe aleile Centrului de Recuperare și Refacere de lângă Mănăstirea Dealu, în locul unde, cu zeci de ani în urmă, pășeau timizi primii elevi ai colegiului militar aflat astăzi în garnizoana Breaza

Weekend plin de vizitatori la Centrul AMVVD de lângă Mănăstirea Dealu. Elevii Colegiului Național ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza, pe urmele istoriei școlii

Centrul de Recuperare și Refacere  a Veteranilor din Teatrele de Operații a fost însuflețit de o mulțime de vizitatori în weekendul care tocmai se încheie. Este vorba de elevii Colegiului Național ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza (județul Prahova) aflați în excursie de studiu în locurile care au legătură cu trecutul școlii în care învață. Astfel, dacă sâmbătă centrul nostru a fost vizitat de una dintre clasele prestigiosului colegiu militar, duminică alte trei clase de elevi, însoțite de profesorii diriginți (Roxana Țonoiu, Claudia Dogaru și Bianca Stanciu), au trecut porțile centrului pe care-l construim pe militarii care și-au sacrificat sănătatea luptând pentru România în Teatrele de Operații.

În cadrul vizitei, elevilor li s-a explicat proiectul Centrului de Recuperare și Refacere de către administratorul acestuia, Dănuț Vidican care a răspuns și întrebărilor venite de la tinerii elevi. Aceștia au vrut să afle amănunte despre veteranii Teatrelor de Operații și despre posibilitatea de a face voluntariat în cadrul acestuia. Conducerea AMVVD apreciază dorința de implicare a viitorilor militari ai Armatei României, asociația noastră urmând să încheie un acord de parteneriat cu instituția școlară de la care provin elevii pentru ca aceștia să poată desfășura activități de voluntariat la centrul nostru.

Colegiu Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” din orașul Breaza s-a înființat prin Raportul nr. 418 din 1 iunie 1912, în care, ministrul de război din acea vreme, Nicolae Filipescu, cerea șefului statului să aprobe înființarea unui liceu militar la Mănăstirea Dealu. Piatra de temelie a liceului s-a pus în 4 iunie 1912, iar prin Înaltul Decret nr. 3056 din 9 iunie 1912 s-a aprobat Regulamentului Liceului Militar de la Mănăstirea Deal, prima promoție absolvind în iunie 1915.  Actualul colegiu militar de la Breaza a funcționat în clădirile în care se construiește în prezent Centrul de Recuperare și Refacere a Veteranilor din Teatrele de Operații în perioada 1912 -1916 și 1917- 1940.
La 25 octombrie 1930, Regele Carol al II-lea l-a înscris pe fiul său Mihai la acest liceu militar, fapt ce a dus la schimbarea uniformei elevilor, noile uniforme fiind asemănătoare celor din Regimentul de gardă. La 1 decembrie 1999, Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” a dobândit statutul de Colegiu Militar Liceal.

Viitorii militari ai Armatei României, în vizită la Centrul de Recuperare și Refacere al AMVVD de la Târgoviște

Elevii uneia dintre clasele a IX-a de la Colegiul Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” din Breaza (județul Prahova), însoțiți de cadre didactice de la această prestigioasă școală, au poposit sâmbătă dimineața la Centrul de Recuperare și Refacere pe care asociația noastră îl construiește la Târgoviște, lângă Mănăstirea Dealu. Vizita la Centru face parte din excursia pe care bobocii liceului militar de la Breaza o desfășoară în scopul cunoașterii  trecutului școlii în care vor învăța cei patru ani. Cum această școală s-a înființat și a funcționat mai mulți ani în clădirile care vor adăposti Centru de Recuperare și Refacere a Veteranilor din Teatrele de Operații, vizita la Centru a fost una prioritară pentru colectivul de elevi, viitori militari ai Armatei României.

La Centrul de la Târgoviște, elevii și dascălii au fost întâmpinați de administratorul Vidican Dănuț care le-a prezentat proiectul Centrului și a răspuns întrebărilor elevilor care au dorit să cunoască amănunte privitoare la misiunile militarilor români în Teatrele de Operații, condițiile de tratament care vor exista în Centru și aspecte legate de veteranii Teatrelor de Operații, printre care și domnul Marius Apostol, președintele AMVVD. La finalul vizitei, elevii s-au declarat încântați de ceea ce au aflat și au văzut la Centrul AMVVD de la Târgoviște și s-au arătat interesați de a reveni, în vizită.

Actualul Colegiu Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” din orașul Breaza s-a înființat prin Raportul nr. 418 din 1 iunie 1912, în care, ministrul de război din acea vreme, Nicolae Filipescu, cerea șefului statului să aprobe înființarea unui liceu militar la Mănăstirea Dealu. Piatra de temelie a liceului s-a pus în 4 iunie 1912, iar prin Înaltul Decret nr. 3056 din 9 iunie 1912 s-a aprobat Regulamentului Liceului Militar de la Mănăstirea Deal, prima promoție absolvind în iunie 1915. În 16 noiembrie 1916 instituția a fost evacuată în garnizoana Dorohoi, revenind la Târgoviște la 20 aprilie 1917.

La 25 octombrie 1930, Regele Carol al II-lea l-a înscris pe fiul său Mihai la acest liceu militar, fapt ce a dus la schimbarea uniformei elevilor, noile uniforme fiind asemănătoare celor din Regimentul de gardă. După cutremurul din noiembrie 1940, care a adus mari distrugeri clădirii școlii, liceul militar de la Mănăstirea Dealu s-a mutat în garnizoana Predeal pentru ca la 1 iulie 1940 să fie desființat, odată cu desființarea tuturor liceelor militare din România, și reînființat la 25 noiembrie 1949 în garnizoana Roman, apoi dizlocat, la 10 octombrie 1950, în garnizoana Predeal, respectiv la 20 octombrie 1954 în garnizoana din orașul Breaza. Inițial, liceul militar a purtat numele lui Nicolae Filipescu, întemeietorul acestuia, până la desființarea liceelor militare în 1940. De la reînființare, până în prezent poartă numele lui Dimitrie Cantemir. La 1 decembrie 1999, Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” a dobândit statutul de Colegiu Militar Liceal.

Viitorii militari ai Armatei României, în vizită la Centrul de Recuperare, Refacere și Reabilitare al AMVVD de la Târgoviște