Trăim vremuri în care deși dreptatea, binele, fericirea și unitatea familiei, se află sub un puternic asediu din partea lumii, AMVVD nu a făcut rabat de la obiectivele asumate nicio secundă.
Astăzi, la Centru de Recuperare și Refacere a Veteranilor, de lângă Mănăstirea Dealu va fi o zi magistrală, o zi în care veteranii teatrelor de operații și membrii AMVVVD își omagiază camarazii. Și-au exprimat susținerea și dorința de a fi prezente la activitate atât autorități publice centrale și locale din toate structurile de conducere ale statului, cât și Uniunea Națională a Veteranilor de Război pentru Independența din Republica Moldova. AMVVD a reușit să promoveze interesele membrilor săi și nu numai la nivel național. Membrii s-au implicat și au susținut orice cauză dreaptă. Astfel, manifestarea de mâine va fi ca o recunoaștere a sacrificiilor făcute în teatrele de operații, un omagiu adus celor care sub drapelul țării au plătit tributul suprem -viața.
Astfel, începând cu orele 14.00, VĂ INVITĂM, alături de AMVVD, în curtea CRRV, pentru a omagia și sărbători ZIUA VETERANILOR T.O.
Vă așteptăm cu mic cu mare, de la militar la civil, de la adult la copil pentru a ne cinsti așa cum se cuvine EROII NEAMULUI ROMÂNESC și DATINA STRĂBUNĂ, memoria militarilor români ai teatrelor de operații care s-au jertfit sub drapelul României prin sfințirea TROIȚEI EROILOR TO din curtea CRRV- AMVVD, respectul de neam și cultură.
Cuvintele de ordine ale zilei de 11 noiembrie sunt: EROII NU MOR NICIODATĂ, RESPECT PENTRU VETERANI!
Semnificaţia Zilei Veteranilor TO pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datoriesublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi,primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan, care a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla. Peste trei zile, pe 14 noiembrie 2003, România a pierdut un alt militar în Afganistan, sublocotenentul (pm) Mihail-Anton Samuilă a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla, în teatrul de operaţii din Afganistan. Cei doi EROI de la Lupii Negri au fost decorați cu Ordinul „Virtutea Militara” în grad de Cavaler, cu însemn de război.
Astfel, AMVVD IAȘI – reprezentată de Cătălin Dobrea și Victor Vasilache – împreună cu preotul militar Valentin Pățăligă și cu militari din cadrul batalionului Lupii Negri s-au deplasat la Centrul de Asistență Medico-Socială Bivolari pentru a-și omagia EROII și a fi alături de „bunicii” care-i poartă în suflet și îi au alături, zi de zi, pe bravii veterani.
După slujba religioasă ținută la capela Centrului Bivolari pentru comemorarea celor ce au plătit tributul suprem în teatrul de operații Afganistan sub Drapelul României, sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi și sublocotenentul (pm) Mihail-Anton Samuilă, militarii veterani s-au deplasat în incinta Centrului și le-au servit buneilor o masă caldă. Unii dintre ei, cei care erau deplasabili, au servit fost serviți în sala de mese iar cei care nu s-au putut deplasa au fost serviți la pat.
Intrând prin saloane pentru a le oferii persoanelor vârstnice masa și a-i servi cu un suc și o prăjitură colegii noștri au parte de o surpriză cu mare impact emoțional. Au găsit, în saloane, expuse poze cu cei doi EROI și discutând cu sufletele cazate la Centrul de Asistență Medico-Socială Bivolari au constatat că mulți dintre ei cunoșteau semnificația zilei de 11 noiembrie, chiar dacă a fost instituită de puțini ani (n.n – 11 noiembrie – Ziua Veteranilor Teatrelor de Operații. a fost instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat și a fost a fost sărbătorită pentru prima dată în ţara noastră în anul 2014)
Cu puține zile înaintea marelui eveniment, Ziua Veteranilor TO, a avut loc o nouă sedință a Consiliului Director pentru a finaliza ultimele detalii în privința activității și a discuta alte probleme organizatorice ale Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.
În această seară am avut alături de noi oameni care cred și-și doresc ca AMVVD să se dezvolte, să se implice și să respecte statutul, să pună încă o piatră de temelie în ceea ce privește omagierea eroilor teatrelor de operații și recunoașterea meritelor militarului român. Așa cum v-am obișnuit suntem deschiși și transparenți, suntem (conform statutului) militari și civili, membrii din aproape toate profesiile. Avem în asociație și oameni simpli, și oameni de rang înalt care stăm la aceeași masă și avem același scopuri: realizarea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani, omagierea Eroilor ce s-au jetfit sub Drapelul tării în teatrele de operații și pe pământ românesc, promovarea Armatei Române etc.
Timp de câteva ore s-au discutat și s-au votat următoarele:
domnul Aurel PANĂ s-a alăturat echipei pe funcția de vicepreședinte coordonator interimar
domnul Mihail Sorin VARTOLOMEI a fost propus și votat în funcția de Director Relații Publice și I.T – interimar, Adrian Cosmin VASILE ocupând acum funcția de Șef Departament Evenimente
domnul Vasile Marcel IFTIMIE propus și ales în funcția de Președinte interimar al sucursalei AMVVD Constanța
confirmarea domnului Ionel Voineagu ales de sucursală în funcția de Președinte interimar al AMVVD Botoșani
Pentru că, realizările AMVVD, la nivel național, au fost de bun augur, propunerea din partea oficialilor din Mehedinți de a organiza ediția a III-a a evenimentului „Young Veterans Fest” a fost votată în unanimitate. Pentru desfășurarea festivalului ”Young Veterans Fest” 2023 – ediția a-III-a s-a ales perioada 26 – 28.05.2023. Evenimentul va avea loc în Parcul Central din localitatea Drobeta – Turnu Severin, în parteneriat cu Consiliul Județean Mehedinți și Primăria Drobeta – Turnu Severin.
Astfel, spunem clar: Onoarea și respectul nu se impun prin vorbe-n vânt, ci se câștigă prin muncă, fapte și atitudine.
Mulțumim, și pe această cale, membrilor, susținătorilor și tuturor celor care ni se alătură și s-au alăturat familiei AMVVD.
Asociaţia Militarilor Veterani Şi Veteranilor Cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD) se pregătește a omagia și sărbători ZIUA VETERANILOR TO – 11 noiembrie, la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV) , de lângă Mănăstirea Dealu.
Astfel, prin evenimentul propus INVITĂ COMUNITATEA, care conştientizează necesitatea unei cunoaşteri autentice a lumii şi a sinelui să se prindă în acest miraj al perceperii lumii și a perceperii valorilor, să ne fie alături, în curtea CRRV, și împreună să putem sărbători ZIUA VETERANILOR T.O., începând cu orele 14.00.
Activitatea vizează cunoașterea unei părți a ARMATEI ROMÂNE, respectul de neam, respectul față de eroii care au plătit tributul suprem -viața- , respectul față de militarii veterani ai teatrelor de operații, cultul pentru veteranii din TO.
Pentru că suntem datori față de camarazii noștri care și-au pierdut viața sub drapelul României, departe de țară, de familie, ne vom omagia eroii printr-un ceremonial militar și religios, de sfințire a TROIȚEI DEDICATĂ VETERANILOR T.O, dar nu ne vom opri aici și vă vom oferi și o paradă a plutonului de defilare AMVVD și a motocicliștilor veterani ce ne-au fost aproape și la alte activități, un survol de elicopter și alte activități ce vor pune în valoare viața, sacrificiul și mândria de a fi militar.
O altă surpriză atât pentru militari, cât și pentru civili, în parteneriat cu Primăria Aninoasa vom avea din nou un concurs de airsoft, în scop educativ-recreativ.
În desfăşurarea acestui eveniment, ce se vor implica Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD șiPrimăria Aninoasa, vom avea alături veterani cu experiență în Teatrele de Operații din rândul militarilor activi, în rezervă și în retragere din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, biserica, precum și de reprezentanți ai MAI și ai societății civile.
Vă așteptăm alături de noi, cu mic cu mare, de la militar la civil, de la adult la copil pentru a ne cinsti așa cum se cuvine EROII NEAMULUI ROMÂNESC și DATINA STRĂBUNĂ, memoria militarilor români ai teatrelor de operații care s-au jertfit sub drapelul României prin sfințirea TROIȚEI EROILOR TO din curtea CRRV- AMVVD, respectul de neam și cultură.
Amintim că, semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan, care a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla. A fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militara” în grad de Cavaler, cu însemn de război. În perioada 1996-2019, România a pierdut 30 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 200 au fost răniţi.
Ziua Veteranilor teatrelor de operații a fost sărbătorită pentru prima dată în ţara noastră în anul 2014. 11 noiembrie – Ziua Veteranilor T.O. a fost instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. România s-a alăturat, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care, la 11 noiembrie, îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.
ÎMPREUNĂ NE CINSTIM DATINA STRĂBUNĂ și EROII NEAMULUI ROMÂNESC!
Astăzi, 26 octombrie 2022, a avut loc ședința Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) în care s-au stabilit următoarele:
detaliile organizatorice privind activitățile ce se vor desfășura în data de 11.11.2022, cu ocazia Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații și a sfințirii troiței ridicate la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani de lângă Mănăstirea Dealu, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița în memoria camarazilor căzuți în Teatrele de Operații.
repartizarea următoarelor materiale achiziționate: laptop – sucursalele Arad, Hunedoara, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sighișoara, Turdași București; multifuncționale Color laser – sucursalele Botoșani, Curtea de Argeș, București, Oradea, Vaslui; aparate de fotografiat – sucursalele Arad, Buzău, Târgoviște.
înființarea unei societății comerciale cu răspundere limitată, urmând să aibă calitatea de asociat unic Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD)
inventarierea anuală a bunurilor materiale aflate în evidența asociației. Comisia va fi condusă de George Niță în calitate de președinte
nevalidarea Procesului Verbal al AMVVD Constanța cu privire la alegerea președintelui și a Consiliului de Conducere al sucursalei din data de 24.09.2022 conform prevederilor art. 23 lit. m) și art. 23, alin. (2) lit. m) din Statutul asociației 2020/2022
suspendarea domnului Cristian CRĂCIUN din funcția de președinte a sucursalei A.M.V.V.D. Constanța, conform prevederilor art. 19, lit. e) și art. 19, lit. g) din Statutul asociației 2020/2022 și preluarea atribuțiilor de către prim-vicepreședintele AMVVD Robert Jugănaru până la numirea unui președinte interimar.
aprobarea de noi cereri de adeziune pentru persoanele care au solicitat să ni se alăture și să facă parte din marea familie AMVVD.
După ore bune de dezbateri și hotărâri, în încheierea ședintei Consiliului Director.
Cu doar două zile înainte de a ajunge la Carei, sportivii celei de-a IX-a Ediții a Ștafetei Veteranilor INVICTUS, care au ajuns în Garnizoana Arad, la Cetatea Aradului, chiar în fața troiței Eroilor, au plecat spre Oradea.
Alături de sportivi Invictus, militari ai Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, sucursala AMVVD ARAD reprezentată atât Haneș Cosmin – președinte, Popov Ciprian -vicepreședinte, cât și de alți membrii AMVVD Arad , dar și civili au ținut vie tradiția „ștafetei albastre” ce a plecat din Garnizoana Arad pentru a comemora eliberarea ultimului petic de pământ românesc, la Carei.
Purtarea ștafetei până în punctul final, Carei, reprezintă o misiune de cultivare și promovare a curajului, patriotismului și respectului față de eroii neamului.
Amintim că, 850 de sportivi au pornit, pe 5 octombrie, din București, în alergare sau pe biciclete, pe trei trasee distincte, fiecare reprezentând o culoare a tricolorului. Unii și-au ales o destinație anume și au predat ștafeta altor voluntari, iar alți sportivi parcurg traseul complet, care pe 25 octombrie se va încheia, pentru toți, la Carei.
Ștafeta Veteranilor este un eveniment organizat de voluntari cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, care și-au propus să promoveze memoria eroilor români prin intermediul sportului.
Astăzi, la Mănăstirea Comana, situată în județul Giurgiu, cu rol de mănăstire-cetate ctitorit de Vlad Țepeș în anul 1461, învitați de către organizatori membrii AMVVD din Giurgiu și București ( printre care îi amintim pe Petre Dat – președintele AMVVD Giurgiu și pe Daniel Stanciu – membru AMVVD București) împreună cu VTO B2 Riders ARMY MOTORCYCLE CLUB (condus de președintele ce cu mândre poartă porecla Barbaru’) au participat la o frumoasă activitate în cinstea Zilei Armatei.
În curtea mănăstirii organizatorul general aviator în retragere Radu Theodoru (o legendă vie a aviației românești și o bornă în ceea ce privește patriotismul adevărat) ajutat de Ovidiu Munteanu președintele național al DOOMSTRIKER LEMC ROMANIA au reușit să unească atât AMVVD Giurgiu și București, VTO B2 Riders ARMY MOTORCYCLE CLUB, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, dar și Regimentul 74 PATRIOT așa cum se cuvine unei mănăstiri-cetate ce zidurile respiră istorie menținându-se încremenite ca niște străjeri credincioși care de sute de ani păzesc lăcașul de cult.
Alături de călugări, oameni ai apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, mai tineri sau mai în etate, activi, în rezervă sau retragere, au adus un pis omagiu ostașilor căzuți la datorie în cel de-Al Doilea Război Mondial. Ceremonialul religios a fost ținut la troița dedicată „ostasiilor căzuti pe aceste locuri in razboiul 1916-1918…”
Amintim că, Ziua Armatei Române este ziua când în România se sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959 și este sărbătorită an de an de către români.
ONOARE ȘI RESPECT!
Mai multe detalii despre eveniment veti găsi în săptămânalul Ministerului Apărării Naţionale – OBSERVATORUL MILITAR
Acest site folosește Cookies. Află mai mult în "Politica de confidentialitate".
Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți.. Setari CookieACCEPTARE
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.