AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Veteranii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir sărbătoresc încă un an de succese și împliniri

DISTRIBUIE

Am încheiat și acest an cu bune dar și cu speranță.

Am reușit să înveselim copii, femei maltratate și bătrâni, am omagiat eroii și veteranii, ne-am arătat respectul față de simbolurile naționale și asta cu un efort colosal, pentru că AMVVD nu înseamnă doar militari în rezervă și retragere ci și militarii activi, pe care-i reprezentăm în societate cu onoare. Am primit încrederea membrilor dar și a multor sponzori și donori, astfel că activitățile umanitare și caritabile au continuat până în ultima ora a acestui an, iar unele se extind și anul viitor.

Pentru noi, membrii AMVVD, această perioadă a fost una cu realizări depline, după cum ați putut constata. Deși a fost un an greu, cu sacrificii din partea tuturor, cu abnegație și o foarte bună colaborare, ne-am îndeplinit obiectivele propuse. Astfel, rezultatele anului care se încheie sunt peste cele estimate datorită implicării 100% a tuturor sucursalelor asociației.

Am învățat, dar am fost și exemplu despre cum să ne respectăm mai mult unii pe alții (deși nu întotdeauna răspunsul a fost reciproc) și nu în ultimul rând am pus accent pe sentimentele de încredere, iubire și speranță.

A.M.V.V.D. se bucură de o prezență publică și un nivel de încredere excelent, fapt reflectat în aparițiile din presa scrisă și TV.

Imaginea noastră a fost evidențiată și în activitățile cu participare internațională, prin asigurarea unui stand de prezentare foarte apreciat, la expoziția/conferința internațională de tehnică militară și securitate din România „Black Sea Defense Aerospace”.

Am fost prezenți în școli, împreună cu Ministerul Apărării Naționale (programul „Școala Altfel”),  am desfășurat activități sportive („Pescarul Veteran”), festivaluri și spectacole caritabile („Young Veterans Fest”) destinate promovării spiritului umanitar al veteranilor din AMVVD.

Prin toate cele peste 1.000 de acțiuni desfășurate de-a lungul anului, membrii asociației au dovedit că sunt uniți și că pot fi deosebit de eficienți în atingerea obiectivelor propuse.

Sucursalele din diaspora au avut o implicare activă prin furnizarea de diferite materiale necesare Centrului de Recuperare Refacere a Veteranilor din Târgoviște.

Prezența AMVVD cu un bloc de defilare la parada organizată cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale, a fost dovada unei faime de necontestat și totodată încununarea unui an de succes. Multe din activitățile noastre nu se temină odată cu sfârșitul de an 2022, ci ele se continuă și anul viitor.

„ONOARE ȘI RESPECT!” este deviza sub care membrii asociației și-au desfășurat activitatea în anul 2022, acesta va fi îndemnul care ne va impulsiona și anul viitor.

Într-un cuvânt am reușit ……….. am reușit să ajutăm, am reușit să ne păstrăm nivelul de excelență.

Cu ocazia venirii Noului An, vă dorim multa sănătate, înțelepciune, mai multă speranță, încredere și nu în ultimul rând să vă ajutați aproapele așa cum și voi vreți să fiți ajutați!

Să fiți mult mai buni în anul care va veni!

LA MULȚI ANI, 2023!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.