AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

ZIUA REVOLUȚIEI marcată la Botoșani de AMVVD și autorități

DISTRIBUIE

La invitația prefectului de Botoșani, membrii sucursalei AMVVD Botoșani, au depus o coroana în memoria celor căzuți la datorie, acum 32 de ani.

Oficialii botoșăneni, alături de membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” – Sucursala AMVVD BOTOȘANI, membrii revoluționari ai Asociației 22 decembrie, politie, jandarmi, ISU au participat astăzi la manifestările prilejuite de împlinirea a 32 de ani de la Revoluția din decembrie 1989.

Pe strada Unirii, la Biserica „Cuvioasa Parascheva”, după o slujbă religioasă de pomenire a eroilor, pe acordurile „Imnului Eroilor”, AMVVD Botoșani a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Revoluției ridicat în curtea bisericii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.