AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

AMVVD – își chemă liderii la raport, ieri a avut loc adunarea generală a asociației

DISTRIBUIE

Ieri, 18.11.2023, începând cu ora 10.00, la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani din localitatea Viforâta, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița, Pensiunea Clubul Veteranilor, membrii și susținătorii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” au primit raportul activităților și rezultatelor dobândite de aleșii lor, membri ai consiliului director și președinții sucursalelor AMVVD, cu ocazia bilanțului prezentat pe timpul desfășurării „Adunării Generale a Asociației”.
Permanenta prezență în viața publică și experiența acumulată de-a lungul anilor, când bătălia s-a dus pe frontul de acasă pentru recunoașterea importanței pe care au avut-o sacrificiile militarilor participanți la misiuni mandatate de ONU și decidentul politico-militar național, care au asigurat intrarea României în liga țărilor contributoare la efortul international pentru realizarea și menținerea climatelor de securitate regională.
AMVVD a obținut legiferarea titlul de ,, VETERANI AI TEATRELOR DE OPERAȚII” pentru participanții din întreg sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională cu avantajele de care pot beneficia și copiii și văduvele celor decedați, în condițiile stabilite de lege. Noi nu am uitat pe nimeni, pentru că noi, AMVVD, nu lăsăm pe nimeni în urmă, pradă uitării.
Munca noastră asiduă a fost prezentată reprezentanților naționali ai membrilor și susținătorilor noștri, care și-au demonstrat reprezentativitatea prin semnăturile obținute de la fiecare sucursală.
Să aducem în atenție faptul că recent AMVVD a avut inițiativa legislativă pentru mărirea indemnizației veteranilor din teatrele de operații care se află în analiză pe masa guvernului. În același stadiu se află și inițiativa scutirii de la plata impozitului pentru aceeași categorie de personal.
Iată un palmares pe care orice asociație și l-ar dori, dar nu a avut curajul de a cere și nici capacitatea de a izbândi.
Desigur că sacrificiul și munca asiduă atrage succesul și notorietatea, iar acestea vor avea ca și consecință respectul și atenția publicului asupra necesității de a prețui și onora pe cei ce s-au sacrificat.

Ordinea de zi a adunării generale a AMVVD a cuprins bilanțul activităților prezentat de președintele AMVVD, detalii privind motivele și avantajele aduse de achiziționarea și intrarea în circuitul turistic a Pensiunii Clubul Veteranilor, situația financiară a fost prezentată de contabilul asociației, membrii consiliului director, precum și sucursalele nou înființate și președinții acestora au primit girul prin votul participanților la adunarea generală a asociației, iar președinții de sucursale au prezentat, la rându-le, realizările și perspectivele pe care și le-au propus.
Lucrările Adunării Generale s-au desfășurat într-un ritm intens, dezbaterile neîngrădite asigurând exprimarea tuturor punctelor de vedere și alegerea celor mai bune decizii și, totodată, atingerea tuturor subiectelor planificate au fost rezolvate într-un mod optim.
Pe lângă rezolvarea subiectelor din ordinea de zi, lucrările Adunării Generale s-au concentrat și pe identificarea soluțiilor la problemele ridicate din teritoriu, iar cuvântul de ordine a fost „respectarea întocmai a prevederilor legale și statutare”. Deciziile luate la această Adunare Generală au fost pozitive în mare parte, după cum trebuie să fim transparenți și să recunoaștem și existența unor elemente protestatoare, fără fundament legitim și în privința cărora Adunarea Generală a trebuit să-și exprime punctul de vedere ferm și legal.
,,A fost o zi frumoasă, cu liniște și la sfârșitul căreia putem să declarăm cu toată forța că AMVVD este mai puternică și mai unită că niciodată până acum!
Sunt mândru că avem atâtea realizări pentru cei pe care-i reprezentăm, sunt mândru că AMVVD este inițiatorul și promotorul recunoașterii meritelor Veteranilor din Teatrele de Operații.
Desigur că rațiunea de a fi a AMVVD este accea de a fi aproape de militari și nu am fi existat fără efortul și sacrificiile militarilor veterani ai teatrelor de operații din întreg sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională pe care i-am comemorat și cu această ocazie, păstrându-le vie memoria și sacrificiul.
Mulțumesc frumos tuturor colegilor pentru participare și pentru aportul adus! ” – mesajul domnului Marius APOSTOL, președintele AMVVD, militar veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul executării unei misiuni.
Susținem Veteranii!
Sacrificiu nostru impune Respect!
Onoare și respect!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.