AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Comunicat nr. 2 – AMVVD se delimitează cu fermitate de propunerea legislativă de modificare și completare a legii 168/2020.

DISTRIBUIE

Înregistrată de către parlamentarii AUR în Senatul României cu nr. B-533 din 10.11.2021, propunerea legislativă a fost depusă fără a avea o minimă consultare cu reprezentanții celei mai mari asociații a veteranilor din teatrele de operații din Romania, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – AMVVD, având astfel în cuprins o serie de prevederi care vor lovi în onoarea, prestanța și statutul veteranilor atât în țară cât și la nivel internațional. 


Suntem convinși de faptul că inițiatorii au semnat acest proiect în totală necunoștință de cauză, drept pentru care  le atragem atenția că sunt inițiatorii unei propuneri legislative care va acorda titlul de veteran din Teatrele de Operații unei persoane care, cităm, ” prin atribuții exercită activități de control și de îndrumare a personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe TERITORIUL NAȚIONAL sau în afara teritoriului național”, indiferent de durata acestor misiuni. 


Atragem atenția inițiatorilor că titlul de veteran din teatrele de operații a fost introdus pentru a recunoaște eforturile, traumele fizice și psihice suferite de militari, polițiști, jandarmi și alte categorii din cadrul sistemului național de ordine publică și siguranță națională în timpul misiunilor la care au fost trimiși departe de familii și nu acceptăm sub nici o formă terfelirea lui pentru a satisface orgoliile și frustrările unora.


Drept urmare, AMVVD a inițiat, într o primă fază, o întâlnire cu membrii Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat și cu președintele comisiei, d-na Nicoleta Pauliuc. 


Așa cum a fost aprobată în 2020, legea a adus recunoaștere celor ce și au pus viața chezășie în teatrele de operații și nu beneficii ocazionale oportuniștilor. 


Împreună susținem veteranii!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

11 gânduri despre “Comunicat nr. 2 – AMVVD se delimitează cu fermitate de propunerea legislativă de modificare și completare a legii 168/2020.”