AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Pași importanți pentru Legea Veteranilor

DISTRIBUIE

     Într-o zi cu o încărcătură atât de mare pe umerii celor implicați în mod direct în lupta păstrării a ceea ce înaintașii au obținut prin sacrificiul lor, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” continuă să reprezinte interesele și nevoile semnalate de membrii acesteia. Astfel că, de Ziua Eroilor, o delegație, formată din Marius Apostol, președinte, Dan Cosma, primvicepreședinte, Florin Tutunaru, vicepreședinte, Mihaela Dumitru, secretar, Bogdan Harhătă, vicepreședinte al sucursalei Constanța, a avut o întrevedere cu ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ionel Ciucă.
    Întâlnirea a avut scopul de  prezentare și analizare a următoarelor puncte de interes:
●promovarea Legii Veteranilor, PLX 264/2019, în Parlamentul României.
●înaintarea unei propuneri legislative de completare a prevederilor Legii nr.121/2011 și H.G. 11/2020 pentru explicitarea și încadrarea exercitărilor militare în funcție de tipul misiunii.
●completarea precizărilor interne ale ministerului pentru aplicarea prevederilor art.2/ Anexa  nr.1/ H.G. nr.714/2018 în scopul asimilării raioanelor de dislocare și desfășurare al exercițiilor navale cu poligoanele de instrucție și posibilitatea acordării diurnei de deplasare pentru personalul participant.
●analizarea de către conducerea S.M.F.N. a modului de acordare a sporului de noapte pentru personalul ambarcat care execută serviciul de cart pe nave în conformitate cu reglementările legislative în vigoare.
●solicitarea sprijinului cu privire la obținerea unui spațiu pentru desfășurarea activităților sucursalei Ialomița la Cercul Militar Slobozia.

    Ca de fiecare dată, ne-am bucurat de deschiderea oferirii sprijinului în inițiativele mai sus menționate, astfel că:  Legea Veteranilor, forma propusă de A.M.V.V.D, va primi aviz favorabil să intre în linie dreaptă la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților.
     Problemele semnalate la următoarele trei puncte vor fi trimise în lucru, către analiză și soluționarea acestora. Amintim că diurna evaluată la 17,5 dolari, în viitor se va face în moneda euro.
   Cu privire la sediul solicitat pentru sucursala Ialomița și, totodată, pentru sucursala Brașov, obținerea acestora necesită și formularea unui  memorandum, care să garanteze atribuirea lor.
     În plus, purtarea patch-ului asociației va fi reglementată în curând.
     Cu pași mici suntem mai aproape de realizarea obiectivelor noastre.
      Împreună vom reuși!  

Dă-i un răspuns lui fb88 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Un gând despre “Pași importanți pentru Legea Veteranilor”