AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Pios omagiu sublocotenentului (pm) Claudiu Marius Covrig

18 septembrie 1978  – 13 iunie 2008

Eroul Covrig Claudiu-Marius s-a născut la 18 septembrie 1978, în Galați, județul Galați. A plecat în Afganistan împreună cu colegii săi din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, dar s-a întors însă mai devreme.
În data de 13.06.2008, în timpul unei misiuni de patrulare, subunitatea din care făcea parte a intrat într-o ambuscadă. În urma perforării blindajului T.A.B.-ului în care se afla, de către o lovitura de aruncător, militarul a decedat. Marius Covrig era la prima misiune international.
În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operații din Afganistan, în care și-a sacrificat viața, eroul Covrig Claudiu-Marius a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent.
În semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Covrig Claudiu-Marius, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Galați, județul Galați, începând cu data de 25.11.2008 și conform H.C.L. nr. 316 din 22.06.2017, o stradă din același municipiu îi poartă numele.

Pentru ceea ce a fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sf.Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci: Eroii nu mor niciodată!

Cinste și onoare memoriei lui!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Un gând despre “Pios omagiu sublocotenentului (pm) Claudiu Marius Covrig”