sucursala AMVVD

135 posts

AMVVD sucursala Suceava a participat la comemorarea eroului martir slt.pm. Constantin-Puiu Mihalovici

La invitația primăriei comunei Cornu Luncii, sucursala AMVVD Suceava a participat la ceremonialul de depunere de coroane de flori organizat de primărie pentru eroul martir slt.pm. Constantin-Puiu Mihalovici, căzut la datorie în ziua de 22.12.1989, în timpul revoluției din decembrie la București.

La ceremonialul desfășurat în fața Panteonului inchinat eroilor comunei Cornu Luncii au participat primarul comunei Gheorghe Fron împreună cu consiliul local, președintele asociației Cultul Eroilor, Miga Nicolaie și vicepreședintele Davidel Dumitru, din partea jandarmeriei Falticeni dl. plt adj șef ALDEA Neculai iar din partea ISU Falticeni dl. Tudose Petrea.

Școala din localitate a fost reprezentată de un grup de elevi care a intonat imnul național și colinde tradiționale specifice zonei. Interpreta de muzică populară, domnișoara Popa Personală a devenit membru AMVVD sucursala Suceava în cadru festiv. Din partea AMVVD Suceava a participat președintele sucursalei Florea DUMITRU împreună cu membri Ciobanu Daniel și domnul Davidel Dumitru.

În cadrul ceremonialului au fost depuse coroane din partea AMVVD sucursala Suceava, asociația Cultul Eroilor și primăria Cornu Lunci sau împărțit dulciuri și produse din zona Cornu Lunci. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți din parohia Cornu Lunci.

„Sarbători de iarnă cu bucurii” organizate de AMVVD Suceava la Clubul copiilor din Fălticeni

Pentru că a venit timpul împodobirii bradului, al împachetării cadourilor, al cozonacului cald, al petrecerilor de Crăciun alături de familie și prieteni și pentru că începe o perioadă în care magia este în sufletul fiecăruia dintre noi într-o formă sau alta, AMVVD sucursala Suceava și-a propus ca prin diverse activități să aduca bucurie în sufletul copiilor și în casele românilor.

Clubul copiilor Fălticeni

Astfel, în data de 13.12.2021, preşedintele sucursalei AMVVD Suceava Florea Dumitru împreună cu reprezentantul Jadarmeriei Fălticeni, Mihaila Ovidiu și al ISU Fălticeni, Albu Radu, alături de managerul pensiunii Rotopanest, Dan Toader au participat la activităţile artistice pregătite de copiii din Ansamblu folcloric Moldava de la Clubul Copiilor Fălticeni, coordonat de prof. Lenuța Rusu, cu ocazia Sarbătorilor de iarnă.

Desfășurată într-o atmosferă de sărbătoare, cu colinde interpretate de copii și cu dulciuri împărțite de membrii AMVVD și de reprezentanții jandarmeriei și ISU Fălticeni, manifestarea a adus bucurie deopotrivă atât copiilor cât și adulților care, chiar și pentru o oră, s-au întors la copilărie.

Și pentru că ceea ce este frumos nu se termină așa repede, s-a ajuns la un parteneriat în care, participanții, mici și mari deopotrivă, vor pleca la colindat aducând astfel bucuria în casele românilor.

Pentru că AMVVD sucursala Suceava vă dorește „Sărbători de iarna cu bucurii”.