AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Vizita de lucru în Garnizoana Mehedinți ne-a adus susținerea autorităților pentru realizarea obiectivelor AMVVD

DISTRIBUIE

Delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir”, formată din membrii CD AMVVD: Marius Apostol – președinte și vicepreședinții coordonatori – Ion Maican și Cristian Guștere, împreună cu președintele sucursalei AMVVD MEHEDINȚI, Petre Neagu, au mers în Garnizoana Mehedinți pentru a efectua cunoscutele vizite de lucru la sediul sucursalei, la unitățile militare și la instituțiile ce conduc județul.

Astăzi, alături de membrii noștri, veterani din toate structurile de apărare ordine publică și securitate națională, delegația a prezentat realizările asociaţiei şi a vorbit despre modul cum s-a acţionat în diverse împrejurări, astfel încât propunerile pentru modificarea unor acte normative să fie acceptate. S-a mai discutat despre implicarea conducerii AMVVD în acordarea unor facilităţi pe plan național și local și,s-a adus la cunoștință atât activitățile asociației cât și cele ale sucursalei AMVVD Mehedinți, activități socio-profesionale, umanitare, cultural-educaționale și de întrajutorare din ultima perioadă.

Totodată, a fost prezentată şi starea CENTRULUI DE RECUPERARE ŞI REFACERE PENTRU VETERANI (CRRV-AMVVD) de lângă Mănăstirea Dealu, Târgovişte, fiind proiectul de suflet al AMVVD, primul din țara noastră, de acest gen al unei organizaţii militare, el având ca scop recuperarea fizică şi psihică atât a militarilor veterani ai teatrelor de operații, cât şi a celorlalţi membri ai asociaţiei, unde vor avea parte de tratament nediscriminatoriu şi respect.

Delegația AMVVD, alături de președintele AMVVD Mehedinți, a avut întrevederi cu: președintele Consiliului Județean Mehedinți, domnul Aladin Georgescu, prefectul județului Mehedinți, domnul Alin Isuf, și primarul Municipiului Drobeta Turnul Severin, domnul Marius Vasile Screciu. Discuțiile prurtate despre asociație, despre realizările și obiectivele anilor 2022 și 2023 ne-a adus promisiunea susținerii autorităților pentru realizarea oviectivelor AMVVD.

Și pentru că ziua de lucru nu s-a încheiat, membrii AMVVD au plecat pentru a participa la un ceremonial religios dedicat camarazilor din teatrele de operații ce au plătit tributul suprem în misiunile internaționale.
Vom reveni cu amănunte!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.