AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

AMVVD alături la bine și la greu

DISTRIBUIE

În luna ianuarie a.c. echipa AMVVD condusă de președintele Marius Apostol și vicepreședintele Tutunaru Florin a avut o întâlnire de lucru cu comandantul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) „Carol Davila” din București, doamna general maior medic Conf.univ.medic dr.Ioniță Florentina. Agenda discuțiilor s-a desfășurat pe nevoia de a facilita accesul la consultații și tratamente a militarilor în rezervă și retragere, știute fiind efectele înaintării în vârstă dar și a privațiunilor suportate pe timpul serviciului activ, asupra sănătății.
Doamna general maior dr.Ioniță Florentina, a manifestat receptivitate și disponibilitate în găsirea de soluții la problemele ridicate de domnul Apostol Marius, convenindu-se să se planifice o nouă întâlnire la care sa fie invitat și președintele Forumului Asociativ Militar, domnul Marian Tudor.
Iată că discuțiile purtate și inițiate de AMVVD dau roade și astfel avem bucuria să vă informăm că începând cu data de 03.04.2023, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) „Carol Davila” din București ne face cunoscut faptul că pune în practică un sistem informatic de programare a consultațiilor medicale în ambulatoriul de specialitate, în mod particular pentru militarii în rezervă și retragere.


De pe site-ul prestigioasei instituții aflăm că programările se pot face în următoarele moduri:

  • la adresa de email dedicată: programari.mapn@scumc.ro
  • apelând numarul de telefon dedicat: 0213193080, respectiv 0739 694 366; intervalul orar pentru primirea mesajelor se programare este între 9⁰⁰-12⁰⁰, de luni și până vineri, răspunsul fiind remis solicitantului în cel mai scurt timp posibil.
    Programarea directă, dedicată cadrelor militare în rezervă și retragere se poate realiza, după data precizată mai sus, accesând site_ul SUUMC: https://www.scumc.ro/, butonul „Programări pentru militarii în rezervă și retragere”.
    La data consultației, pacientul trebuie să se prezinte la cabinetul medical precizat cu biletul de trimitere pt consultații de specialitate eliberat de medicul de familie, istoricul medical prin documentele medicale deținute, dacă este cazul si mandatul poștal de primire a pensiei pt a atesta că sunteți rezervist.

Noi, AMVVD, vă dorim din suflet multă sănătate!
Împreună suntem mai puternici!
Onoare și Respect!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.