AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

AMVVD – periplul bucuriei la cei în nevoi

DISTRIBUIE

Dragii noștri,
noi AMVVD, suntem ocupați și preocupați permanent de buna desfășurare a activităților noastre curente, iar printre acestea la loc prioritar se află cele umanitare, acelea unde sufletul veteranilor plânge cu lacrimi de sânge, pentru că suferința a fost parte a fiecărei clipe din viața noastră, fie că am resimțit-o personal, fie că am văzut-o în ochii camarazilor noștri, fie în lacrimile populației nevinovate din teatrele de operații unde țara ne-a cerut să ne facem datoria.
Astfel, iată că imediat după ce soarele a „făcut ochi” pe cerul albastru al României, membrii AMVVD, veterani ai TO, la chemarea președintelui nostru, Marius Apostol, au răspuns prezent cu mic cu mare.

Reușita acestei acțiuni a fost posibilă și datorită sponsorului ELGEKA-FERFELIS ROMÂNIA S.A. care ne-a sprijinit cu dulciuri, produse alimentare și produse de igienă personală și cărora le mulțumim și pe această cale.

Alături de dorința AMVVD de a aduce bucuria pe fața copilașilor au fost și pasionații vehiculelor pe două roți, veterani și ei, membri ai clubului moto militar „VTO B 2 Riders AMC” și „Cantacuzino 210”, cărora le aducem calde mulțumiri pentru susținere și participare.
Deci nu doar cadourile au fost motiv de bucurie, dar și motocicletele au fost un punct de atracție a copilașilor greu încercați de viață.

De data aceasta inima ne-a fost umplută de energia lacrimilor de bucurie a celor aflați în atentă îngrijire la „Așezământul Sfinții Mihail și Gavriil” din comuna Slobozia, judetul Giurgiu, unde părintele Valentin se preocupă de buna adăpostire a 40 copii abandonați și 11 mame maltratate. Drumul de la București la Giurgiu nu a fost ușor, dar bucuria și zâmbetele pe chipurile celor vizitați a fost răsplata supremă pentru veteranii TO și membrii AMVVD participanți.
Ajutorul constă în alimente de baza, dulciuri, materiale de întreținere, legume, fructe, jucării, pachete cu hăinuțe.
Prin această acțiune, AMVVD cu cei peste treizeci de mii de susținători în toată țara, arată compasiunea pentru cei în nevoi și sprijinul pentru copiii și tinerii din mediul instituționalizat, familii fără posibilități, precum și tinere victime ale violenței domestice cu copii, să aibă o familie, să ducă o viață normală, să studieze, să practice un sport de performanță și să-și creeze un viitor prin forțele proprii.
„Un interes sporit l-am acordat copiilor și tinerilor din medii de risc, care au nevoie de suport pentru integrare socială optimă, pentru a accede la educație și pentru a combate fenomene precum absenteismul și abandonul școlar, delicvența juvenilă și șomajul, care pun nu doar viața lor în pericol, ci și pe cea a comunității” – ne-a spus cel pentru care binele altora și sacrificiul personal este un mod de viață, președintele AMVVD, Marius Apostol.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.