Articole

520 posts

Garnizoana Cluj a primit delegația AMVVD. După ani de zile, sucursala Cluj are un nou președinte, Dan Ștefanache ocupă funcția de vicepreședinte

Astăzi, delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir”, formată din membrii CD AMVVD: Marius Apostol – președinte și vicepreședinții coordonatori – Ion Maican și Cristian Guștere a ajuns la Cluj unde au fost întâmpinați de președintele AMVVD Cluj, Dan Ștefanache și colegii – membrii AMVVD din tot sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.

Împreună au mers în Garnizoana Cluj, la Divizia 4 Infanterie „Gemina” pentru a avea o întrevedere și a prezenta realizările şi obiectivele asociației în 2022-2023.

Primiți de generalul de brigadă Nicolae Tonu, veteran al teatrelor de operații ne-a făcut o mare surpriză și a oferit AMVVD-ului placheta de ONOARE a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

De asemenea înainte de plecarea delegației spre Turda a avut loc și ședința de lucru cu membrii sucursalei AMVVD Cluj care, prin renunțarea lui Dan Ștefanache la funcția de președinte, trecând pe funcția de vicepreședinte, a adus o schimbare la conducerea sucursalei. Astfel, spunem bun venit în funcția de președinte interimar a AMVVD Cluj lt. col. (r) Sandu Costel.

Dorim și pe această cale să îi mulțumim fostului președinte AMVVD Cluj, Dan Ștefanache, pentru munca depusă la conducerea sucursalei, pentru realizările și activitățile desfășurate, pentru cum a judecat și gestionat promovarea asociației. Îi mulțumim că ne este alături și sperăm ca și de acum înainte, din postura de vicepreședinte, să fie la fel de bun și activ în AMVVD.

ONOARE ȘI RESPECT!

Delegația AMVVD a ajuns în Oradea la ședința de lucru și validarea alegerilor pentru conducerea sucursalei

Delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir”, formată din membrii CD AMVVD: Marius Apostol – președinte și vicepreședinții coordonatori – Ion Maican și Cristian Guștere a ajuns la Oradea pentru a participa la ședința sucursalei și a valida noile alegeri în Consiliul de Conducere al AMVVD ORADEA.

Au fost dezbătute mai multe subiecte și s-au stabilit câteva detalii privind următoarele activități ce se vor desfășura atât de Ziua Armatei (25 octombrie), cât și de Ziua Veteranilor TO (11 noiembrie).

Alături membrii AMVVD Oradea delegația de la București a participat la alegerea președintelui sucursalei și a Consiliului de Conducere. După prezentarea activitații președintelui sucursalei Daniel Tănase, în cei patru ani de mandat, și a propunerilor pentru conducerea sucursalei s-a votat astfel:

PREȘRDINTE AMVVD ORADEA
DANIEL CONSTANTIN TĂNASE – al doilea mandat

Vicepreședinți sucursală
Băliban Petru – al doilea mandat
Lascău Lucian
Vașadi Alin – relația cu societatea civilă
Romocia Mircea

Secretar
Opre Florin

Casier
Morar Ovidiu

După mai bine de două ore de dezbateri și hotărâri la sfârșitul ședintei, la ultimul punct de pe ordinea de zi, s-au aprobat noi cereri de adeziune

Urăm, și pe această cale, succes și cât mai multe realizări, noii echipe.

ONOARE ȘI RESPECT!

Vizita în Garnizoana Arad aduce noi realizări, dar și mici schimbări în conducerea sucursalei AMVVD ARAD

Delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir”, formată din membrii CD AMVVD: Marius Apostol – președinte și vicepreședinții coordonatori – Ion Maican și Cristian Guștere a ajuns la Arad unde au fost întâmpinați de membrii sucursalei împreună cu președintele AMVVD Arad, Haneș Cosmin.

După ședința de lucru, care a adus câteva schimbări în conducerea sucursalei AMVVD ARAD, delegația AMVVD a mers în vizită la Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, unde au fost întâmpinați de lt. col. Bodirlau Cristian, pentru a prezenta realizările asociaţiei şi obiectivele asociației în 2022-2023.

Totodată s-a discutat şi despre starea CENTRULUI DE RECUPERARE ŞI REFACERE PENTRU VETERANI (CRRV-AMVVD) de lângă Mănăstirea Dealu, Târgovişte, fiind proiectul de suflet al AMVVD, primul din țara noastră, de acest gen al unei organizaţii militare, el având ca scop recuperarea fizică şi psihică atât a militarilor veterani ai teatrelor de operații, cât şi a celorlalţi membri ai asociaţiei, unde vor avea parte de tratament nediscriminatoriu şi respect, dar și activitatea ce va avea loc în data de 11 noiembrie în curtea CRRV, de ZIUA VETERANILOR TEATRELOR DE OPERAȚII.

Amintim că, la structura de conducere a AMVVD Arad este următoarea:

Președinte AMVVD ARAD
HANEȘ COSMIN MARIUS

Vicepreședinți sucursală
POPOV CIPRIAN
ROȘIANU GABRIEL
CRAINIC CONSTANTIN ( IPJ)
PLEȘCA GEORGE (ISU)
CADARE MANUEL (IJJ)

SECRETAR
Morar Gheorghe

CASIER
Pop Ovidiu

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!
ONOARE ȘI RESPECT!

AMVVD TIMIȘOARA are casă nouă!

Scriam în articolul „Astăzi, delegația AMVVD a ajuns în Garnizoana Timișoara” că Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” a efectuat o vizită de lucru la Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”.

Întâmpinați de colonelul Virgil-Nicu Florescu – comandantul unității, delegația AMVVD a avut parte de o mare surpriză. Președintele sucursalei Timișoara, Mihai Onea a primit încântătoarea veste de la comandantul Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” că i s-a aprobat cererea depusă și va primi sediu.

Multumim și pe această cale pentru încrederea acordată sucursalei AMVVD TIMIȘOARA, pentru susținerea asociației și pentru munca depusă de militarii veterani ai teatrelor de operații pe teritoriul Garnizoanei Timișoara!

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII! ONOARE ȘI RESPECT!

Astăzi, delegația AMVVD a ajuns în Garnizoana Timișoara

Delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir”, formată din membrii CD AMVVD: Marius Apostol – președinte și vicepreședinții coordonatori – Ion Maican și Cristian Guștere a ajuns la Timișoara unde au fost întâmpinați de președintele sucursalei AMVVD TIMIȘOARA, Onea Mihai și vicepreședintele sucursalei, Vartolomei Sorin.

Împreună au efectuat, în Garnizoana Timișoara, cunoscutele vizite de lucru la Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” unde au fost întâmpinați de noul comandant, colonelul Virgil-Nicu Florescu, la Batalionul 184 Senzori și Apărare Antiaeriană ,,TIMIȘ”, Batalionul 185 Sprijin Logistic Mureș și la Batalionul 32 Cercetare Supraveghere „Mircea”.

Alături de membrii noștri de la Timișoara delegația a prezentat realizările asociaţiei şi a vorbit despre modul cum s-a acţionat în diverse împrejurări, astfel încât propunerile pentru modificarea unor acte normative să fie acceptate. S-a mai discutat despre implicarea conducerii AMVVD în acordarea unor facilităţi pe plan național și local și,s-a adus la cunoștință atât activitățile asociației cât și cele ale sucursalei AMVVD Timișoara, activități socio-profesionale, umanitare, cultural-educaționale și de întrajutorare din ultima perioadă.

Totodată, a fost prezentată şi starea CENTRULUI DE RECUPERARE ŞI REFACERE PENTRU VETERANI (CRRV-AMVVD) de lângă Mănăstirea Dealu, Târgovişte, fiind proiectul de suflet al AMVVD, primul din țara noastră, de acest gen al unei organizaţii militare, el având ca scop recuperarea fizică şi psihică atât a militarilor veterani ai teatrelor de operații, cât şi a celorlalţi membri ai asociaţiei, unde vor avea parte de tratament nediscriminatoriu şi respect, dar și activitatea ce va avea loc în data de 11 noiembrie în curtea CRRV, de ZIUA VETERANILOR TEATRELOR DE OPERAȚII.

Amintim că, la Batalionul 32 Cercetare Supraveghere „Mircea” supranumit Scorpionii Galbeni (în misiunile din Afganistan), au fost întâmpinați de comandantul batalionului lt.col Felician Șerban și au avut ocazia de a-și omagia camarazii ce au plătit tributul suprem, sub drapelul României, în teatrele de operații depunând o coroană de flori la Monumentul Eroilor Veteranii căzuti în T.O. , din curtea unității.

ONOARE ȘI RESPECT!

Mulțumim tuturor celor care cred în noi!

Delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir”, formată din membrii CD AMVVD: Marius Apostol – președinte și vicepreședinții coordonatori – Ion Maican și Cristian Guștere, împreună cu președintele sucursalei AMVVD MEHEDINȚI, Petre Neagu, s-a oprit în Drobeta-Turnu Severin, municipiul de reședință al județului Mehedinți, Oltenia, pentru a sta de vorbă cu edilul orașului Marius Screciu în vederea realizării unor activități în anul 2023.

Cunoscută fiind activitatea sucursalei AMVVD MEHEDINȚI ca fiind una dintre cele mai active organizații de profil din zonă, primarul Marius Secreciu a dorit să-i asigure pe membrii asociației de toată susținerea în demersurile pe care le consideră importante pentru a face mai ușoară viața celor care au slujit țara și, din păcate, aceste fapte mărețe au lăsat urme adânci în viețile lor.

S-a mai discutat despre CENTRUL DE RECUPERARE ŞI REFACERE PENTRU VETERANI (CRRV-AMVVD) de lângă Mănăstirea Dealu, Târgovişte, fiind proiectul de suflet al AMVVD, primul din țara noastră, de acest gen al unei organizaţii militare, el având ca scop recuperarea fizică şi psihică atât a militarilor veterani ai teatrelor de operații, cât şi a celorlalţi membri ai asociaţiei, unde vor avea parte de tratament nediscriminatoriu şi respect, dar și despre cea de-a treia ediție a evenimentului Young Veterans Fest ce se vrea a se face în Drobeta Turnu Severin, primind asigurări că vom avea tot siprijinul necesar pentru organizarea festivalului.

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!

Un gând, un gest, o realizare ce poartă în suflet memoria vie a camarazilor pierduți în teatrele de operații

Am promis că revenim cu amănunte despre parcursul delegației AMVVD, în Drobeta Turnu Severin, alături de sucursala AMVVD MEHEDINȚI, condusă de veteranul Petre Neagu.

Pentru prima oară când membrii CD AMVVD au mers la cele două monumente, Troița dăruită de preasfințitul Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei, și Monumentul ridicat de primarul Comunei Izvorul Bârzii, Horia Balica și președintele AMVVD Mehedinți, Petre Neagu, în memoria militarilor ce au plătit tributul suprem, sub drapelul României, în teatrele de operații pentru un ceremonial religios, monument ridicat în anul centenarului Marii Uniri.

Alături de părintele Petru membrii AMVVD au cinstit memoria camarazilor pierduți în misiunile internaționale prin slujba de pomenire și depunere de flori la Monumentul dedicat veteranilor teatrelor de operații.

Amintim că, localitatea Izvoru Bârzii, din județul Mehedinți se află la numai 6 km de municipiul Drobeta Turnu Severin, în direcția nord. Comuna Izvorul Bârzii are un potențial turistic foarte impresionant începând cu așezământul monahal Schitul Topolniței, o bisericuță din lemn construită în jurul anilor 1290, iar mai târziu, între 1600-1611, a fost construită Mânăstirea Schitul Topolniței. Tot în această zonă se află o biserică monument istoric cu hramul ,,Sf. Mihail și Gavril”, ce datează din secolul XIX, reabilitată în întregime, atât ca pictură cât și ca structură.

De asemenea, tot în această zonă se află și ruinele dacice ale Cetății Grădețului dar și Peștera Schitul Topolniței, una dintre cele mai lungi din Europa.  Primar din 2000, Horia Balica, a reușit să asigure localnicilor confortul necesar unui trai decent. În anul centenarului Marii Uniri edilul comunei Izvorul Bârzii împreună cu președintele AMVVD Mehedinți Petre Neagu au ridicat Monumentul dedicat veteranilor teatrelor de operații ce au plătit tributul suprem, sub drapelul României.

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII !
ONOARE ȘI RESPECT!