Articole

520 posts

Împreună suntem mai puternici! Veteranii de la sucursala AMVVD Bacău au condus colindătorii la bunicii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice

Așa cum le-am promis veteranilor de război , dar și celorlalți bunici, ne-am întors în casa lor. De data asta alături de elevii de la Școala Gimnazială „C. Platon”, conduși de institutor Simion Mariana Nina (clasa aIII- a B) și învățătoare Pustianu Maria (Clasa a III a C). Și cum atmosfera sărbătorilor ce vin a cuprins tot orașul și bunicii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice trebuia să abiă parte de bucuria colindătorilor. Și nu orice fel de colindători, ci cei mici, strănepoți, așa cum e datina.

  

  

Elevii de la Școala Gimnazială „C. Platon” s-au pregătit de zor cu mici cadouri și marți, 18 decembrie, au adus magia emoțiilor specifice Crăciunului în sala de festivități a Căminului pentru Persoane Vârstnice.  Bunicii au fost colindați conform tradițiilor și au primit cadouri simbolice.

Emoții, lacrimi de fericire, mulțumiri  și promisiuni de revedere…. Așa s-a încheiat evenimentul.

De câte ori putem, vom fi alături!

Poți începe și tu să faci ceea ce contează. Să prețuiești oameni. Să îi iubești atâta timp cât îi mai ai lângă tine. Să ierți. Să oferi. Să zâmbești. Să fii mai răbdător. Să fii mai empatic. Să îmbrățișezi fără motiv.

Ajutoarele lui Moș Crăciun de la AMVVD Buzău au ajuns acasă împreună cu Diana Rus și Asociația Împreună pentru buzoieni

„I-am cunoscut prin Diana Rus și Asociația Împreună pentru buzoieni. O familie frumoasă și muncitoare în care toți zâmbesc sincer și curat. De Crăciun si-au dorit să reușească să termine de construit camera băieților. Așa că membrii sucursalei Buzău ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) s-au transformat în ajutoarele lui Moș Crăciun și le-au dus toate materialele necesare. Când camera va fi terminată, sperăm să le putem dărui și o sobă.”, a spus președinta Sucursalei AMVVD Buzău, Mihaiela Avramescu când a anunțat că membrii au reușit să adune în timp record ajutoarele și să le ducă acasă la familia o familie cu 13 copii din localitate. 

      

Cum a început povestea „ajutoarelelor lui Moș Crăciun” de la AMVVD Buzău

„Deși cazul a fost mediatizat și în presa online și prin reportaje video, cînd am ajuns acolo, prea mult ajutor nu se vedea că ar fi primit.”, spunea Diana în 2017.

Această familie a rămas în atenția asociației iar de la acea întâlnire părinții au făcut și câteva îmbunătățiri în gospodărie: au amenajat o grădină în fața curții și au construit o cameră pentru băieții. Copiii cresc și chiar este nevoia ca fetele și băieții să locuiască separat. Până acum Asociația a ajutat cu alimente, haine, un frigider, mașină de spălat, geam și ușă pentru camera băieților, aniversarea zileleor de naștere ale copiilor, scrie impreunapentrubuzoieni.ro

Tot din acest site aflăm că:

 1. Trebuie terminată camera băieților, am primit de la părinți o listă cu materialele necesare. Ei au locuit acolo în vară, dar în iarnă nu o mai pot face pentru că nu au condiții: acoperișul nu e terminat, nu au sobă… Deci vrem să terminăm de renovat și să le cumpărăm o sobă.
2. Vrem să-l ajutăm pe unul dintre băieți cu montarea și întreținerea unui aparat dentar. Am fost cu el să facă o radiografie.
Cu aproape două săptămâni în urmă CD al Sucursalei AMVVD Buzău a hotărât ca, anul acesta, de Crăciun, să nu facă eveniment artistic ci să ajute o familie cu 13 copii. Acest caz social care era deja în evidența Asociațiaei Împreună pentru buzoieni și pentru care Diana Rus căuta soluții ai ajuta.
Consiliul Director al sucursalei s-a pus pe treabă și, la începutul săptămânii, cu toate materialele necesare pentru finalizarea renovării camerei băieților au poposit acasă la familie împreună cu cea care de doi ani îi tot ajută.
Nu avem cuvinte să vă descriem emoțiile și bucuria din sufletele părinților, dar și a copiilor. Mai ales a băieților care speră că vor întâmpina noul an în mult-dorita cameră.
După  ce am văzut la mamă tremurul mâinilor din cauza emoțiilor, după ce am văzut zâmbetul de bucurie al băieților (și al fetelor), întrebăm:

Ați observat că în decembrie oamenii parcă au stele în priviri? Sunt unii care poartă zâmbete, în timp ce alții le dăruiesc. Mai uită. Mai iartă. Zâmbesc și privesc cu mai multă speranță către anul care vine.

Se fac bilanțuri. Se scad relele, se adună toate cele bune și se încearcă împărțirea părților în alte părți care se împart la alte părți. Se înmulțesc emoțiile și zâmbetele curate. Rezultatul nu poate fi decât unul pozitiv.

Decembrie nu este o lună în care să fii egoist. Decembrie nu este despre tine, chiar dacă ești născut în această lună. Decembrie este despre alții și despre ce poți face tu pentru cei din jur.

Ne-am dori să fie tot anul decembrie. Să începem schimbarea lumii cu noi.

 

Susținere de la Comisia Juridică a Camerei Deputaților la modificările privind Legea Veteranilor, pentru recunoaşterea meritelor personalului atât al Armatei, cât și celor din MAI

În prag de sărbători, pașii membrilor AMVVD se îndreaptă tot mai mult către visul de a ajuta și a face ceva pentru cei defavorizati în sistemul militar, dovedindu-se acest lucru chiar și astăzi, moment în care o delegaţie AMVVD, formată din Marius Apostol – preşedintele AMVVD, Dan Cosma – prim-vicepreşedintele AMVVD, Marian Mutu – secretarul asociaţiei şi Tiberiu Mugurel Dinu – administratorul AMVVD, a avut o întâlnire cu domnul deputat Eugen Nicolicea, vicepresedinte al Camerei Deputaților, membru în Comisia Juridică.

Mai bine de o oră, membrii AMVVD și domnul deputat Eugen Nicolicea au discutat asupra celor mai importante modificări privind Legea Veteranilor, pentru recunoaşterea meritelor personalului atât al Armatei, cât și celor din MAI participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

Pe marginea acestui subiect, membrul Comisiei Juridice al Camerei Deputaților i-a asigurat pe reprezentanţii AMVVD că va face tot posibilul să sprijine acest proiect de lege.

Facem precizarea că în acest proiect se doreşte o clarificare a drepturilor fiecăruia, separat, astfel încât să nu dea naștere la excese în interpretare și, nu în ultim rând, pentru ca personalului participant la misiuni externe să nu i se încalce sau să i se creeze discriminări faţă de legislația internațională şi chiar cea naţională.

Cadrul legal actual nu acoperă în întregime necesitatea resimțită la nivelul organismului militar privind recunoașterea meritelor personalului armatei participant la misiuni, întrucât OUG 82/2006 nu a avut în vedere toate categoriile de forţe componente ale sistemului național de apărare, ordine publica și siguranță națională, fapt pentru care Asociația A.M.V.V.D. a iniţiat acest proiect de lege.

Asociația A.M.V.V.D. doreşte o delimitare clară între cele două tipuri de misiuni, dat fiind raţionamentul ordonanţei şi al pericolului real.

Considerăm că drepturile personalului participant la acţiuni militare sunt esenţiale, în însăşi existenţa noastră, şi de aceea vom lupta pentru a crea un cadru legislativ modern, european şi euroatlantic, bazat, nu pe simpatii sau antipatii, ci pe realităţile cu care ne confruntăm.

VIZITĂ LA DIVIZIA 2 GETICA ȘI SUCURSALA AMVVD BUZĂU

VIZITĂ LA DIVIZIA 2 GETICA ȘI SUCURSALA AMVVD BUZĂU

Joi, 15 noiembrie, Asociația Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilitați ,, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir” a făcut o vizită sediului Diviziei 2 Infanterie ,,Getica” din Buzău. În cadrul întâlnirii, domnul plutonier adjutant principal Apostol Marius, președintele asociației, a făcut o descriere succintă a echipei AMVVD și a scopului organizației, a activităților pe care le desfășoară, dar și a greutățile pe care le-a întâmpinat pe parcursul celor 5 ani de la înființare. Aprofundând discuția alături de militari, s-a reușit punctarea parțială a realizărilor asociației, dar și modul în care conducerea asociației a acționat în anumite împrejurări. De asemenea, militarilor Batalionului 47 Comunicații și Informatică „General Nicolae Petrescu” și ai Batalionului 200 Sprijin „Istrița” li s-a prezentat Centrul de Recuperare și Refacere de la Mănăstirea Dealu, Târgoviște, principalul proiect al organizației, proiect ce vizează recuperarea fizică și psihică a militarilor răniți în Teatrele de Operatii din Balcanii de Vest, Irak si Afganistan, cât și a celorlalți veterani, primul de acest gen din țara noastră. S-a accentuat faptul că odată cu deschiderea Centrului, aceștia vor beneficia de laboratoare medicale, camere de odihnă, dar mai ales de tratament nediscriminatoriu și respect. În urma vizitei, echipa AMVVD, a rămas plăcut surprinsă și consideră că orice astfel de întâlnire este o oportunitate de a se informa reciproc referitor la activitățile întreprinse, de a socializa cu scopul de a evolua.

COMUNICAT DE PRESĂ al AMVVD

În data de 12 Noiembrie 2018, la ora 12.oo, la Sediul Asociației Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din strada Diamantului nr. 186, localitatea Bragadiru, județul Ilfov, președintele AMVVD, domnul Marius Apostol, va susține o conferință de presă cu privire la stadiul lucrărilor la Centrul de Recuperare şi Refacere pentru Veteranii din teatrele de operații și cu privire la modificările și completările ulterioare la Legea Veteranilor din teatrele de operații.

Datele de contact la care se confirmă participarea: Preşedinte AMVVD – Marius Apostol – telefon 0768.928.177

3 NOIEMBRIE- ZIUA VÂNĂTORILOR DE MUNTE. LA MULȚI ANI, DRAGI CAMARAZI!

Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forţelor Terestre Române, componentă a infanteriei. Arma a fost înfiinţată la 3 noiembrie 1916, când Marele Cartier General, prin Ordinul nr. 234, a decis transformarea Şcolii Militare de Schiori din Bucureşti în „Corpul Vânătorilor de Munte”. Organizarea iniţială era pe 3 batalioane a câte 3 companii fiecare, cu un efectiv de 2000 de soldaţi. Având în vedere că 1/3 din teritoriul ROMÂNIEI este teren muntos – împădurit, batalioanele si brigăzile de vânători de munte sunt structuri militare specializate în acțiuni în teren muntos împădurit. Ele duc acțiuni de luptă ofensive sau de apărare, atât independent, cât şi-n cooperare cu alte trupe, în teren greu accesibil, acolo unde celelalte arme nu pot acționa.
Corpul Vânătorilor de Munte este destinat să îndeplinească ,,misiunile de recunoaştere, siguranţă şi legătură”, fiind o unitate tactică, în special în trecătorile din Carpaţi.
În apărare, structurile de vânători de munte pot acționa pentru:  apărarea unei localități montane sau grup de cabane,  deschidere trecători principale, apărarea punctelor de trecere sau a depresiunilor intramontane, apărarea barajelor hidrotehnice, viaducte, tunele etc.
De asemenea prin acțiuni de hărțuire permanentă (tip ,,comando”) asupra inamicului duce la acțiuni ofensive în zona montană, îi poate fracționa dispozitivul, perturbă logistica acțiunilor şi chiar îi creează o stare de nesiguranță în zona respectivă, ducând la scăderea gravă a moralului trupelor. Trupele de vânători de munte au participat activ la luptele din cele două Războaie Mondiale şi la misiunile internaţionale din Kosovo, Irak şi Afghanistan, dovedind lumii întregi că sunt trupe de elită ale Armatei Române. Au fost, dintotdeauna, o forţă foarte bine pregătită şi luptătorii din aceste trupe s-au dovedit foarte eficienţi şi capabili în a-şi îndeplini toate misiunile. Prin curajul, priceperea şi puterea de sacrificiu au demonstrat că sunt capabili de a asigura securitatea poporului român prin îndeplinirea la standarde înalte a misiunilor pentru care au fost destinaţi. În prezent, Armata Română are două brigăzi operaţionale, una subordonată Diviziei 1 Infanterie (Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Braşov), iar cealaltă subordonată Diviziei 4 Infanterie (Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” din Miercurea Ciuc).
AMVVD urează LA MULȚI ANI, tuturor vânătorilor de munte, activi şi rezervişti!!!
Surrsă foto și text: Agerpres, Forter.ro , newsbv.ro, ArmataRomâniei.ro.

1 noiembrie – 419 ani de la unirea Transilvaniei cu Țara Românească de către domnitorul Mihai Viteazul

Astăzi 1 noiembrie, rememorăm un eveniment deosebit de important pentru România – 419 ani de la unirea Transilvaniei cu Țara Românească, înfăptuită la Alba Iulia de curajosul voievod Mihai Viteazul (1 Noiembrie 1599). Transilvania intră sub stăpânirea domnului muntean și se deschide calea spre unificarea, pentru prima dată, a tuturor celor trei provincii românesti. Domnitorul, care a reușit să aducă sub stăpânirea sa toate cele trei țări reunite, a fost primul lider din istorie ce a sădit în mentalul colectiv al românilor sămânța idealului de unificare, un ideal pentru care, mai apoi, românii au vărsat mult sânge de-a lungul veacurilor.

Asociația Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilități va omagia acest eveniment în data de 11 Noiembrie 2018, când va depune o coroană de flori la mormântul voievodului,  aflat Mânăstirea Dealu.

11 Noiembrie este zi foarte importantă şi prin faptul că sărbătorim ,,Ziua Veteranilor din teatrele de operații”. În acdeastă zi, vă așteptăm cu drag, începînd cu orele 12.oo, la Centrul de Recuperare și Refacere CRRV- AMVVD, situat în comuna Aninoasa, la șase kilometri de nord-vestul localități Tărgoviște! Vă întâmpinăm cu un program artistic, poligon de tir airsoft (pentru copii) organizat de IRON SKY TEAM (OFICIAL) și excepționala fasole la cazan, aşa cum se face în armată.