AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Pregătiri intense pentru YOUNG VETERANS FEST, un eveniment la care vă așteptăm cu drag!

DISTRIBUIE

Așa cum am anunțat zilele trecute, Asociaţia Militarilor Veterani Şi Veteranilor Cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD) pregătește o altă surpriză atât pentru veterani, cât și pentru civili, în parteneriat cu Primăria Aninoasa și Asociația Palmyra Fest .

Astfel, în perioada 24-26 septembrie, la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV) de la Mănăstirea Dealu, Târgoviște, va avea loc prima editie a YOUNG VETERANS FEST.

Și cum îi stă bine unei gazde primitoare, am început pregătirile și aranjarea terenului din curtea CRRV pentru a vă putea oferi condiții, expoziții, concursuri, muzică, distracție și voie bună. Camarazii noștri din București și din țară au făcut echipe și au muncit două zile în schimburi. Și-au rupt din timpul lor și au muncit de dimineață până seara alături de administratorul CRRV Paraschiv Costel colegii de la sucursalele AMVVD Târgoviște (Dan Voicilă, Vali Ispas, Gabi Petrișor, Sandu Viorica), Prahova (Vișan Elena, Stan Florian, Sirghe Octavian, Manta Norocel), Câmpulung Muscel (Vali Dragomir, Cătălin Deaconu, Gimi Brezeanu) și București (Popescu Raul, Iordache Costel și Brezoianu Răzvan).  

Mai mult, domnul Manta Norocel a preferat să fie prezent și să dea o mână de ajutor în loc să fie acasă, lângă familie, să-și întâmpine musafirii pentru că, astăzi este o zi specială, ziua de naștere (La mulți ani fericiți, sănătoși și norocoși! Să ne trăiți și să putem să vă serbăm mulți ani de acum încolo și, promitem, că nu doar prin muncă).

Da, muncim în fiecare zi, ne pregătim să vă întâmpinăm, să fim împreună și să petrecem trei zile pline de voie bună.

În cadrul acestui eveniment, unde împreună cu noi vă va întâmpina și Dino – care a participat de-a lungul timpului la o serie de misiuni interne, unde rezultatele au fost foarte bune, un Ciobănesc German al Grupului 2 EOD, pe care plutonierul adjutant Mocanu Robertino îl îngrijește, antrenează și pregătește pentru detecția substanțelor explozive în diferite situații -, puteți viziona expoziția creată în vederea realizării Muzeului Veteranilor, asculta în cadrul spectacolelor muzică live, recrea în parcul de distracții chiar și cu un concurs airsoft. Și mai mult, pe data de 25 septembrie,  aveți ocazia de a vedea, în curtea CRRV-AMVVD, minunata expoziție de motociclete, dar și, pe toată raza orașului Târgoviște, mult apreciata paradă a  motocicliștilor veterani cu Drapelul României și steagurile asociațiilor. Și surprizele nu se termină aici!

YOUNG VETERANS FEST – prima ediție

Vor fi trei zile de festival unde vom avea distracție, plăcere și încântare pentru toate vârstele. De la copil la adult, de la militar la civil, de la artist la turist ne vom putea răsfăța cu mâncare tradițională, muzică, jocuri și concursuri. Vă așteptăm cu drag și vă vom deschide porțile să petrecem împreună zile, ore, clipe de neuitat!

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI! ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.