Monthly Archives: iulie 2020

10 posts

29 iulie, Ziua Imnului Național al României

     Imnul este, alături de drapel, stema și sigiliul statului, un simbol național.

     Începând cu anul 1998, odată cu adoptarea Legii nr.99/1998 prin care este stabilită ziua de 29 iulie, Ziua Imnului Național al României s-a decis să fie marcată prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare specifice.

     Nu întâmplător a fost aleasă această zi. ,,Deșteaptă-te române”, de Andrei Mureșanu, a fost intonat întâia dată la 29 iulie 1848, fiind un simbol al unității.

      ,,Deșteaptă-te române” a devenit oficial Imnul Național al României prin Decretul-lege nr.40,  pulicat în Monitorul Oficial al României nr.15 din 25 ianuarie 1990, ca apoi să fie menționat și în Constituția României din 1991.

     ,,Deșteaptă-te române”, poezia devenită imn, are un conținut patriotic, care prin însăși mesajul imperativ ne determină la unitate, la păstrarea valorilor, simbolurilor, istoriei, originilor neamului românesc, veșnic vii.

     La zi însemnată a poporului român, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” va participa, prin reprezentanți ai celor 36 de sucursale, la activitățile specifice dedicate acesteia, deși parcurgem o perioadă dificilă, în care lucrurile firești nu se mai pot înfăptui decât respectând regulile distanțării sociale.

      Imnul trebuie să rămână mesajul după care ne ghidăm în această perioadă grea și să ne dea speranța  că ,,acum ori niciodată” trebuie să  confruntăm pericolul și să-l învingem.

     Vivat spiritul român!

22 iulie, Consiliul Director

   Începând cu orele 16 ale zilei de 22 iulie 2020, s-a întrunit Consiliul Director. Ca urmare a îndeplinirii cvorumului, ședința a fost deschisă, toate punctele de pe ordinea de zi au fost expuse, diseminate și votate.

     Ca urmare a numeroaselor solicitări din ultima perioadă de pe raza județelor Prahova și Giurgiu  s-a decis înființarea sucursalelor cu același nume, propunându-i și votându-i în funcțiile de președinte interimar pe Florin Norocel Manta la sucursala Prahova și pe Ionuț Popescu la sucursala Giurgiu.

     O altă modificare  stabilită prin vot este crearea unei funcții de vicepreședinte reprezentant MAI, ocupată de Robert Jugănaru.

      Pe de altă parte, noi continuăm prin diferite activități cu partenerii noștri să obținem și alte fonduri pentru Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani. Asta se încearcă prin implicarea IRON SKY TEAM și prin crearea evenimentului „Veterans Gathering”, punându-se la punct ultimile detalii organizatorice cu privire la desfășurarea acestuia în perioada 7-8 august,  îndeplinind toate condițiile distanțării sociale și protecției împotriva răspândirii coronavirusului.

     După cele câteva ore de ședință a fost aprobat și un număr considerabil de cereri de adeziune.

     Odată ce au fost parcurse punctele de pe ordinea de zi, ședința a fost declarată încheiată.

Legea Veteranilor, un succes al A.M.V.V.D

Când ai suficientă motivație și încredere în propriile puteri poți obține tot ceea ce-ți propui. Dacă mai ai perseverență și continuitate în acțiuni, rezultatele nu întârzie să apară.

      Am ajuns la ultimul pas în inițierea Proiectului de Lege Pl-x nr.264/2019, Legea Veteranilor, privind recunoașterea meritelor personalului din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate, participant la misiuni și acțiuni militare în țară sau în afara teritoriului statului român. Astfel, în urma votului exercitat astăzi, 14 iulie 2020, în Camera Deputaților, acesta s-a bucurat de succes plecând spre promulgare, către Președintele României, Klaus Werner Iohannis.

      Iată că după doi ani de demersuri necontenite, rezultatele au venit pe rând, dar cel mai important, este concretizarea așteptărilor în realitate și un moment demult așteptat de militarii veterani este, cu siguranță, producerea efectelor aplicării legii.

       Drumul nu a fost unul ușor, dar faptul că am avut sprijinul celor pe care îi reprezentăm a constituit o sursă de energie pozitivă.

       În plus, dorim să mulțumim, în egală măsură, factorilor decidenți, care au oferit, prin acest vot, respect prin fapte, militarilor care și-au sacrificat dreptul la o viață normală sau, unii, propria viață.

       Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu  Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” este singura asociație cu specific militar, care continuă să manifeste interes și implicare pentru drepturile militarilor veterani, de aceea continuăm să fim determinați și concentrați pe nevoile celor pe care îi reprezentăm.

      Am demonstrat deja, că orice ne propunem, doar împreună vom reuși!

     ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!

Adunare Generală la C.R.R.V

  Într-o sâmbătă călduroasă de 11 iulie, familia A.M.V.V.D s-a reunit într-o Adunare Generală la locația viitorului Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani, de la Mănăstirea Dealu.

    Ordinea de zi a fost parcursă punct cu punct, fiecare fiind supus discuției și votului, fără excepție, pe parcursul a 5 ore de discuții.

     Debutul ședinței a fost marcat de scurtele discursuri ale președintelui asociației, Marius Apostol, și cel al prim-vicepreședintelui, Dan Cosma.

     În cadrul Adunării Generale s-a votat înființarea a patru noi sucursale, precum și stabilirea de drept pe funcția de președinte, după cum urmează:

  • Sucursala Turda, președinte George Moldovan.
  • Sucursala Miercurea Ciuc, președinte Dorin Tudose.
  • Sucursala Sfântul Gheorghe, președinte Ionel Dănăilă.
  • Sucursala Baia Mare, președinte Marius Mureșanu.

     S-au stabilit de drept, prin ultima Adunare Generală și președinții următoarelor sucursale:
-Sucursala Buzău, președinte Adrian Chiroiu
-Sucursala Tulcea, președinte Roxana Puiu
-Sucursala Cluj, președinte Dan Ștefanache

     O altă schimbare în organigrama A.M.V.V.D a constituit-o cea a înlocuirii președintelui comisiei de cenzori, Lixandru Călin, cu Ionel Nițu.

      Ca urmare a neimplicării în demersurile întreprinse pentru C.R.R.V, s-a decis rezilierea contractului cu INTERCORP HOLDING S.A.

     Având în vedere implicarea și interesul prin sprijinul acordat pe perioada pandemiei, sub forma a generoase sponsorizări, precum și interesul pentru acțiunile demarate privind lucrările la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani, cu firma FASTER DYNAMIC S.R.L s-a încheiat un contract de colaborare.

      Venind în sprijinul celor pe care îi reprezentăm și căutând să le oferim beneficii, am obținut și încheiat un contract de colaborare cu firma de turism CORAL TOUR CARPAT S.R.L, oferind discounturi cuprinse între 5% și 15% aplicate la pachetele de bază, membrilor asociației, care au legitimația vizată la zi.

      Un alt contract de colaborare benefic pentru membrii asociației, în special pentru veteranii teatrelor de operații, este cel încheiat cu Asociația Psihologilor din România, prezentând avantajele acestuia, colonel dr.Vasile Doru Mărineanu, Șeful Centrului de investigații sociocomportamentale al Ministerului Apărării Naționale.

      Ne-au onorat cu prezența, cu aceeași deschidere, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, căruia i s-a acordat placheta de onoare din partea asociației, fostul primar al comunei Aninoasa, Constantin Maricescu, precum și consilierul județean, Vlăduț Nicolae, căruia, deasemenea, i s-a acordat o diplomă de excelență  din partea asociației.

      Tot în cadrul Adunării Generale de sâmbătă, 11 iulie,  s-au mai oferit plachete de onoare și domnilor Constantin Tănase și Tică Băliban, de la Sucursala Oradea.

      S-a propus și ales ca administrator al CRRV, în regim de voluntariat, domnul Costel Paraschiv.

      Ședința a fost declarată încheiată în urma unei scurte vizite de prezentare a stadiului lucrărilor de la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani, care vor urma să fie reluate în scurt timp.

Împreună vom reuși!

CRRV #AMVVD

Întrevedere în cadrul DRPCVP

Ne propunem să nu pierdem nicio zi de activitate în și pentru interesul celor pe care îi reprezentăm.

      Astăzi, 07.07.2020, o zi foarte importantă, în care are loc votul final pentru Propunerea de Lege PL-x nr.264/2019, am dorit, chiar și înaintea acestui moment important, să ne susținem și să motivăm nevoia adoptării acestei forme, în cadrul unei întrevederi la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului, al M.Ap.N.

     Alte puncte abordate în întrevederea de astăzi: propunerea asimilării exercițiilor navale cu cele de misiune a menținerii păcii, precum și forma de remunerare pentru deplasarea în raioanele de dislocare a exercițiilor navale și acordarea sporului serviciului de cart.
 
      Din delegația, care a luat parte la grupul de lucru stabilit pentru astazi, au făcut parte: Marius Apostol, președintele asociației, Dan Cosma, prim-vicepreședinte, Florin Tutunaru, vicepreședinte, George Niță, vicepreședinte, Mihaela Dumitru, director secretariat, Cosmin Adrian Vasile, administrator și Veronica Mustață, membru.

    Ca de fiecare dată, așa cum ne-au obișnuit, am beneficiat de deschidere și interes pentru problemele abordate, menționând aceeași relație de colaborare.

    Vom continua să urmărim atingerea obiectivelor cât mai rapid, motivați de susținerea celor pe care îi reprezentăm.

Împreună vom reuși!

Clarificări privind Legea Veteranilor

    Dorim ca în relația cu cei pe care îi reprezentăm să avem un proces continuu și transparent de comunicare, nelăsând să intervină motive sau informații care să ne știrbească bunele intenții în tot ceea ce întreprindem.

    După muncă asiduă și eforturi neîntrerupte, după mai bine de un an încărcat cu demersuri și participări active pentru susținerea formei Propunerii de Lege Pl-x nr.264/2019, Legea Veteranilor, privind recunoașterea meritelor personalului din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate, participant la misiuni și acțiuni militare în țară sau în afara teritoriului statului român, precum și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat, considerăm  că singura asociație cu specific militar, care a manifestat interes și implicare pentru drepturile militarilor veterani este Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.

     Luând act de informațiile publicate în mediul online, privind asumarea rezultatelor muncii depuse de reprezentanții asociației noastre, care au argumentat și motivat necesitatea adoptării Proiectului de Lege Pl-x nr.264/2019, în forma propusă de A.M.V.V.D,  și agreată, în aceeași măsură, și de M.Ap.N, dorim să venim în întâmpinarea tuturor celor cărora li s-a născut incertitudine,  să îi asigurăm că întreg meritul pentru eforturile depuse se îndreaptă către reprezentanții A.M.V.V.D.

  Și pentru că mâine este o zi importantă, să ne canalizăm energia pozitivă către cei care vor decide adoptarea Proiectului de Lege.

    Împreună vom reuși!

A.M.V.V.D nu-i dă uitării pe cei 12 eroi de la Tuzla

     Chiar la 10 ani de la pierderea celor opt militari din Grupul Naval al Forțelor pentru Operații Speciale și a patru militari din Forțele Aeriene, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” dorește să le țină memoria vie.

    Astăzi, 5 iulie 2020, la Biserica veteranilor din teatrele de operații, de la Constanța, au fost comemorați cei 12 eroi, aducându-se un pios omagiu, înălțând rugăciune pentru odihna veșnică întru lumină, celor care s-au sacrificat servind  Patria.

    Printr-o ceremonie religioasă au fost pomeniți cei 12 militari, totodată, fiind sfințit, după cum e datina locului, și monumentul pe care stau tipărite numele celor 30 de militari eroi căzuți în teatrele de operații.

   De exemplara desfășurare și organizare a evenimentului s-a îngrijit președintele sucursalei Constanța a A.M.V.V.D, Cristi Crăciun.

     În plus, la ceremonia religioasă a participat președintele asociației, Marius Apostol, alături de vicepreședintele sucursalei Constanța a A.M.V.V.D, gen. (r) Dumitru Toma.

     Pentru ceea ce au fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci EROII NU MOR NICIODATĂ!

     Cinste și onoare memoriei lor!

Sursa foto: Centrul media al Forțelor Navale