AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Două războaie – o singură speranță, proiect în ”Licitația de fapte bune” by Artmark

”Două războaie – o singură speranță” este proiectul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități în cadrul ”Licitației de fapte bune” organizată de casa de licitații Artmark în data de 08 decembrie 2021. Proiectul vizează strângerea fondurilor pentru dotarea Centrului de Psihoterapie Post-Traumă pentru militarii răniți în teatrele de operații din Afganistan și Irak, dar și pentru victimele Covid-19. Se solicită pași de donație de 400 de euro, cât este estimat costul tratamentului lunar al unui veteran.

Centrul de Recuperare și Reabilitare al Veteranilor de la Mănăstirea Dealu Târgoviște, aflat acum în faza de construcție, este menit să ofere suport medical și psihologic, fizioterapie, kinetoterapie, recuperare motorie și psihologică pentru întregul personal angajat în Sistemul de Securitate Națională sau pensionat (în rezervă) și pentru familiile acestora. Militarii și veteranii vor avea parte de tratamente de recuperare la standarde europene la noi în țară, având posibilitatea de a se afla la tratament alături de familie.

Acest lot nu are o expresie materială, ci una simbolică, strict sufletească. Adjudecatarului ori participanților nu li se eliberează în schimbul prețului de adjudecare, în fapt o donație ori sponsorizare, un obiect de valoare, ci o datorie de recunoștință, însoțită de un certificat de adjudecare, participantului ce a oferit suma cea mai mare, respectiv de onoranta contribuire, participanților ce au oferit sume mai mici, deopotrivă necesare strângerii fondurilor pentru dotarea Centrului de Psihoterapie Post-Traumă pentru militarii răniți în teatrele de operații din Afganistan și Irak, dar și pentru victimele Covid-19. Regimul de preț este cumulativ, așadar ofertele nu se elimină reciproc ci, raportat la scopul umanitar al licitației, se cumulează, reflectându-se prețul curent cumulat și numărul de participanți.

De ce am nevoie pentru a licita?

Pentru a putea pune oferte ori participa online, ai nevoie de un cont aprobat . Odată ce acesta este validat pentru licitare, poți plasa oferte în avans pentru proiectul dorit sau poți urmări licitația live și participa online.

Licitația Faptelor Bune este un eveniment premieră și pentru casa de licitații Artmark ce și a propus să aducă alături atât persoane fizice cât și juridice, cu scopul de a atrage donațiile atât de necesare atingerii obiectivelor propuse de fundațiile înscrise prin proiecte în licitație. Avand în vedere regimul de preț cumulativ, la licitație pot participa persoane fizice și companii, pașii de donație de 400 de euro în cazul AMVVD cumulându-se, astfel ca la finalul licitației sumele donate adunate vor folosi la dotarea Centrului de Psihoterapie Post-Traumă pentru militarii răniți în teatrele de operații. Casa de Licitații A10 by Artmark oferă suport logistic și pune la dispoziție platforma de licitație pentru a susține fiecare fundație și a face lumea un loc mai bun. Oricine poate face fapte bune prin Artmark!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *